Acum citesti
Freerider în mijlocul acțiunii la Propark 2016!

În 2015 a avut loc prima ediție a acestul concurs de aventură, cum să îi spunem, aventură extremă. Extremă nu neapărat pentru terenul și geografia pe care concurenții vor trebui să le parcurgă, sau nu doar pentru asta. Ci în primul rând întrucât evenimentul durează două zile și două nopți încontinuu. Da, cine poate va alerga, va pedala, se va da pe tiroliană, va face escaladă, va plutări, va trage cu arcul, își va etala cunoștințele generale despre fauna, floră, arhitectură rurala, zi și noapte.

ProPark Adventure este organizat de Propark și Clubul pentru Protecția Naturii și Turism Brașov și dorește să readucă concursul de tip adventure în România. Evenimentul are loc la sfârșitul acestei săptămâni, de vineri până duminică și este o continuare a celebrului Carpathian Adventure însă fără să aibă o legătură directă. În același timp ProPark Adventure vine cu multe îmbunătățiri față de vechiul format. Aici nu mai contează doar mușchii trupului și minții ci și cunoștințele generale despre natură, faună, floră, orientare sportivă, caiac și multe altele întrucât concurenții vor avea inclusiv probe teoretice pe care trebuie să le treacă.

propark adventure 2015 13

Formatul concursului presupune echipe formate din patru persoane dintre care cel puțin una trebuie să fie se sex feminin. În acest fel se presupune că balanța este echilibrată și toată lumea are șanse apropiate de egalitate. Este folosit acest format întrucât de-a lungul celor 50 de ore, cât durează concursul, participanții vor parcurge multe probe, însă nu doar cele oferite de organizatori ci și probe cu ei înșiși. Vor exista momente de epuizare extremă după atâtea zeci de ore de efort continuu. Acelea vor fi momentele când va fi testata integritatea individului și coeziunea echipei.

propark adventure 2015 15

O altă particularitate a acestui concurs este traseul pe care participanții nu-l cunosc. De fapt nu există traseu prestabilit de parcurs ci doar checkpoint-uri ce trebuiesc vizate. Așadar nu se cunoaște nici măcar regiunea geografică, decât cu aproximație. Echipele sunt libere să-și aleagă traseul pe care-l consideră optim, fie cel mai scurt, dar mai periculos, fie mai lung, dar mai sigur. Harta regiunii “locului de joacă” cât și probele special și locația checkpoint-urilor vor fi înmânate concurenților doar cu câteva ore înainte de start. Această surpriză crește și mai mult sentimentul de aventură!

propark adventure 2015 14

Freerider va fi în mijlocul acțiunii și va relata de la fața locului, cum se spune. Colegul nostru de redacție Dan Mazilu, face parte din echipa Cheile Nerei alături de Zelma Ivan, Eduard Oprea și Paul Drăgan. Sunt toți amatori, niciun profesionist, însă toți pasionați de natură, outdoor și sport, ocazional extrem.

propark adventure 2015 16

Toate bune și frumoase, însă un asemenea efort fizic, dar și mental, presupune un consum mare de combustibil. Colegul nostru Dan, cât și colegii săi de echipă, va trebui să reziste fizic zi și noapte la probele concursului. Mai mult, toți vor trebui să reziste stresului mental fiind necesar să gândească lucid tot timpul pentru a lua deciziile corecte și mai ales pentru a se orienta corect în special noaptea la lumina frontalelor, în inima pădurii.

propark adventure 2015 12

Acesta este motivul pentru care apreciem susținerea celor de la MyProtein România, pentru sprijinul acordat echipei Cheile Nerei. MyProtein este o marcă britanică de nutriție sportivă foarte apreciată pe care am testat-o și noi recent cu rezultate excelente. Iată care sunt și produsele oferite de MyProtein pe care echipa Cheile Nerei le va folosi în timpul concursului. Este vorba de mai multe suplimente fiecare cu un rol bine stabilit, produse care vor fi folosite în anumite momente ale concursului.

nutritie sportiva myprotein

Unul din cele mai importante produse sunt gelurile energizante întrucât oferă organismului energie aproape instantanee. Este drept că nu poți „trăi” doar cu așa ceva, dar mare parte din timp concurenții vor folosi așa ceva, și pentru că sunt ușor de consumat „pe fugă”. Myprotein Energel este unul din gelurile pe care Cheile Nerei le va folosi la Propark. Este un gel ce conține și cofeină, așadar oferă un boost suplimentar de energie și luciditate. Suplimentar față de energie Myprotein Energel oferă și hidratare întrucât este un gel mai lichid și mai ușor de ingerat. Energel oferă 50 mg de cafeina plus electroliți, vitamina B și peste 25 mg de carbohidrați.

myprotein energel cofeina

Celalalt gel energizant utilizat este Myprotein Pulse Gel. Este un gel „simplu”, dar foarte folositor în momentele cruciale în care este nevoie de energie. Fiecare pliculeț de 50 g conține 1500 mg de Malat de Citrulină, 1000 mg de Taurină, 1500 mg de Beta Alanină, 200 mg de Cafeină și 750 mg de Acetil L-carnitină. Ok, nu știm exact rolul fiecărui ingredient și da, am dat copy/paste de pe site-ul oficial. Însă este clar că produsul este gândit să ofere sportivului ajutorul de care are nevoie, la nevoie.

