Acum citesti
Traseu – Sicilia pe bicicletă

Turele de bicicletă din afara graniţelor ţării noastre devin din ce în ce mai populare odată cu creşterea interesului faţă de bicicleta. Fie că este vorba de concursuri, plimbări prin parc sau cicloturism este evident că oamenii caută din ce în ce mai mult ocazii de relaxare. O relaxare activă poţi face însă pe bicicletă parcurgând un traseu de cicloturism mai puţin dificil. Daniel Costea, de la turainnatura.ro, ne-a trimis o povestire cu traseul de bicicletă pe care l-a făcut în februarie 2015, perioadă când în România cu greu îţi venea să scoţi bicicleta din casă.

Preocupările cicliste din ultimii ani au făcut ca în fiecare iarnă să organizez o expediţie cicloturistică în zona mediteraneană unde clima permite efectuarea de ture pe bicicletă în bune condiții. Astfel, anul acesta la începutul lunii februarie am ales ca destinație Sicilia, aceasta fiind o regiune total nouă pentru mine.

traseu bicicleta Sicilia harta

Perioada exactă a turului a fost cuprinsă între 1-12 februarie, timp în care am pedalat 8 zile, realizând un număr aproximativ de 700 de km. Tura s-a desfășurat pe coasta estică, în zona de sud a insulei, în zona Palermo şi a mai cuprins o căţărare pe vulcanul Etna.

Ziua 1 Catania – Taormina şi retur

Oraşul în care am început expediţia a fost Catania, iar în prima zi de duminică, am reuşit să realizez primi 100 km pe malul mării până la cea mai cunoscută staţiune din Sicilia, Taormina. Vremea a fost superbă cu puţin trafic auto, dar cu mulți biciclişti, fiind o zi de duminică.

Route 2,904,494 – powered by www.bikemap.net

Ziua 2 Catania – Vulcanul Etna şi retur

Pentru a urca pe Muntele Etna ai de trecut prin traficul infernal de la periferia oraşului Catania, dar odată ajuns în orăşelul Nicolosi, drumul este liber şi te poţi căţăra cât poţi de mult. Din păcate, fiind iarnă temperaturile sunt destul de scăzute şi eşti limitat să urci până la altitudinea de 2000 m, până unde se termină drumul asfaltat. De remarcat este peisajul vulcanic cu roci piroclastice şi urme de lavă care m-a însoțit în cea mai mare parte a urcării pe acest munte vulcanic european binecunoscut.

Ziua 3 Catania – Augusta – Siracusa

În această zi nu am pedalat singur fiind însoţit de o cicloturistă din Canada. Deoarece traseul a fost foarte plat am avut timp să vizităm oraşele Augusta, iar mai apoi Catania. Ambele sunt oraşe foarte interesante o parte din clădirile lor fiind amplasate pe insule înconjurate de mare.

traseu bicicleta Sicilia ziua 3

Ziua 4 Siracusa – Noto – Pozzalo

Obiectivul stabilit pentru această zi a fost să ajung cât mai repede în cel mai sudic oraş al insulei, Pozzalo, de unde am luat vaporul de Malta şi am vizitat şi acestă ţară insulară. Pe drum mi-am permis un mic popas pentru a vizita oraşul istoric Noto. Din păcate, o dată ajuns în Pozzalo, de unde urma să-mi iau biletul de Malta, am fost informat că vaporul a fost anulat, aşa că mi-am propus să continui traseul, în următoarea zi, de-a lungul coastei sudice a insulei.

traseu bicicleta Sicilia ziua 4

Ziua 5 Pozzalo – Gela – Licata

În momentul în care am început traseul cicloturistic sudic al Siciliei, mi-am propus să realizez cât mai mulţi kilometri. Din păcate, pe coasta sudică am avut vânt din faţă şi abia am ajuns în după amiaza acelei zile în oraşul Gela, o aşezare industrială, lipsită de obiective turistice. Aşa că am decis să îmi continui drumul spre Licata, o aşezare turistică cu un centru istoric deosebit, unde am înnoptat la o pensiune amenajată într-o clădire istorică.

Ziua 6 Licata – Agrigento – Sciacca

O nouă zi grea de pedalat cu vânt din faţă am avut și sâmbătă 8 februarie 2015, când a trebuit să ajung pe drumul naţional din sudul Siciliei de la Licata la Sciacca, un alt oraş istoric şi turistic deosebit. Din fericire fiind sfârşit de săptămână, şoseaua naţională pe care am pedalat a fost lipsită de circulaţie auto, fiind astfel tot timpul în siguranţă. Traseul a trecut prin sudul oraşului Agrigento unde am putut admira situl antic Valle dei Templi.

Ziua 7 Sciacca – Partinico

Din păcate, în această zi în care aveam de pedalat o distanţă de aproximativ 80 de km înspre partea nordică a insulei, vremea s-a schimbat brusc aducând multă ploaie şi temperaturi foarte scăzute pentru acea perioadă din an. După ce am vizitat oraşul istoric Sciacca m-am decis să plec totuși spre Partinico, pe frig şi ploaie, unde mă aştepta un bun prieten sibian. La insitenţele acestuia am acceptat să vină după mine iar în dreptul cunoscutului oraş Corleone am fost preluat de acesta, scăpând astfel de condiţiile meteo nefavorabile în care cu greu se mai putea pedala.

Ziua 8 Partinico – Castellammare del Golfo – Alcamo

Ultima zi de pedalat, efectuată în data de 12 februarie 2015 a fost una relaxantă. Traseul a urmat coasta nord – vestică a Insulei Sicilia, apoi m-am îndreptat către Alcamo, de unde urma să îmi trimit pe autocar bicicleta în ţară.

traseu bicicleta Sicilia ziua 8

Vremea superbă şi kilometrii mult mai puţin de realizat m-au făcut să mă bucur de superbele peisaje naturale de pe coasta nordică a Siciliei unde muntele coboară în mare (cum ar fi zona Capului San Vito) dar şi de peisajele culturale deosebite cum ar fi oraşul port istoric Castellammare del Golfo.

Experienţa unei astfel de expediţii cicloturistice este foarte benefică mai ales iarna când în zona noastră este greu de pedalat. După lunile decembrie şi ianuarie când mulţi dintre noi renunţăm la acest tip de sport, este bine să găsim o variantă de a pedala în sudul continentului, unde condițiile meteo sunt mai blânde. În acest fel am reușit în ultimii ani să fac pe bicicletă ture în Andaluzia, Cipru şi anul acesta în Sicilia.

Vezi Comentarii (2)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

fifteen − fifteen =