Acum citesti
Evoluție bună a echipei naționale de juniori în Bulgaria

Lotul național de juniori al României a participat zilele trecute la cursa UCI Memorialul Dimitar Yankov, ce a avut loc în Bulgaria, de-a lungul a trei etape. Chiar dacă echipa națională de juniori s-a aflat la prima întrecere din 2014, doi sportivi tricolori au reușit să se remarce în clasamentul cățărătorilor.

nationala

Lotul care a făcut deplasarea la sud de Dunăre a fost compus din Barbu Andrei, Dima Emil, Sarany Zsolt, Ghete Sergiu Denis și Barbu Leonard. În prima zi, Emil Dima a fost cel mai activ rutier român și s-a aflat în grupul de frunte al cursei până cu 20 de kilometri înainte de final, însă o pană l-a scos din cărți, el nemaiputând reveni în grupul din care făcea partea. Andrei Barbu s-a clasat cel mai bine la capătul etapei inaugurale, încheind pe locul 9.

Etapa a doua a avut doar 50 de kilometri lungime, dar a pregătit un final în cățărare, de aproximativ 9 km cu pantă medie de 11%, asezonat cu o vreme mohorâtă și ploaioasă. Echipa a atacat alternativ și l-a protejat pe Emil Dima care aproape și-a luat revanșa reușind să se claseze pe locul secund, în spatele lui Rajovic Dušan (Serbia), performanță care l-a adus pe locul secund în clasamentul cățărătorilor.

„A fost o etapă pe placul meu, cu ultimii 9 kilometri în cățărare, primii 6 fiind mai ușori, iar ultimii 3 cu pantă medie de 11%. Toată etapa coechipierii mei m-au protejat și au încercat câteva atacuri iar când am intrat în ultimii 2,5 kilometri am atacat. În urma mea au plecat un sârb și un bulgar, sârbul prinzându-mă în ultimii 150 de metri” spune Dima despre performața sa din a doua zi.

Ultima etapă a avut 71 km, cu două sprinturi intermediare și două cățărări. Dima a câștigat prima cățărare de la kilometrul 15, iar Andrei Barbu pe cea de a doua de la kilometrul 46, însă punctajul obținut de primul nu a fost suficient pentru a cuceri tricoul distinctiv, terminând pe locul secund.

Articolul complet poate fi citit aici.

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

one × 2 =