myprotein pulse gel

În plus față de energia „instant” este nevoie și de energie de lungă durată. În timpul concursului trebuie să nu simți că ți-e foame. E nevoie să ai ceva acolo în stomac, să te simți bine. Pentru a satisface această nevoie Cheile Nerei va folosi două tipuri de batoane pe care le va alterna. În primul rând este vorba de Myprotein Energy Bar cu fructe și fără glazură de ciocolată. Ciocolata este buna însă de multe ori încurcă întrucât se topește la cald. În cazul de față acest baton va putea fi folosit oricând în timpul zilei, indiferent cât de cald va fi.

myprotein energy bar

Celalalt baton este Myprotein High Pro Deluxe, un baton bogat în proteine și gândit pentru refacerea țesuturilor și recuperare. Asta înseamnă că High Pro Deluxe va putea fi folosit și după concurs, la recovery, însă în timpul efortului este la fel de util întrucât ajută organismul să se repare. Și cu siguranță orice ajutor va fi binevenit.

myprotein high pro deluxe

Am 3lea tip de produs esențial într-o competiție sportivă este cel care oferă hidratarea. Apa este bună, cola este și mai bună, dar niciuna nu oferă organismului ajutorul corect, suficient și necesar pentru a înlocui ce pierde în timpul efortului. Este vorba în primul rând de transpirația prin care se elimină din corp minerale și sărurile esențiale necesare organismului să funcționeze în parametri optimi. Cheile Nerei va folosi la concurs Myprotein Electrofuel, un produs care înlocuiește tot ce se pierde prin transpirație. În acest fel sportivii nu vor avea senzația lipsei de energie și, poate cel mai important, crampele musculare vor fi eliminate sau mult reduse.

myprotein electrofuel

De-a lungul celor două zile și două nopți de concurs Cheile Nerei va fi obligată ocazional să mai facă și pauze. În aceste momente echipa va putea să consume ceva shack-uri tot pentru a-și potoli foamea. Va avea la dispoziție două opțiuni. Myprotein Brownie este prima, niște prăjiturele proteice din cacao și ciocolată. Partea interesantă este că aceste brownie conțin 23 de grame de proteină și doar 4 grame de zahar, cu până la 75% mai putin zahăr decât un brownie standard de supermarket.

myprotein brownie

Cealaltă opțiune pentru snack în timpul pauzei este batonul Myprotein Protein Chox. Fiecare baton de 60 g oferă până la 22 g de proteine și doar 22 g de carbohidrați. Însă nimic nu mai contează atunci când ți-e rău și ești slăbit. În acele momente ce mănânci trebuie să-ți placă cu adevărat, altfel iese afara imediat. Însă producătorul ne-a asigurat că Protein Chox au gust identic cu Snickers. Și vorba aia, cui nu-i place Snickers?

myprotein protein chox

Și uite așa au trecut cele 50 de ore limită în care concurenții trebuie să termine concursul. Acum toată lumea este la finiș, la corturi și suferă. Pardon, am vrut să spunem se recuperează. Cheile Nerei va avea încă un avantaj în aceste momente mulțumită băuturii Myprotein Ecovery Evo.

„Recovery Evo este un supliment revoluționar pentru refacere care beneficiază de cele mai recente cercetări în domeniu pentru a oferi corpului tău nutrienții esențiali necesari pentru o recuperare eficientă”, ne spune producătorul pe site și suntem tentați să le dăm crezare dacă cercetam puțin și vedem cine folosește Myprotein. Spre exemplu de la noi din țară vicecampionul Național la ciclism șosea, Daniel Crista este sportivul care avut încredere în Myprotein.

Myprotein Recovery Evo va fi folosit după concurs întrucât după efort corpul intră în acea stare catabolică, momentul când glicogenul se epuizează și nivelul crescut de cortizol începe să distrugă ţesuturile. Recovery Evo este plin de ingrediente care se asimilează rapid, inclusiv Izolat hidrolizat de proteine din zer şi Maltodextrină. Ok, suna foarte științific însă adevarul este că această combinaţie între proteine şi carbohidraţi pe care o găsim în Recovery Evo, stimulează aportul de glucoză în celule. Rezultatul înseamnă o mărire rapidă a depozitelor de glicogen în comparaţie cu ceea ce se întâmplă atunci când carbohidraţii şi proteinele nu sunt combinate. Pe scurt cei patru de la Cheile Nerei vor fi din nou pe picioare mai repede.

myprotein recovery evo

Mulțumim așadar Myprotein România pentru susținere și încredere. Echipa Cheile Nerei va profita cu siguranță din plin de avantajele oferite de aceste suplimente. Sperăm doar că și simțul de orientare în spațiu va fi la fel de prezent și bine dezvoltat pentru ca cei patru să termine concursul, dacă nu pe podium, măcar în timpul limită alocat.

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

2 × one =