Acum citesti
Bike Intermodal duce plierea într-o nouă eră

Spiritul inovativ al lui Da Vinci însuflețește în continuare Florența. Bicicleta pliabilă și-a dovedit utilitatea de-a lungul deceniilor, fiind un design adoptat și folosit din greu și din plin de mulți producători care fie au mizat pe latura de lifestyle, fie pe cea practică. Ei bine, câțiva cercetători din orașul de pe râul Arno nu au pus geană pe geană până nu au materializat Bike Intermodal care, când este pliată, încape lejer într-o servietă.

intermodal

Cu această dimensiune ne gândim dacă totuși mai avem de-a face cu o bicicletă sau este doar un alt accesoriu, printre care se vor rătăci pixurile, actele și ce mai avem în servietă? Greu de spus, dar utilitatea acestui proiect finanțat de UE cu mai mult decât modica sumă de 1,58 milioane de euro și care cântărește 7,5 kilograme s-ar putea să aibă priză la public.

Întrebarea de mai sus privind încadrarea Bike Intermodal este și mai legitimă dacă ne uităm la cadru, care mai degrabă este un complicat și complex sistem de cabluri care sunt tensionate între diferite părți rabatabile care aduc aminte de alte accesorii pliante, precum mesele sau scaunele. Iar dacă ce ne-au servit inventatorii acestui dispozitiv până acum nu e de-a ajuns, aflăm și că se pregătește o versiune electrică a lui Bike Intermodal, dar și un sistem electric de desfacere și împachetare la loc a excentricei biciclete.

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

3 × 4 =