Chiar dacă nu înseamnă „gonetă al vale”, chiar dacă la final de zi nu ai podium pentru tine sau tombolă pentru ceilalți, turele mai lungi de cicloturism sunt la ele acasă în România, iar frecvența și lungimea lor crește de la an la an. Din 1998 am făcut o mulțime de ture pe bicicletă creându-mi singur traseele pe gps. În acealși timp însă am fost tot timpul interesat de ce fac ceilalți, de traseele și întâmplările lor, pentru a mă inspira și pentru a da mai departe informația, aventura. Recent Facebook mi i-a scos în cale pe Laura și Andrei care tocmai terminaseră o tură de bicicletă. Și nu una oarecare ci una pe tandem, adică mai greu decât dacă fiecare ar fi pedalat pe propria bicicletă. I-am contactat pentru că trebuia neapărat să ne povestească cum a fost, mai ales că tura lor a fost prin România, lucru care e și de bine, dar din păcate și de rău așa cum veți vedea.
Laura și Andrei ne-au trimis pentru început un scurt ghid cu ce au invățat ei din această tură de 33 de zile prin România, o gramadă de timp. Dar cei doi vor lansa și o carte unde vor povesti pe larg cum a fost. Imediat ce prindem de veste și despre acest eveniment vă spunem pentru a fi prezenți la lansare. Asadar iată „10 sfaturi adunate într-o călătorie de 1.100 km pe tandem”, un articol scris de Andrei Melinte și Laura Baban.
E deja o lună de când ne-am întors acasă din călătoria cu tandemul prin România. Am mers cu un Schauff St. Petersburg vechi, l-am cumpărat din Germania, unde locuim acum, l-am trimis cu autobuzul în Fălticeni, iar pe 5 mai am pornit în cea mai mare aventură a noastră de până acum. 33 de zile pe drum. Cu un cățel în coș și o căruță după noi. Ne-am propus să ne vizităm țara și să scriem o carte despre ea, o carte care e în lucru si care se va numi ”Trei pe un tandem”. Povestea întreagă o puteți citi pe site-ul nostru www.petandem.ro
Vrem să încurajăm hălăduiala cu bicicleta prin România, pentru că avem cu adevărat o țară minunată, și e ici-colea, lângă fiecare. Așa că ne-am gândit să punem laolaltă o listă despre lucrurile pe care le-am învățat noi, ce greșeli am făcut ori ce lucruri le-am gândit bine. Lista nu e nici pe departe de a fi completă, am încercat amândoi să adunăm aici ce ni s-a părut nouă important, chestii practice, chestii utile, chestii înfricoșătoare.
- Ok, nu e treabă ușoară mersul pe bicicletă. Noi știam asta, așa că înainte de plecare ne-am antrenat 6 ore pe zi, 5 zile pe săptămână cu 3 luni în avans. Mesele erau regulate și constau doar din produse bio, suplimente nutritive calitative și erau în general bazate pe recomandările nutriționistului nostru. Îți trebuie neapărat bicicletă din aia scumpă cum vezi la TV și un echipament pe măsură.
Ei pe naiba, nu am făcut nimic din toate astea.
Faza tare cu biciclitul pe distanțe lungi e că oricine poate să-l facă. Nu-ți trebuie nici antrenament și nici echipament foarte scump. Avem doi prieteni care au plecat într-o călătorie de aproape 1000 de km de-a lungul Dunării cu foarte puțini bani. Aveau un cort ieftin de la un magazin de scule, șei și genți de la Lidl, iar hainele de ploaie de la magazine second-hand; au mai salvat bani stând o mare parte din nopți pe la oameni de pe CouchSurfing.
Ea a mers cu o bicicletă de 25€, el cu una de cam 50€, ambele la mâna a doua. N-au avut probleme de nici un fel și au terminat traseul în două săptămâni. S-au ales cu un pic de febră musculară, cu oameni faini cunoscuți pe drum, 40 gb de filmări, și-au întărit puțin gambele și coapsele și au plecat spre casă cu ditamai zâmbetele. Ba chiar i-au ținut zâmbetele și aura aia plină de entuziasm și la vreo trei săptămâni după ce-au terminat, când ne-am întâlnit cu ei la o bere.
