Acum citesti
Schiul de tură, noua pasiune a sezonului alb

Iarna lui 2019 a fost de vis, cine își mai aduce aminte. Zăpadă din belșug și ocazii de explorare la tot pasul. Explorare pe biciclete, pe fat bike așa cum făceam de câțiva ani de zile. Însă deși era frumos, ceva lipsea și era evident ce, pentru că pe Facebook rulau poze aproape doar cu aventuri la schi de tură. Cum schiul „normal”, alpin, îl practic din copilărie, nu a fost deloc o dezicie grea atunci când am hotărât să încerc și schiul de tură. Și o nouă lume de oportunități s-a deschis în acest fel.

Totuși la scurt timp după luarea deciziei am descoperit că alegerea echipamentului potrivit nu este deloc ușoară. La fel ca la biciclete, schiurile de tură sunt de tot felul: mai confortabile, mai rigide, mai de plimbare, mai de freeride(r), mai optimizate pe urcare, mai pe coborâre, coborâre pe zăpadă mică, mare, înghețată etc. Zeci și sute de opțiuni, iar experiență zero.

Venind de la mtb, mai precis maraton nu cross country, știam ce voiam să fac în viitor cu aceste schiuri. Sau mai precis credeam că știu. Mă gândeam că va fi ca la bicicletă. Voi urca zeci de kilometri și ore în șir, admirând peisajele în timp ce mă bucur de munte, premiul fiind cucerirea vârfului. Apoi, odată ajuns sus, voi îndrepta vârfurile la vale și voi porni cu viteză „supersonică”, într-o siguranță deplină, mulțumită echipamentului folosit și experienței. Facem absracție de variabila numită avalanșă. Însă dacă echipamentul ar fi performant, experiența lipsea. Așa că partea supersonică trebuia să mai aștepte oricum.

Alegerea echipamentului nu a fost ușoară. La fel ca la bicicletă, una performantă la deal va fi groaznică la vale și la fel invers. Greu, dacă nu chiar imposibil, de găsit un compromis care să performeze bine și acolo și acolo. În general când găsești o bicicletă „bună-la-toate”, de obicei nu e cu adevărat bună la nimic, dacă vrei performanță cât de cât.

Așa că mă gândeam să aleg schiuri înguste cu pieile de focă aferente, focusul principal fiind pe urcare. Însă la vale aș fi avut o problemă cu zăpada mare, neamenajată ca pe pârtie. Trebuia deci căutat un compromis. La fel și cu clăparii. Îmi imaginam unii comozi, mai moi, cu mai puține clape. Pentru că ținta era în continuare urcarea și chiar mersul pe jos în ei pe traseu montan, acolo unde lipsea zăpada. Însă m-aș fi lovit de aceeași problemă la vale. O pereche de clăpari moi ar fi fost greu de controlat pe zăpadă mare.

Așa că după o documentre destul de lungă și complicată, m-am oprit la magazinul Alba Sport Vision din Alba Iulia care mi-a oferit să încerc, și să cumpăr ulterior dacă sunt mulțumit, schiurile K2 Wayback 88 cu legături Alpinist 12 împerecheate cu clăparii K2 Mindbender 120. Și hop, uite cum „inconștient” m-am trezit că am ales echipament care seamănă mai mult cu noua pasiune la mtb – bicicleta de enduro Merida One-Sixty cumpărată la finalul lui 2018, decât cu vechiul meu prieten de încredere Specialized Epic pentru cross country mtb.

Nu aș avea cum să le fac celor trei piese de echipament o recenzie. Sunt prea virgin în acest nou sport. Totuși după un concediu pe aceste schiuri în Austria și după câteva ture în România, o impresie „la cald” nu este totuși greu de avut.

Schiurile

K2 Wayback 88 sunt pentru sportivi avansați. Ok, aici nu prea am nimerit-o. Pe de altă parte fiind gândite pentru backcountry, se pare că se descurcă bine și la deal și la vale. Având 88 mm sub talpă, Wayback sunt mai degrabă înguste dupa standardele de azi, mai ales când te gândești că un schi pentru pârtie normală are în jur de 82 mm. Cu toate astea schiurile sunt suficient de late pentru a te descurca bine pe zăpadă mare.

