Acum citesti
Gârboavele XC 2013 are loc în 6 aprilie

Cu pași înceți, dar siguri, ne îndreptăm spre primăvară, iar pentru iubitorii sportului cu pedale știm foarte bine ce înseamnă acest lucru. Așadar, dacă ești dornic să îți etalezi roadele antrenamentului din iarna aceasta, Gârboavele XC (XCG) te invită la Galați în data de 6 aprilie ca să îți măsori forțele cu restul participanților.

Concursul va avea loc în Pădurea Gârboavele, ce este situată la o distanță de 10 kilometri de orașul Galați. Cursa se va desfășura pe ture, amatorii având de parcurs 4 ture și avansații 7 ture. O tură măsoară aproximativ 7,5 kilometri. Cât privește condițiile meteo prognozate, dacă la prima ediție nămolul a fost imbatabil, iar la a doua soarele a vegheat asupra concurenților, pentru anul acesta se anunță ninsoare sau precipitații slabe ori mult vânt. Cronometrarea se va face cu cip, iar taxa de înscriere este de 50 de lei până în data de 17.03.2013 și de 70 de lei până în data de 27.03.2013. Taxa include numărul de concurs, diploma și tricoul de participare, punct de alimentare pe traseu, o porție de paste și un suc. Înscrierile se fac online pe site-ul Clubului de Ciclism Galați, până pe data de 27.03.2013.

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

eight + 19 =