Ok, sună puțin exagerat când spui „de la munte la mare”. Îți închipui distanțe de sute sau mii de kilometri petrecuți pe bicicletă, traversând cele mai înalte pasuri și cele mai epice poteci. Distanța parcursă de noi aici poate nu a fost atât de mare și nici pasurile epice, totuși la mare am ajuns, plecând de la munte.
În vara lui 2016, păstrând tradiția velo-excursiilor externe, am decis să dăm o tură în Italia pe bicicletă. După ce am fost prin Franța, Austria și Slovenia pe bicicletă trebuia să testăm și capabilitățile rudelor noastre latine de a oferi turiștilor o experiență plăcută pe bicicletă. Ne-am uitat pe hartă, am consultat Google Earth și Garmin BaseCamp și am ales o tură pitorească, departe de traseele turistice clasice, care urma să înceapă de la munte, de la lacul Maggiore, încheindu-se la Genova, la mare. Zis și făcut.
Pentru a fi mai „exotic” am decis ca tura să nu înceapă chiar din Italia ci din Elveția având granița atât de aproape. Așa că localitatea de start a fost stațiunea Locarno de pe malul lacului. Locarno este superbă, cum este și întreaga zonă de pe malul lacului. Ajunși acolo după-amiază am avut onesta impresie că suntem în Monaco. Iahturi impunătoare, hoteluri luxoase, faleze civilizate și palmieri peste tot. Plus o temperatură tropicală foarte plăcută.
Tura de bicicletă a fost gândită să fie independentă de supportul extern în sensul că aveam cu noi totul transportat într-o singură remorca de bicicletă. O astfel de remorcă, Qeridoo Cargo Trailer în cazul de față, este arhisuficientă pentru doua persoane, ba chiar 2,5 persoane dacă ai și un copil după tine. Geanta care vine cu remorca, are un volum foarte mare de 65 litri. Pentru fiecare noapte urma să facem rezervarea pentru cazare cu o zi înainte, din orașul în care poposeam.
Traseul urma să ne poarte din zona montană Maggiore, care nu e chiar așa montană altitudinea fiind de doar 193 m, până la Genova, port la marea Mediterană. De-a lungul traseului trebuia să coborâm de la lac, să traversăm dealurile și să parcurgem câmpiile pentru a încheia pe malul mării Ligurice la Genova.
Pe „hârtie”, adică pe calculator, traseul zilnic părea să se desfășoare în mare parte pe asfalt. Ne gândeam că va fi ușor de parcurs și cu o bicicletă de trekking sau ciclocros. Însă fiind mtb-iști am încălecat pe bicicletele noastre offroad echipate cu anvelope mai slick, și bine am făcut pentru că am avut plăcuta surpriză să vedem că mare parte a fost și „off the road”. E drept că s-a desfășurat pe trasee cicloturistice amenajate însă asfaltul nu era deloc în zare. Așadar anvelopele semi cramponate au fost excelente. Tura a durat 5 zile, a avut un total de 371 km, 1.700 m urcare și în fiecare zi pedalam 6-7 ore cu tot cu pauze. Am ales să mergem pe drumuri cât mai mici evitând DN-urile. Am nimerit astfel pe câteva trasee foarte frumoase pedalând inclusiv prin parcul natural Ticino, pe pistele neasfaltate de bicicletă de acolo.
Ajunși în Locarno cu mașina, am fost plăcut surprinși să vedem că nu erau mașini parcate pe străzi. Evident, în Elveția nu există așa ceva. Peste tot pe stradă parcarea este interzisă, iar unde e permis este pe bani și strict organizat. Mai mult, hotelul la care am stat se afla într-o zonă pietonală, iar mașina chiar nu aveai cum să o aduci lângă pentru a-ți descărca bagajele. Am lăsat-o „pe avarii” și am dat fuga pe jos să întrebăm ce facem. La recepție ni s-a explicat că există parcări subterane și că este una din care ieși la nici 50 m de hotel. „Mai aproape de atât chiar nu văd rostul”, spune recepționerul. „Da…”, am răspuns noi, obișnuiți să ne urcăm mașina și în pat dacă s-ar putea.
