Spre deosebire de etapele de până acum din Cupa Naționala de Enduro, concursul de la Straja a fost separat și a reprezentat Campionatul Național de Enduro. Este un concurs „singular” în urma căruia cei mai buni enduriști devin campioni naționali la categoriile lor de vârstă, la open și la general.
- Numărul de probe speciale: 4
- Km PS-uri: 9
- Km total cursă: 20
- Numărul de zile de concurs: 1
- Diferență de nivel: 1064 m
Consider că locația a fost bine aleasă pentru a găzdui Campionatul, Straja Extreme Park oferind câteva dintre cele mai dificile trasee de mtb enduro. Mai precis traseele Lupilor și Baloo. Doar prin simpla lor lungime de 3,31 respectiv 3,05 km cele două speciale, 3 și 4, au stors și ultima picătură de energie din concurenții mai puțin antrenați. Eu cel puțin, cam de la jumătatea traseului, a trebuit să încetinesc simțitor pentru că mâinile și picioarele nu mai făceau față.
Traseele în sine, ca grad de dificultate sau tehnică, nu sunt deosebite. Sunt „lucrate” și întreținute de bikepark și seamănă destul de mult cu ce găsim „afară”. Viraje, contrapante, jumpuri mari și mici, dar toate făcubile. Terenul este de asemenea, aspru. Foarte pietros, stâncos și ascuțit. Din acest motiv, cei care dădeau mai tare la vale se mai alegeau și cu pene.
Pentru a face față celor peste 3 km ale specialelor 3 și 4 am fost nevoit să o las mai încet de la jumate, așa cum spuneam. Bicicleta făcea față fără nicio problemă – roțile 27.5 treceau peste orice, frânele cu 4 pistoane frânau oricând fără efort mare, suspensiile de 160 erau suficient de „plush” pentru a oferi confort. Însă am învățat la Straja ce înseamnă să nu ai antrenament specific pe disciplina asta. Dacă la mtb xc și maraton antrenamentul ține de anduranță, la enduro mai este nevoie în plus și de mușchi brut. Pur și simplu trebuie să te țină „macaroanele”. Și vedeam asta cam la toti riderii care terminau specialele 3 și 4. Cei care chiar luau jocul în serioas, aproape cădeau lați la finiș. Iar asta este de laudat.
La Straja Enduro am avut însă 4 speciale. Și am mai avut și tranziții între ele. Unele niște coșmaruri despre care vorbesc puțin mai jos.
Asemenea etapei Cupei din Semenic care mi-a plăcut foarte mult datorită zonei și peisajului în special, prima probă specială de la Straja Enduro a pornit din vârful stațiunii, de pe vârful Mutu, la 1.737 m altitudine. Până acolo desigur că trebuia să mergi singur, telescaunul care ajungea în vecinătate fiind folosit doar în zilele anterioare de antrenament. De la startul general luat în centrul stațiunii, plecai pe asfalt, pieptiș, pe care din fericire puteai pedala fiind prima probă a zilei. După care rampa se înducea și treaba mergea mai ușor. Apoi continuai pe forestier după care intrai în gol alpin și de acolo cam începea push-ul. Dacă aveai ceva deosebit de demonstrat celor din jur puteai merge în continuare pe bicicletă. Dar really, nu era nevoie. Era timp suficient pentru a nu fi penalizat.
Speciala întâi a fost interesantă, sau ciudată, nici nu stiu. Fiind scurtă, doar 1,23 km, mi s-a părut că s-a terminat neașteptat. Nu a fost grea în adevăratul sens al cuvântului însă a avut și particularitățile ei. În primul rând a fost de la cap la coadă o potecă foarte îngustă străjuită de iarbă înaltă. Din loc în loc pe margini, erau bolovani camuflați în iarbă. Dacă nu făcusei în zilele anterioare niște track preview-uri ca să știi peste ce dai, aveai acum suprizele, așa cum am avut și eu. Fără să-ți dai seama și fără nici măcar să vezi în ce dai, loveai violent acești bolovani. Mi s-a întâmplat, dar din fericire bicicleta / anvelopa / janta a rezistat.
Tranziția spre speciala 2 a fost însă plăcută, chiar foarte. S-a desfășurat mai mult pe curbă de nivel, pe potecă. Iar pentru că și vremea era perfectă și distanța mică, a fost mai mare plăcerea.
Cum eu în general nu apuc să fac track preview fie pentru că ajung în zonă târziu, doar cu o zi înainte de concurs și nu am timp, fie vin din timp, dar cu familia și în zilele anterioare concursului prefer să mă plimb cu ei pe munte, încerc să aflu câte ceva de la colegii de echipă. Este însă „funny” pentru că fiecare vede altfel „pericolele” de pe traseu. Treaba asta este atât de personală încât mai bine nu mai întrebi nimic. Ceva ce cuiva i se pare dificil și extrem, altcuiva i se pare fun și ușor de dat.
Dar totuși și pentru speciala 2 m-am interesat, măcar în mare să știu ce mă așteaptă. Am aflat că prima parte are loc pe potecă tehnică stâncoasă după care se deschide și crește și viteza, dar devine alunecos datorită pietrișului.