K2 Wayback 88

K2 Wayback 88 sunt și foarte ușoare. Cele de 181 cm înălțime folosite de mine cântăresc 1,64 kg bucata, iar fără legături 1,27 kg. Așadar chiar sunt ușoare, iar asta înseamnă un real avantaj la urcare pe ele sau cu ele în spate. Avantajul se pare că se simte și la vale pe zăpadă mare, pentru că îmi era ușor să schimb direcția prin săritură. Însă încă nu am avut suficient de multe astfel de situații ca să fiu sigur pe ce spun.

Și chiar este un sentiment plăcut ca după zeci de ani de folosit schiuri de pârtie care cântăresc în mâna ta cât o nicovală, să le poți ține pe acestea de tură cu doar două degete. Sincer, plăcerea principală este când ajungi în vârf „fresh” și ai apoi o grămadă de energie pentru datul tare la vale.

Clăparii

Aici s-a întâmplat fix la ca la schiuri. Ce am luat nu seamănă deloc cu ce aveam în minte. K2 Mindbender 120 sunt practic de freeride nu touring. Cele 4 clape și felxul mare 120, spun din start asta. Totuși, echipamentul din ziua de azi este atât de performant încât aproape a devenit „bun-la-toate”. Per ansamblu, clăparii sunt văzuți de experți a fi mai degrabă îndreptați spre performanță decât spre începători. Cu un flex 120 și cei 98 mm în zona cea mai lată a labei piciorului, clăparii se simt preciși și rigizi. Și chiar am simțit asta la vale când puteam să trag de ei așa cum simțeam că e bine, iar schiurile mă ascultau. Pe de altă parte talpa GripWalk și liberatea de mișcare de 50° incadrează acești clăpari în categoria touring, devenind foarte ok și confortabili și la deal. Așadar buni-la-toate…

K2 Mindbender 120

K2 Mindbender 120 au o greutate de 1,9 kg bucata, măsura 44/28.5 (324 mm). Deci destul de grei dacă ne gândim că un clăpar special pentru touring are în jur de 1,2 kg, sau mai puțin dacă crești prețul. Totuși orice sub 2 kg este acceptabil, dacă vrei ca echipamentul să fie mai versatil, să poți face mai multe tipuri de ture cu aceeași clăpari.

În natură i-am simțit ok. Spun doar ok și nu „super”, pentru că nu i-am folosit încă suficient și nici nu am suficientă experiență. Sunt însă clăpari înguști cu cei 98 mm, deci mai spre „racing”. Așa că acordă atenție specială acestui aspect. În general nu m-a deranjat partea asta însă dacă mergi mult pe jos în ei, deci nu pe schiuri, s-ar putea să simți oasele laterale ale labei piciorului că sunt deranjate de treaba asta. Partea bună este că ghetuța interioară este complet termoformabilă. Așa că după un sezon de rodaj îi poți duce la un centru de schi pentru a-i termoforma și lărgi în zonele care deranjează. Tot spre racing te duce gândul și felxul 120, care potrivit standardelor internaționale, înseamnă un clăpar pentru schiori intermediari-avansați și experți. Hai să zicem că măcar la prima categorie mă încadrez.

Legăturile

Însă dacă la schiuri și clăpari m-am scărpinat în creștet o grămadă de timp, legăturile au fost o alegere ușoară. Era clar din start că trebuie să fie legături „în puncte”. Tipul ăsta nou de legături de tură e foarte interesant. Și pe cât de „firave” par a fi, pe atât de performante sunt. Practic clăparii sunt fixați de schiuri în doar 4 puncte, două în față și două în spate, avantajul principal la aceste legături fiind greutatea lor extrem de mică.

Marker Alpinist 12

Am rămas la Alpinist 12, produsul cu care cunoscutul brand Marker și-a făcut intrarea în lumea legăturilor minimaliste pentru schiul de tură. Din informațiile găsite pe net, greutatea unei perechi este de doar 267g fără frână, iar când o pui în comaprație cu greutatea unei legături clasice care depășește un kilogram, diferența chiar contează.

