Acum citesti
Casca cu LED de la Torch îți luminează calea

Ideea întegrării luminilor în căștile destinate bicicliștilor nu este nouă, dar prinde tot mai mult contur. Totuși, putem afirma că cei de la Torch au dus această nouă găselniță la un alt nivel. În loc să presare beculețe de-a lungul și de-a latul căștii, ei au inclus lampa LED în structura căștii, obținând astfel o lumină mult mai puternică.

Încă nu este disponibilă pe piață, dar acest lucru este așteptat să se petreacă curând. Și mai mult, modelul Torch T1 are toate șansele să intre în folclorul urban dată fiind forma și aspectul său unic. Funcționalitatea va fi însă punctul-cheie, pentru că deși LED-urile nu sunt mari, lumina generată de acestea este proiectată pe o lentilă generos de lată, după cum se poate vedea in poza de sus, care o dispersează. Astfel se creează o vizibilitate mai mare și o lumină ce poate fi văzută din mai multe unghiuri, ceea ce duce la siguranța sporită a utilizatorilor acesteia. Mai mult, lumina din față este albă, iar cea din spate este roșie, așa că riscul de a se crea vreo confuzie în toiul nopții este minim. În orice caz, filmul de mai jos ilustrează mai bine de ce este în stare această cască.

 

Vezi Comentariu (1)
  • Totusi mai trebuie adaugate anumite zone iluminate pentru ca un biciclist sa poate circula intr-o siguranta mai mare noapte. Exemplul cu rotile luminate e bun. Se vede din lateral, de asemenea reflectorizantele de pe roti se vad din lateral. Dar s-a vazut si in acest videoclip necesitatea unor reflectorizante sau lumini pe zona bratelor, adica atunci cand semnalizeaza e dificil sa iti dai seama ce face, mai ales cand esti sofer care nu mege cu bicicleta. So…

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

17 − 12 =