Traian Goga este redactor FreeRider.ro încă de la începuturile revistei…
Înainte de a exista fizic, pistele pentru biciclete care sunt pregătite pentru București trebuie să apară pe hârtie, iar ca să apară pe hârtie trebuie să existe un consens privindu-le. Ceea ce nu prea se întâmplă dacă ascultăm cea mai recentă declarație a primarului Sorin Oprescu care susține că acestea se vor construi pe marile bulevarde, tocmai cum precizase un alt funcționar al Primăriei că nu se va mai întâmpla.
Ion Dedu, şeful Direcţiei de Transporturi din cadrul Primăriei Capitalei, a declarat la începutul lunii ianuarie 2015 pentru publicația Adevărul că municipalitatea are în plan să realizeze o rețea de piste pentru biciclete, dar că acestea nu se vor situa pe principalele artere ale orașului, ci vor fi amplasate pe străzi paralele.
Acum, primarul general Sorin Oprescu a afirmat într-un interviu pentru HotNews.ro că „voi face pistele de biciclete pe carosabil, pe marile bulevarde, mergând pe axele nord-sud și est-vest. După aceea, încet, încet, voi face piste și pe trotuare, pe circa 60 de străzi, fiindcă sunt străzile înguste și altfel voi crea un carambol cu mașinile și pietonii și bicicletele. Mi-au cerut cu imperativitate să le fac pe carosabil și asa le voi face. Avem 10 milioane de euro de la Ministerul Mediului și vom contribui și noi de la bugetul local pentru a face aceste piste.”
De asemenea, edilul-șef adaugă că „am demarat licitația pentru a face studiul de fezabilitate, proiectul, însă nu s-a prezentat nimeni. Nu pot să mă apuc așa de ele, că iarăși iese o prostie cu copac așezat pe mijlocul pistei. Eu mă așteptam de la majoritatea ONG-urilor, în special de la cei care sunt vocali, ca să nu spun altfel, să vină, și mi s-a răspuns că nu îi interesează”.
Sursa: hotnews.ro
Traian Goga este redactor FreeRider.ro încă de la începuturile revistei și reprezintă una dintre vocile care contează în ciclismul românesc.