Așa-i, n-am avut un antrenament riguros înainte de plecare, dar ieșeam mereu de 3-4 ori pe săptămână cu bicicletele. Uneori reușeam să mergem 60 de km (cam de două ori pe lună), dar cel mai des 15-25 de km. Eu, Andrei, făcusem cu doi ani în urmă o tură de 180 de km într-o zi, iar Laura de 130km așa că ne-am zis că ar trebui să fie okay; plus că ne simțeam la fel de sportivi ca atunci. Ar fi mers și fără pregătire, dar noi avem 33 de zile și trebuia să facem musai măcar 1000 de km ca să avem ce povesti și ce poza. În final am făcut 1111 km.
Ideea e să fii familiar cu bicicleta și să fii cât poți tu de activ înainte să pleci.
- Bicicleta, cum vă spuneam, a fost un Schauff St. Petersburg echipat Shimano Deore, făcut pe la începutul anilor ’90. L-am luat din Stuttgart de la un nene foarte simpatic. Chiar dacă e o bicicletă veche, de oraș, pe noi ne-a dus pe o grămadă de drumuri desfundate, am mers mult în ploaie, noroaie sau nisip și am luat trei gropi cu diametrul și adâncimea unei mingi de fotbal, de am zis că acolo și atunci ni se crapă și tandemul și încheieturile. Nici acum nu pricep cum nu s-a stricat nimic. Nici măcar o pană. Am avut cauciucurile originale ale tandemului, Schwalbe Marathon 28×1.4 (toate specificațiile tandemului le găsiți la secțiunea ”despre noi” de pe site)
Totuși dacă te știi spontan și-ți plac drumurile necirculate de mașini cel mai bun ar fi un mountain bike de cross-country. Noi am ars-o destul de retro.
- E bun un ghidon de tip ochelari, pentru diferitele posturi care le permite, sau din același motiv unul de cursieră; ba chiar cele de cursieră sunt opțiunea cea mai populară printre cicloturiști. Eu am folosit un ghidon de mountain bike lat de 700mm pentru că pe tandem am avut nevoie de stabilitate și control, având în vedere că Tic, câinele nostru, are 8 kilograme, la care se mai adăugau bagajele de față, încă vreo 6-7 kilograme. I-am pus și niște coarne pentru mai multe poziții de susținere a brațelor.
- Pentru noi, șeile Brooks au făcut magie. Deși erau abia cumpărate, încă neformate (se zice că de la +1000 de km încep să devină bune, alții zic chiar că mai mult) nu ne-a durut fundul nici măcar o zi.
- Campatul în zonele neamenajate din România nu este ilegal. Noi totuși n-am avut probleme și-am campat vreo 13 nopți. La capitolul ăsta vă mai putem recomanda să aveți cu voi un aragaz de camping. Un ceai cald, o ciocolată caldă, o cafea instant îți ridică starea de spirit, iar noi am avut nevoie foarte des de astfel de alinturi. Plus că, nu o dată ne-am încălzit la el, căci noi am prins fix cea mai ploioasă lună. Pentru 33 de zile, doi oameni, nouă ne-au fost suficiente două butelioare de gaz.
- Dacă vrei să faci economie la banii de cazare în timpul turului, poți apela și la site-ul warmshowers.com, care se extinde tot mai mult și în România. Acolo s-au adunat oameni ca noi, pasionați de pedalat, care oferă cicliștilor un pat, un duș, o mașină de spălat. Dacă simți că vrei să-ți aduci contribuția și poți oferi cazare cicliștilor, fă-ți musai un cont, vei întâlni oameni cu aceleași pasiuni și vei face comunitatea din România să crească, ceea ce este super.
Pentru cei care vor să călătorească împreună cu cățelul lor, vă putem spune că nu e atât de complicat precum pare. Tic a fost cel mai bun tovarăș de drum. Noi avem noroc că e mic și l-am putut pune în coșul din față, unde e și obișnuit să stea. Zi de zi a stat cuminte și cinci ore la rând. L-a plouat, i-a fost frig, am uitat să-i dăm apă, i-a fost somn și i-a fost foame. Dar în 90% din timp a fost cel mai fericit cățel din lume pentru că trăia mereu… în natură.
