Acum citesti
Ducati, brand-ul istoric în Moto GP, prezintă bicicleta electrică Powerstage RR

Ducati, cunoscut de toată lumea pentru motocicletele profesioniste orientate către curse, continuă prin a face furori în scena de E-MTB cu bicicleta electrică Powerstage RR în ediție limitată. Se încadrează în segmentul de e-Enduro, prin urmare cadrul vine cu o suspensie de 170 mm care se combină cu furca a cărei cursă este de 180 mm. În down-tube este depozitată și bateria cu o capacitate de 630 Wh alimentând motorul puternic Shimano EP801. Ducati Powerstage RR este disponibilă în ediție limitată și doar 230 de modele vor fi fabricate, iar cadrul va veni doar în mărimile M, L și XL.

Înainte de a intra în detalii trebuie menționat că însuși Ducati nu vine cu design-ul și producerea propriilor biciclete electrice. Ei se bazează pe colaborarea cu THOK. Un Brand relativ tânăr în industria de biciclete electrice fiind înfințat în anul 2017. Stefano Migliorini, fost atlet care a cunoscut faima în anii 90 pe scena de BMX și Downhill este unul dintre cei doi co-fondatori. Celălalt om de încredere este Livio Suppo, cel mai de succes manager de echipă din istoria Moto GP care a colaborat cu nume foarte mari, precum Casey Stoner și Marc Marquez.

Ducati Powerstage RR

Noul Ducati Powerstage RR se adresează fară nici un dubiu celor cu adevărat pasionați de motociclete și biciclete electrice. Căci acest model vine cu o echipare foarte interesantă, anume, suspensii de la Ohlins, anvelope Pirelli și frâne Braking. Componente ale căror brand-uri sunt de succes în lumea motocicletelor.

În gama de biciclete THOK există același model precum Powerstage RR denumit GRAM-RC. Se diferențiază prin componete, Suspensii Fox, anvelope Maxxis și frâne de la SRAM. Mai important este faptul că GRAM-RC este disponibil și în mărimea S, unde Powerstage RR este limitat la mărimile M, L și XL, adresându-se oamenilor cu înălțimea cuprinsă între 168 – 200 cm.

Făcând o comparație între toate bicicletele lansate de către Ducati, modelul Powerstage RR vine cu cea mai mare cursă a suspensiilor. Rulează pe roțile în format mullet (27,5 inch spate și 29 inch față), iar cadrul este construit în jurul unor suspensii a căror cursă este de 170 mm (spate) și 180 mm (față). Acționarea suspensiei de spate se face prin intermediul link-ului cu patru puncte de pivotare denumit THOK Progressive System-2.

Pentru mărimile M-XL, lungimea chainstay-ului este de 450 mm, iar reach-ul care se modifică de la o mărime la alta, este de 455 mm (M), 475 mm (L) și 495 mm (XL). Unghiul furcii este amplasat la 64 grade pentru toate mărimile și unghiul seat-tube-ului este de 78 grade.

O valoare din tabelul de geometrie nu corespunde normelor, prin urmare înalțimea BB-ului este de 361 mm. În comparație cu mai multe biciclete electrice de pe piață BB-ul este poziționat destul de sus. O valoare des întâlnită fiind 345 mm.

Specificații și prețuri

Există doar 230 de modele disponibile care sunt echipate cu componente inspirate din scena de moto. Pentru a putea să te bucuri de una, va trebui să achiți 11.990 de euro.

Specificații
  • Cadru construit din carbon – 170 mm cursă
  • Motor Shimano EP801 – Cuplu maxim 85 Nm
  • Baterie Shimano – 630 Wh
  • Furcă – Ohlins RXF38 M2 pe aer
  • Amortizor – Ohlins TTX22M.2 pe arc (230mm x 65mm)
  • Frâne – Braking FIRST / Discuri – 203mm
  • Roți – Crankbrothers Synthesis Carbon
  • Anvelope – Pirelli Scorpion Enduro și eMTB
  • Transmisie – SRAM GX Eagle AXS
  • Tija de șa hidrauluica – TranzX RAD+ / cursă adjustabilă
  • Ghidon – Renthal Carbon (35mm) / 20mm rise

via Ducati

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

19 + 8 =