Așa a fost. Feedback-ul mi-a fost util să știu că în prima parte trebuie să merg cu grijă și să protejez bicicleta, pentru a încerca a poi să recuperez de la jumate în jos. Partea bună este că bicicleta pe care mă dau – Merida One-Sixty 600, chiar este bună și echipată cu tot ce trebuie din start, direct din cutie. Așa cum a fost livrată așa o folosesc. Spre exemplu anvelopele sunt fix ce trebuie pentru aproape orice tip de teren. În cazul de față, cu teren uscat și stâncos, anvelopele Maxxis Minion DHR II sunt robuste și aderente. Pentru că le-am făcut și tubeless, riscul de pană este acum și mai mic.
Revenind la specialele 3 și 4, mai precis traseul Lupilor și traseul Baloo, recunosc că mi-am aflat limitele. O lungime de 1,5-2 km pentru probele speciale nu e degeaba gândită să fie așa. Orice depășește lungimea asta devine cam dificil.
Traseul Lupilor „are un profil relativ tehnic cu obstacole naturale alcatuite din roci, radacini, lespezi, busteni, denivelari naturale ale solului, etc. Traseul are un grad de dificultate mediu pe toata lungimea lui”, stă scris pe site-ul bikeparkului Straja.
E corect ce spun. Nu e deosebit de greu, decât după ce inetrvine oboseala. Traseul șerpuiește frumos pe munte și dacă mai și știi ce te așteaptă, dacă ai făcut track preview în zilele anterioare, este cea mai mare plăcere să-l dai. Dacă nu, trebuie să îl parcurgi cu grijă altfel riști să strici bicicleta și pe tine.
Ultima specială a zilei a fost traseul Baloo, dar nu înainte de a avea tranziția spre Baloo. Aceasta a fost coșmarul „sejurului”, pentru că de la finalul ps3 trebuie să urci tot asfaltul înapoi în stațiune. Telegondola care face această urcare a putut fi folosită doar în zilele de antrenament. Tranziția a durat peste o oră. O oră de pedalat la deal pe asfalt, pe caniculă, pe o bicicleta mtb cu geometrie enduro, adică nasoală pentru la deal.
Însă odată ajuns înapoi în Straja te aștepta aici ultima „încercare” a zilei, traseul Baloo și acesta cu o lungime foarte mare, 3,05 km. Baloo are „un profil fluid fara obstacole naturale si un grad de dificultate mediu pe toata lungimea lui. […]Traseul Baloo serpuieste la vale pe o poteca de 80 – 100 cm latime cu contrapante construite natural din pamant de-a lungul telegondolei din statiune. Traseul îmbina padurea de fag cu poienile si pârtia de schi pana la statia de imbarcare a gondolei. Ultimii 200 de metri se suprapun cu Traseul Lupilor unde terenul devine putin mai dificil”, ne spun cei de la Straja.
La fel și aici, dacă știi ce te așteaptă după colț, totul este minunat. Dacă nu, ai face bine să fii precaut. Foarte prăfuit și destul de des presărat cu piatră ascuțită, pe Baloo m-am simțit în siguranță însă doar pentru că nu am mers foarte repede. Spre deosebire de „riderii adevărați”, care nu doar cunoșteau traseul, dar aveau și un nivel mai redus al nevoii de conservare, ca să termini cu bine Baloo trebuia să-ți conștientizezi limitele și să mergi în consecință.
Acesta a fost Campionatul Național de Enduro din 2019 ținut la Staja și organizat de o echipă de entuziaști care nu știu cum se motiveazaă să facă treaba bună pe care o fac. Noi Orizonturi împreună cu Bike Attack Reșița sunt „vinovații” care au făcut posibil și acest eveniment, iar povestea de aici este este despre ce s-a întâmplat pe la coada clasamentului. Pentru a afla ce s-a întâmplat la vârf și care sunt campionii pe 2019, citește articolul publicat de colegul meu Dragoș Mitroi.
Observ că ratingul pentru Straja Enduro a ieșit destul de bine, la 3,8. Adevărul este că mi-a plăcut, iar la Straja dacă vii, chiar ai ce face cu un mtb de enduro. Ai cele două trasee principale Lupilor și Baloo, accesibile cu gondola, dar dacă iei și telescaunul poți urca până în vârf și începe treaba de acolo.
Ratingul publicat mai jos este subiectiv şi nu are cum să acopere toate opiniile. Se adresează în momentul ăsta, celor cu experienţă limitată la mtb-enduro. De asemenea, la final de sezon vom regândi acest rating în funcţie de toate concursurile autohtone la care am participat. Pentru a cunoaşte modul în care trebuie să acorzi steluţele, citeşte Ghidul de evaluare a etapelor.
Pe de altă parte Straja, ca stațiune montană, nu o recomand deloc. Este o Rânca mai mică, adică un haos și mizerie de nota 10. Construcții pe jumătate neterminate, dar funcționale, moloz peste tot, beton degradat, clădiri înghesuite, praf și haos. În funcție de noroc cazarea poate fi decentă și mâncarea la fel, dar scumpă pentru condițiile oferite.
