Acum citesti
Pista româno-sârbească din Banat prinde contur

Proiectul demarat în urmă cu câtva timp de către autoriățile române și sârbe care viza realizarea unei piste de biciclete pe malul Begăi, de la Timișoara la Klek, prinde formă, cel puțin pe partea noastră a planului.

pista_biciclete_bega

Adevărul.ro informează că lucrările de-a lungul celor 37 de kilometri, distanța dintre Timișoara și graniță, au debutat în luna martie a acestui an și sunt planificate a se încheia în luna septembrie a anului viitor. În schimb, de partea sârbească, lucrurile nu stau chiar așa bine, proiectul aflându-se în stadiul de studiu de fezabilitate cu toate că nici distanța pe care și-o propun vecinii noștri, de 30 de kilometri între localitățile Zrenjanin și Klek, nu este tocmai mică.

Cei 2,3 milioane de euro necesari materializăii proiectului sunt asigurați în proporție de 85% de către Uniunea Europeană, iar amenajările ce urmează a fi făcute includ, pe lângă pista de biciclete propriu-zisă, lată de 2 metri, și refugii acolo unde lățimea digului permite. Astfel, traversarea în Serbia pe bicicletă poate deveni o opțiune de petrecere a timpului liber atractivă, mai ales că acordul transfrontalier cu această țară permite tranzitul doar cu buletinul/cartea de identitate.

Sursa: Adevărul

Vezi Comentariu (1)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

seventeen − 10 =