Acum citesti
Concluzii după Conferința Pro Velo 2014

În 14-16 noiembrie 2014 s-a desfășurat, la Brașov, cea de-a 11-a ediție a conferinței naționale de cicloturism, biciclism urban și promovarea bicicletei Pro Velo, organizată de Clubul de Cicloturism Napoca (CCN), sub egida Federației Bicicliștilor din România (FBR). În rândurile de mai jos, Radu Mititean, președintele CCN, a rezumat cele discutate de-a lungul celor 3 zile.

provelo

Alături de ONG-uri din întreaga țară, active în domeniul promovării bicicletei în scop utilitar și recreativ, ca mijloc de mobilitate urbană sau pentru turism, au participat la conferință și reprezentanți ai unor organizații partenere străine, ai unor instituții publice, dar și ai unor operatori economici de profil. Timp de 3 zile, au fost abordate teme complexe, pentru identificarea de soluții și modele de bună practică care să transforme mersul pe bicicletă în Romania într-o normalitate cotidiana și o experiență plăcuta și firească.

Unul dintre punctele principale de discuție a avut în prim-plan legislația rutieră ce vizează bicicliștii. CCN consideră că în Romania este una dintre cele mai restrictive legislații de profil din Europa, un exemplu fiind interdicția totală a circulației copiilor sub 14 ani pe biciclete pe drumurile publice de orice categorie – chiar și în cazul în care sunt necirculate de mașini sau copiii sunt însoțiți de adulți. Măsuri de revizuire a legislației, alături de respectarea prevederilor Codului Rutier (OUG 195 / 2002) ce declară obligatorie desfășurarea săptămânal a unei ore de educație rutieră în școli, ar putea încuraja petrecerea timpului în familie, pe biciclete.

Un alt punct dureros abordat este infrastructura specifică pentru biciclete – atât cea de staționare, cât și de rulare – standardele din România fiind foarte vechi și depășite. De aceea, participanții la conferință își asumă rolul de promotori ai înnoirii reglementărilor și de a informa și educa în domeniul biciclistic comunitățile din care fac parte, fie că e vorba de copii, publicul larg sau autorități locale. Biciclismul urban/utilitar este o componentă importantă a mobilității urbane și necesită  promovarea mersului cu bicicleta la școală și la serviciu, înființarea unor programe de bike sharing și intermodalitatea (incluzând transportul bicicletelor în trenuri și alte mijloace de transport public).

O componenta importanta a conferintei a vizat biciclismul recreativ si turistic. Temele discutate au vizat: proiectul de Retea Nationala de Trasee Cicloturistice Marcate din Romania (RNTCMR), procedurile de desemnare, marcare si omologare a traseelor cicloturistice (pentru care legislatia intarzie de 15 ani, in ciuda promisiunilor autoritatilor), itinerariul concret al unor trasee cicloturistice nationale si regionale, compatibilizarea diverselor initative locale intre ele si integrarea cu proiectul de retea nationala RNTCMR si europeana EUROVELO (din care doua magistrale urmeaza sa strabata si Romania – EuroVelo6 si EuroVelo 13),  standardele pentru cazari pro-biciclistice si pentru ghizii de cicloturism, ghidurile si hartile cicloturistice clasice si online.

S-au abordat și probleme de fond ale promovării bicicletei – comunicarea publică, aspecte culturale și de mentalități, politici publice în domeniul mobilității urbane și relația cu transportul public și deplasarea pietonală, educația pentru sănătate și mobilitate, istoric și situație pe plan intern și internațional, perspective și oportunități. De asemenea, organizațiile participante au prezentat proiecte locale și regionale de succes din activitatea proprie și s-a făcut un util schimb de experiență între asociațiile de profil din orașe precum București, Iași, Timișoara, Târgu-Mureș, Sibiu, Brașov, Ploiești și Cluj-Napoca.

La Conferinta a fost prezent și Tomislav Panenic, oficial din partea Danube Competence Center, organizație ce susține cicloturismul în zona Dunării, malul românesc al fluviului fiind cuprins în magistrala cicloturistică europeană EuroVelo 6. S-a convenit organizarea unei noi conferințe de profil în primul semestru al anului 2015, cu un spectru mai larg de participanți, o dezvoltare a cooperării dintre organizațiile interesate de promovarea bicicletei, inclusiv printr-o campanie de atragere de noi organizații în Coaliția „Pro Velo” și în FBR. De asemenea, au fost revizuite și adoptate mai multe rezoluții, apeluri și documente de poziție, ce vor fi prezentate public în perioada următoare și vor fi remise și autorităților competente.

Conferinta Pro Velo XI s-a putut desfășura și grație cofinanțării din partea GIZ (Societatea Germană pentru Colaborare Internațională), prin DCC (Danube Competence Center, cu sediul la Belgrad, ce promovează și cooperarea cicloturistică regională în sud-estul Europei) și a sponsorizării din partea Bike Sport.

Sursa: CCN

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

18 + five =