Traian Goga este redactor FreeRider.ro încă de la începuturile revistei…
Clubul sportiv Clujul Pedalează vă invită, pentru ultima oară în acest an, sâmbătă, 3 noiembrie, la o nouă etapă a campionatului omonim. Etapa a VI-a Imprezzio va oferi încă o dată ocazia iubitorilor sportului cu pedale, profesioniști sau amatori, bărbați sau femei, copii sau adulți, să se bucure de un eveniment de calitate și să încheie sezonul actual așa cum a fost de-a lungul anului: în forță.
Locul de desfășurare va fi parcul Colina din Cluj-Napoca, cu startul competiției programat pentru categoriile de copii la ora 12:00. Restul competitorilor vor avea de înfruntat ceva mai mult decât dificultatea traseului și dârzenia adversarilor, anume întunericul, startul urmând să aibă loc la ora 18:00.
Începând cu ora 19:30, acțiunea se mută la centrul comercial Polus, unde va fi organizat un moment artistic, ocazie cu care vor fi premiați campionii din acest an a campionatului Clujul Pedalează. Orchestra de estrada a Liceului de Muzică „Sigismund Toduța” și majoretele Mandness vor crea o atmosferă demnă de un campionat și mai mulți rideri se vor întrece în a-și arăta măestria lor într-o demonstrație de trial.
Traian Goga este redactor FreeRider.ro încă de la începuturile revistei și reprezintă una dintre vocile care contează în ciclismul românesc.