În tura asta alimentarea zilnică am făcut-o de la supermarketurile și benzinăriile întâlnite pe drum. Daaar… în Italia super/hypermarketurile nu-s chiar peste tot ca la noi, iar benzinăriile nu au toate de toate, ca la noi. Așa că de multe ori de la benzinării plecam cu buza umflată, nici măcar apă îmbuteliată nu aveau. Pe de altă parte supermarketurile de la sate nu aveau nimic la rece. Intram de afară, de la 30 de grade, și umblam bezmetici după frigiderul cu suc rece. Nici gând de așa ceva… Voiai lichide, luai apă caldă de la raft, eventual carbogazoasă. Ca să nu mai zic că majoritatea minimarketurilor le găseam închise. Pe bune acum, cum trăiesc italienii ăștia…?
Pe amurg, după ce găseam pensiunea sau hotelul și ne cazam, plăcerea era să plecăm spre centru, să-l vizităm și să găsim un restaurant frumos unde să mâncăm de seară. Aproape tot timpul am găsit un centru frumos și pitoresc, de multe ori modest dacă eram într-un mic sat, dar întotdeauna civilizat și curat.
Micul dejun era o altă plăcere a excursiei. Dacă nu-l aveam inclus la cazare plecam direct pe biciclete și ne opream la prima terasă care ne plăcea. Sandwich-urile italienilor și espresso de la mama lui ne energizau cel puțin pentru jumătate de zi.
Seara era amuzant. Când căutam pensiunea trebuia să am pe ghidon 3 electronice. Gps-ul cu care navigam în timpul zilei, ciclocoputerul care ne oferea statisticile și telefonul care ne ducea în general până în curtea hotelului.
Ziua 1. Locarno – Arona. 77 km, 480 m urcare, 6:48 ore
Plecând din Locarno, așadar să zicem că de la munte, drumul urma să continue la vale. Totuși începutul a inclus câteva cățărări serioase pe drumulețele secundare pe care am ales să mergem. Peisajul a fost excelent, tot timpul pe partea stângă având priveliște spre lacul Maggiore. În doar câțiva kilometri am trecut din Elveția în Italia, iar tura a început cu adevărat. Traseul a fost în întregime asfaltat, iar seara, în Arona, am găsit un restaurant tradițional foarte primitor și bine amplasat pe faleză.
Ziua 2. Arona – Casterno. 61 km, 198 m urcare, 6:13 ore
Din Arona am cam terminat cu Maggiore continuând acum pe malurile râului Ticino. Am pedalat și pe drumuri cu trafic mai intens însă nu am simțit vreodată că ne-ar fi depășit cineva prea aproape. Însă majoritatea drumului am parcurs-o pe lângă râu pe piste asfaltate special amenajate. A fost ziua când am înnoptat la o „pensiune agricolă”. Locația era excelentă, o casă în mijlocul unui câmp agricol evident, însă destul de izolată. Aici masa de seară s-a dovedit a fi o provocare nefiind inclusă în preț. După ce ne-am instalat am urcat din nou pe biciclete și ne-am dus în cel mai apropiat sat să mâncăm ceva. Însă abia în al 2lea sat am găsit o pizzerie.
Ziua 3. Casterno – Pavia. 69 km, 214 m urcare, 7:30 ore
A 3a zi a turei ne-a găsit pedalând și pe poteci, pe pistele construite în parcul natural Ticino. De cele mai multe ori mergeam paralel cu râul, traseul fiind sălbatic și complet pustiu. O singură dată ne-am întâlnit din sens opus cu un alt biciclist. Totuși, chiar dacă drumul părea părăsit, indicatoarele erau la locul lor arătându-ne distanța pe care o mai aveam până la Pavia. Am avut însă noroc cu tipul ăsta de traseu pentru că mare parte a zilei am mers prin pădure la umbra, temperaturile fiind extrem de mari.
Ziua 4. Pavia – Castelnuovo Scrivia. 74 km, 205 m urcare, 6:17 ore
În această zi am continuat o parte din pedalatul offroad și mersul pe lângă Ticino însă doar pentru puțin timp pentru că din Pavia, Ticino continua la vale spre sud-est, iar noi am luat-o spre sud-vest ușor la deal, în amonte pe albia râului Po de data asta. Însă drumul de bicicleta a mers multă vreme direct pe digul care străjuia albia râului. Dacă voiam puteam coboră și pedala prin satele „de la poale”, însă la fel de plăcut a fost să continuăm pe pietriș.