- Cum se pedalează pe șosele? Ca naiba. Uneori, drumul nostru era și al camioanelor, din păcate. Se simte de parcă ești mereu urmărit de o cireadă de vite care n-au alt scop decât să te ia în coarne. Camionagiii, mulți dintre ei, ne depășeau regulamentar, dar sunetul cu care roțile mâncau asfaltul în urma noastră ți se strecoară în vene și-l iei personal. După ce un camion a călcat pe o pungă care a bubuit de zici că a făcut pană, ne-am speriat atât de tare că o să intre în noi încât am decis, pe loc, să facem prima la dreapta, oriunde ne-ar duce drumul.
Mai lăsăm aici și un fragment din cartea pe care o scriem, ca să înțelegeți cum era uneori cazul cu mașinile mici ” Apoi, ieșind pe poarta complexului de blocuri, un muncitor ne-a strigat: ”Care pedalează mai mult, mă?” Iar noi am răspuns amândoi în același timp: ”Eu!” Și-au pedalat cei doi ”eu”, și-au pedalat, și-au pedalat… până au dat de dealul de la Feleacu. O coamă de relief cu stradă îngustă, unde șoferii conduc ca turbații. N-am să înțeleg niciodată cum de-i lasă inima să ne șteargă așa de pe șosea, ca și cum n-am exista. Tot oameni sunt. Și tu, ăla de la volan, cu un motor sub fund și-o caroserie de jur împrejur. Și tot om sunt și eu, chiar dacă n-am sub fund decât o șa. Pe străzile României, ca bicicliști, suntem, din păcate, așa cum spunea Andrei, ”la coada lanțului trofic”.
Nu-mi spuneți că-i de vină primăria că nu ne-a făcut pistă. Nu-mi spune-ți nici că e vina mea că m-a mâncat undeva să vin pe aici pedalând. Nu-mi spuneți nici că nu sunt responsabilitatea voastră. Dacă în alte țări bicicliștii pot fi depășiți cu grijă, pe cealaltă bandă, tu de ce îți ștergi în viteză mașina de geaca mea fără ca nici măcar să încetinești? Ba mă mai și claxonezi, pesemne te cam încurc și tu ești pe strada lu taică-to. Mă scuzi.”
Trebuie să menționăm aici că 90% dintre șoferi te respectă, te tratează corect și te depășesc conform codului rutier. Dar există cei 10%, care e un procent mare, cei pentru care ești un nimic. Am avut chiar situații când am ieșit în decor pentru că unii se trezeau să depășească un camion fix când noi eram pe cealaltă bandă. Ăștia 10% îți strică tot cheful de bicicleală. Așa că noi, deseori, am luat-o pe drumuri lăturalnice, prin sate, chiar dacă pe acolo erau mai multe dealuri. Trebuie totuși să mai spunem și că noi eram pe tandem, ceea ce înseamnă mai puțin control. Pe un bike single lucrurile s-ar putea să stea un pic mai bine.
- Travel light e cel mai bun sfat. Nimeni nu-ți poate da indicații personalizate, căci tu știi cel mai bine fără care lucru poți trăi. Însă taie la sânge. Cea mai mare greșeală este să cari mult. Pe noi, de exemplu, bagajele ne-au supt în fiecare zi energia. După o săptămână am făcut pachet și-am trimis prin curier tot ce ni se părea că nu ne trebuie foarte-foarte tare: două prosoape de camping (o să ne descurcăm frățește cu cel rămas), oglinjoara (mă pot aranja și-n ecranul de la laptop), un obiectiv foto, geanta foto, două cărți și Kindle-ul (cine să mai aibă vreme de lecturi?) niște tricouri de bumbac, o cremă, un deodorant (am decis să folosim același spray amândoi, să mirosim în tandem, haha), ia cu care visam să fac poze (dar când m-am văzut pe șa mi-am dat seama că numai de schimbat ținute nu mai am eu chef), o rochiță pentru la mare (lasă că-mi iau eu rochiță când ajungem pe litoral, nu trebuie s-o cărăm peste munți), un power bank și alte nimicuri. Vreo opt kilograme s-au adunat de trimis prin curier înapoi în Fălticeni.
Și crede-ne, 8 kilograme s-au simțit. Asta e fain când călătorești în România, că poți oricând să trimiți prin poștă sau curier ceva.
- Ah, și să nu uităm, strugurel de buze, cremă de soare și spray de țânțari. Musai.
Suntem foarte curioși cum vi s-a părut lista noastră, ce ați adăuga și ce alte aspecte le mai putem discuta. Vă dorim călătorii memorabile, cât mai lungi și cât mai pline de aventuri care să se termine mereu cu bine!