Legăturile îmi plac ca design, dar și pentru că știu acest brand încă din anii ’80 când am intrat eu pentru prima oară în contact cu schiurile. Faptul că sunt mult mai ușoare și mai simple decât tipul tradițional al legăturilor de tură, a însemnat mult pentru mine și a justificat prețul mai mare.

foto Andrei Brebuleț

Pe de altă parte Alpinist 12 nu sunt cele mai “cele” legături de pe piață. Spre exemplu pentru a prinde clăparul în față trebuie să pășești în legătura și apoi să speri că s-au fixat corect. În realitate durează mult, ocazional extrem de mult, până nimerești pinii, să intre corect în găurile clăparului. Și este o opinie pe care am mai întâlnit-o în recenziile internaționale. Dacă nu ai reușit din prima „resetezi” legătura și o iei de la capăt. Până acum m-am dat doar pe vreme bună, dar pot doar să-mi imaginez cât de „plăcut” poate fi pe viscul când trebuie s-o iei urgent la vale și nu reușești să fixezi legătura.

Alternativa am folosit-o recent la o pereche de legături Skitrab al cărui sistem de fixare, deși similar, este mult mai simplu. La acestea trebuie să apeși cu bațul de schi în legătura care este elastică, și îi dai drumul doar când clăparul este în poziția corectă pentru ca pinii să intre corect. Super simplu! Pe de altă parte la Marker Alpinist 12, modul lui de fixare prin pășire, permite și opțiunea de blocare a clăparului, când ești în modul „mers”, în acest fel eliminând eliberările accidentale ale clapărului din legătură.

Și partea din spate a legăturilor Alpinist este pe cât de simplă pe atât de eficientă. Fixarea clăparului în cei doi pini se face mulțumită unei sârme în “U” din titan, groasă și elastică. Asta este tot. Totuși ai eliberare laterală de siguranță, existând opțiunea reglării DIN-ului de la 6 la 12.

Marker Alpinist 12

Însă spre deosebire de ce am mai folosit fugitiv în trecut și ce mai văzusem la prieteni, înălțătoarele de la Alpinist 12 mi s-au părut aproape inexistente. Potrivit specificațiilor, Marker Alpinist 12 oferă înălțare de 0 grade – atunci când mergi pe plat sau rampă foarte mică, 5° când urci pe rampă medie și 9° când urci cel mai abrupt. Dacă compari cu ce mai găsești pe piață și vezi că există înălțătoare și cu mult peste 13 grade, înțelegi ce vreau să spun.

Cu toate astea am reușit să urc și cele mai abrupte rampe fără să simt că mă chinui, folosind înălțarea maximă de 9 grade. Urcarea spre cabana Bârcaciu din Făgăraș, pe drumul “de mașină” nu pe poteca oficială, poate fi considerată un super test, la cât de abrupta e. Reușita o pun în cea mai mare parte pe seama clăparului care fiind în poziția „urcare” a permis piciorului și gleznelor mele, un grad foarte mare de mobilitate. Mi-am dat seama că pot folosi legăturile doar în cele două moduri – plat și înălțare maximă, sărind peste înălțarea medie care, pentru a o folosi, trebuie să rotești legătura spate la 180 grade, lucru puțin mai incomod de făcut.

Cabana Bârcaciu, Făgăraș

Așadar echipamentul cu care am început aventura schiului de tură nu este cel pe care mi l-am imaginat la început. Însă, așa cum de foarte multe ori se întămplă după ce citești mai mult pe net și vorbești cu oameni care se pricep, ajungi să iei altceva, dar care se dovedește în timp că este mai potrivit pentru ce urmează să faci. Până acum, schiurile și clăparii K2 și legăturile Marker sunt ceea ce îmi trebuie, chiar dacă fiecare din cele trei piese de echipament, are câte ceva la care a trebuit să fac compromis.

Singurul „păcat” până acum este că iarna 2020 a fost foarte săracă în zăpadă, condiții ideale fiind doar la altitudini mari la care ajungi mai greu când viața ta zilnică este la oraș. Dar chiar și așa am reușit să fac deja kilometri buni pentru a prinde și mai bine gustul schiului de tură. Ce sper însă la final este totuși să nu ajung cu schiurile de tură la fel ca la biciclete, cu 10 tipuri diferite pentru 10 discipline diferite.

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

19 + eleven =