Acum citesti
O tură în 2 minute: Ceptura – Marginea Pădurii – Apostolache

Primăvara și-a lăsat peste noi căldura plăcută care ne scoate din amorțirea unei ierni lungi și extrem de reci, așa că e timpul să sărim sus pe cursiere și să începem antrenamentul, până când munții se vor descotorosi de zăpadă să facă loc crampoanelor MTB-urilor.

Așa că în perioada asta ne-am propus să vă prezentăm câteva sugestii de trasee potrivite pentru o jumătate de zi de pedalat relaxat sau pentru 2-3 ore de pedalat ceva mai agitat, prin zone liniștite și cu drumuri izolate și sperăm noi mai puțin cunoscute de voi.

Vom încerca să prezentăm traseul în măsura posibilităților sub forma unui film succint de aproximativ 2 minute și evident sub formă de track pe gpsies.com de unde îl puteți descărca și studia.

Primul traseu pe care l-am ales este unul liniștit și superb, în zona dealurilor împânzite de viță de vie ale Mizilului. Are aproximativ 60 km cu o diferență de nivel pozitivă de 900 m. Plecarea se poate face din Fântânele sau Ceptura. Drumul trece prin podgoriile Budureasa, începe fioroasa urcare spre Călugăreni dar virează dreapta pe și mai dificila cățărare de la Boboci, unde pantele se apropie de 20%. Dar nu trebuie să ne speriem, sunt doar câteva bucăți mai abrupte care ne încălzesc pentru restul turei, pentru că urmează coborârea din Marginea Pădurii spre Valea Unghiului, un drum printre cele mai frumoase și mai liniștite din zonă. Trecem apoi dealul spre valea Cricovului înspre Apostolache și la final revenim la start fie pe drumul de Ceptura de Jos, frumos și valonat (versiunea prezentată în track), fie peste cățărarea de la Malul Roșu, o urcare la fel de fioroasă ca cea de la Boboci de la începutul turei, dar numai pentru cine mai are chef de o tură de efort serios. Coborârea în Fântânele printre podgorii este o răsplată binevenită.

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

15 + three =