Seara ne-a găsit undeva lângă Castelnuovo Scrivia la câțiva pași de autostrada A7 pe care am tot traversat-o de-a lungul zilei. Noaptea am petrecut-o la un model „de tiriști”, dar cu adevarat special. Lăsând la o parte curățenia chiar exemplară, camerele erau imense, baia imensă, dușul imens și care includea și bară pe mijloc ;), totul era absolut perfect. Nu-i de mirare ca era forte bine cotat și pe Booking. Ne-am amuzat la vederea barei de dans din duș și la posterele mai „speciale” din cameră, dar oboseala de peste zi ne-a adormit repede.
Ziua 5. Castelnuovo Scrivia – Genova. 90 km 603 m urcare, 7:49 ore
Ultima zi a turei a fost și cea mai lungă. A conținut chiar și ceva urcat pentru că finișul spre Genova implica traversarea munților Apenini. Nu sunt ei așa înalți însă am trecut totuși peste un pas mic. Sosirea în Genova nu a fost chiar mioritică. Intrarea este aglomerată și gălăgioasă și întotdeauna când intri sau ieși pe bicicletă dintr-un oraș mare, există riscul de a intra accidental pe autostrada. Desigur cu excepția orașelor de la noi. A fost foarte bine că am setat GPS-ul să evite autostrăzile, acesta alegând implicit drumurile pe care aveam voie și noi cu bicicleta.
În rest Genova este un oraș turistic foarte frumos. Lăsând la o parte faleza optimizată pentru plimbare și relaxare care conținea și orașul/portul vechi, întreg orașul Genova este turistic fiind construit pe stâncile ce se învecinează cu marea. Arhitectura urbei este impresionantă. Casele sunt construite unele peste altele cățărându-se pe stânci, iar printre ele există alei înguste, dar și lifturi care urcă prin stâncă.
Însă și centrul istoric al orașului este fenomenal alcătuit fiind din clădiri vechi cu o arhitectură impresionantă. Majoritatea trotuarelor sunt acoperite de clădirile construite deasupra, acestea devenind adevărate galerii de promenadă care apară rezidenții și turiștii de ploaie sau soare. Practic te poți plimba pe torențială prin tot centrul Genovei fără să ai nevoie de umbrelă. Străzile sunt însă aglomerate, autobuzele vechi și aerul destul de poluat.
Cazarea noastră din Genova a fost la fel de specială. E vorba de hostelul La Briosa Nicole găzduit de o astfel de clădire istorică în cel mai buric al târgului. Intrarea era vecină cu magazine cu mărci de renume, dar cel mai convenabil era amplasarea apropiată de centrul vechi, la nici 5 minute de mers pe jos. Vă recomandăm să stați aici, dacă vizitați Genova și vreți prețuri bune, curățenie, personal amabil și mai ales locație centrală.
Și aveai ce să vezi în centrul vechi. Palate, galerii, piațete cochete, mănăstiri și biserici, arhitectură plus multe, foarte multe restaurante de toate mărimile care mai de care mai renumit pe Tripadvisor. Am ales să petrecem o zi în plus în Genova, să o vizităm mai bine, dar și pentru a ne odihni și pregăti pentru drumul înapoi cu trenul spre Locarno, Elveția.
Veloitalia – de la munte la mare, a fost o tură modestă de bicicletă, fără cățărări epice, fără mușchi încordați la maxim, fără puls măsurat la secundă și fără calorii arse numărate și puse pe Strava la final de zi. A fost o tură de cicloturism în care am vizitat „la pas” de bicicletă o mică parte din Italia. Dacă alegeți să faceți această tură îți recomandăm să o mai lungiți câteva zile să ajungeți și la Cinque Terre. E drept că zona de coastă nu este prietenoasă cu bicicletele însă se poate traversa pe deasupra. De acolo se vede spectaculos întreaga linie a litoralului și mai ales celebrele sate multicolore construite pe stânci.
Dacă doriți să faceți tura, track-ul GPS poate fi luat de aici.
