Acum citesti
VP Components VX Adventure (2016)

VP se numără printre cei mai mari producători de pedale din lume, având în portofoliu atât cuvete cât și BB-uri, pentru biciclete de munte, de oraș, curisere sau BMX-uri. Doar dacă arunci o privire pe site-ul lor, vei constata cu stupoare că ai nevoie de ore bune pentru a studia oferta. Chiar dacă în principal pedalele entry, de tip platformă, domină gama de produse, aceștia au câteva oferte interesante și în ceea ce privește pedalele de tip clipless. Desigur, vorbim un segment în care concurența este acerbă și dominată clar de Shimano, însă cei de la VP vor să-și atragă clienții prin prețuri decente și materiale de calitate. Cât despre mine, a rămas să lămuresc acest aspect testând pedalele VX Adventure.

Există două versiuni ale acestei pedale: cea standard și versiunea Race, o idee mai ușoară, cu rulmenți mai de calitate și desigur, cu un preț mai mare (120 euro față de 70 euro). Eu am avut la dispoziție versiunea standard, cu o platformă din aluminiu, ax CrMo, rulmenți și posibilitatea ajustării tensiunii de strângere a plăcuței. Dimensiunea de 90x90mm este mai mult decât rezonabilă, oferind un sprijin real pentru talpă, un sprijin pe care-l simți atunci când pedalezi. Desigur, ideal ar fi să utilezi o pereche de încălțăminte clipless cu o talpă dreaptă, gândită pentru astfel de pedale.

Greutatea mi s-a părut o idee cam mare, dar totuși la ce te poți aștepta de la o pedală cu un corp atât de lat? Așadar, am trecut-o la minusuri cu rezerve. Comparate cu Shimano DX, care au o platformă mai mare, sunt mai ușoare cu aproape 100 de grame, însă sunt cu aproximativ 70 de grame mai grele decât Shimano XT, aș putea spune referința în domeniu, cu mențiunea că aceștia nu au o platformă mare, ci beneficază de construcția clasică bazată pe strictul necesar de spațiu. Clipsarea și declipsarea se face ușor și fără probleme (utilizate cu plăcuțe VP), iar în condiții de noroi, ei bine, se descurcă destul de greoi dată fiind construcția mai mare, un lucru cumva de așteptat. Prin comparație, Crank Brothers Mallet E mi s-au părut mai ușor de clipsat în condiții de noroială.

Materialele par de calitate și rezistente în timp, ceea ce le recomandă pentru ture de munte mai dificile, pentru enduro sau pentru cei care doresc o susținere mai bună pe pedală. Prețul nu este foarte mic, însă nici calitatea nu lasă de dorit, rezultând astfel un echilibru bun.

Preț: 315 Lei
Importator în România: –

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

20 − ten =