Acum citesti
Turul Ținutului Secuiesc 2012: Ucrainienii nu se dezmint

O evadare a pus punct zilei secunde în Turul Ciclist al Ţinutului Secuiesc. Plutonul a luat startul din Miercurea Ciuc la ora 11, primul sprint a fost la Tuşnad, al doilea la Sfântu Gheorghe şi al treilea la Târgu Secuiesc. Singura căţărare a fost pe Pasul Nyerges și, în cele din urmă, etapa a fost câştigată de un rutier din Ucraina.

Prima evadare a fost înregistrată după localitatea Cozmeni, însă fugarii nu avut succes și au fost prinşi la Băile Tuşnad. Un alt grup de evadare s-a format după Bixad, mișcare ce s-a dovedit câștigătoare. Trei dintre cei 14 fugari au ajuns la final împreună și și-au disputat victoria. Ucrainienii Anatoliy Pakhtusov, Vitaliy Popkov (ambii ISD-Lampre) şi Marin Matei (RC Arbö Wels Gourmetfein) au avut în final un avans de patru minute şi jumătate faţă de urmăritori, iar succesul de etapă i-a revenit primului.

Din păcate, în etapa secundă a fost înregistrat un incident grav. La o manevră neinspirată a unui sportiv, şapte ciclişti au căzut, dintre ei Sizko Antti Aleksandr fiind rănit cel mai grav. Finlandezul de la CCN-Racing Force şi-a rupt clavicula, urmând ca sâmbătă să se întoarcă în ţara sa natală, unde va fi operat.

Câstigătorii sprinturilor intermediare au fost: Lovassy Krisztián (Tusnad Cycling Team) și Marin Matei (RC Arbö Wels Gourmetfein). Căţărarea de pe Pasul Nyerges (categoria B) a fost adjudecată de câștigătorul Pakhtusov. Vineri, 135 rutieri au luat startul şi 111 au ajuns la finish-ul din Miercurea Ciuc.

După etapa a doua tricoul albastru pentru liderul clasamentului general „Tuşnad” va fi purtat de Marin Matei, tricoul roşu-negru pentru cel mai bun sprinter „Harborsz” va fi purtat de Anatoliy Pakhtusov, tricoul galben pentru cel mai bun căţărător „Csíkszereda” va fi purtat de Vitaliy Popkov, iar tricoul verde pentru cel mai bun rutier sub 23 ani „Fenestela 68” va fi purtat de Yuriy Vasiliv (LKT-Team Brandenburg).

Sâmbătă de la ora 11 se va da startul în etapa a 3-a, traseul zilei este Miercurea Ciuc – Brădeşti – Gheorgheni – Miercurea Ciuc – Băile Harghita.

Clasament etapa a II-a

Clasament puncte

Căștigători sprinturi și cățărări în etapa a II-a

Clasament general

Purtători tricouri distinctive

 

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

three × five =