Acum citesti
Căsătorie în fața miilor de bicicliști care au pedalat duminică în Timișoara

Ei, uite, am trăit s-o scriu și pe asta și noi cu toții s-o trăim de-adevăratelea. La Timișoara a avut loc o nouă „Pedalare de Primăvară”, care a adunat din nou mii de bicicliști pe străzile orașului de pe Bega, marșul devenind treptat o tradiție care, dacă nu se dezvoltă, cu siguranță se menține de la an la an. Iar colac peste pupăză, defilarea a fost condimentată și de un moment special, cererea în căsătorie lansată de un avid biciclist către iubita sa la fel de avidă, în fața impresionantei asistențe.

pedalarea

Un număr exact de participanți la Pedalarea de Primăvară nu a fost exact, dar organizatorii susțin că circa 5.000 de persoane au onorat cu prezența evenimentul. Indiferent dacă acest număr se apropie de adevăr sau nu, participarea a fost masivă, de natură să creeze un impact semnificativ în rândul opiniei publice.

Cât despre cererea în căsătorie, declarația viitorului mire conturează foarte bine cele petrecute. “Am avut emoții mari. Am pregătit totul cât m-am priceput eu de bine, pentru că am vrut să fie ceva cu adevărat special, iar cei de la Verde pentru Biciclete s-au oferit să mă ajute. De aproape 7 ani sunt împreună cu iubita mea Nico și, deoarece pentru amândoi mersul pe bicicleta e un mod de viață, m-am gândit că pedalarea de primăvară ar fi cel mai potrivit moment. Mi-am luat inima-n dinți și am cerut-o. Și ea a avut emoții, pentru că nu se aștepta la una ca asta. Sunt foarte fericit că a spus DA“, a declarat pentru Opinia Timișoarei Dorin Rata.

Sursa: Opinia Timișoarei

Vezi Comentariu (1)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

nine − two =