Golden MTB trails – octombrie în munții Măcin

La început de octombrie, din dorința de a scăpa de București, dar mai ales de a prinde la munte cea mai colorată perioadă a anului, am decis să petrec 1 săptămână de remote work la Brașov. Nu am regretat deloc decizia, pentru că în fiecare zi am putut să dau potecile de acolo, ieșind la mijloc de zi, în soarele plăcut de octombrie. La plecare, joi, deja aveam planul pentru a petrece weekendul în Măcin. Imi era dor de stâncile de granit, de apusurile epice și de (din punctul meu de vedere) unele dintre cele mai faine poteci din țară.

Un amic mă întreba dacă nu cumva greșesc luând calea spre Măcin, plecând din Brașov. Acum, privind înapoi, pot spune sigur că nu. În Măcin m-au așteptat poteci alese pe sprînceană, apusuri cum rar prinzi, peisaje demne de Rampage, iar pădurea era toată în straie aurii. După cum spune reclama de la Specialized, “Welcome to the golden age”! POV heaven, you can’t beat the desert sunset.

Toate filmele le găsiți pe canalul meu de Youtube , iar toate traseele le găsiți pe profilul meu de Strava, în zilele 23-24 oct 2021.

Suluku trail, culmea Pricopan

Suluku am descoperit-o în aprilie, atunci când am făcut o săptămână de remote work din Greci. Țin minte atunci că a fost un „eye opener”. Este cea mai faină potecă de pe culmea Pricopan, foarte tehnică și rapidă la început. Porțiunea dintre vârfurile Suluku Mic si Mare aduce parcă a zonele de gol alpin din munții înalți. Prima treime de potecă este chiar traseul turistic, marcat cu dungă albastră. Din zona de „gol alpin” ajunge într-o pădure, ca apoi să traverseze câteva zone strâmte și foarte tehnice, până la bifurcația unde părăsește poteca turistică. Apoi urmează distracția adevărată, pe măsura ce poteca coboară, ea traversează crâng după crâng, între ele fiind zone expuse de piatră și nisip, cu drop-uri stâncoase și panorame nesfârșite peste platoul Dobrogean. Primul sentiment de astă primăvară a fost că m-am teleportat undeva in cretacic.

Deși poteca este mult mai vizibilă primăvara, și toamna oferă priveliști de excepție. Chiar și după ploaie, se zvântă repede, este foarte pietroasă și nisipoasă, iar orice derapaj e răsplătit cu imagini faine ale prafului în soarele de la apus. Avantajul primăverii este că finalul trece printr-o poiana luuuuungă, ce în aprilie, mai și iunie este plină de flori. Acum domină, însă, mărăcinii.

Despre Suluku am mai vorbit și în primăvară (link aici), când am prins altă sesiune faină de poze la apus, de data aceea pe un fond verde, crud, de primăvară.

La “Vagoane” trail, sub Vf. Ghinalțu

Vagoane este una dintre cele mai “flowy” poteci de MBT din Măcin, super îngustă pe alocuri, însă cu destule pietre și zone tehnice, ce necesită multă atenție, mai ales la viteză. Este, pentru cunoscători, poteca super grea pe care noi toți am urcat-o în cadrul concursului Măcin Mountain Fun. Însă e evident că distracția adevărată este la coborâre. Chiar dacă pornește greu, pe vechiul traseul al vagoanelor ce cărau piatră de la cariere, ea prinde viteză pe măsură ce se afundă în pădure. Însă atenție, poteca, deși foarte rapidă, ascunde peste tot pietre de diverse mărimi. La mijloc are o porțiune foarte abruptă printre copaci, ca apoi să intre intr-un desiș, unde virează stânga-dreapta, copiind profilul muntelui. Finalul e complet neașteptat, cu o trecere bruscă de la pădure de foioase la cea de pini, poteca devenind iar foarte rapidă, cu mici elemente tehnice.

La mijloc de octombrie este un festival de culori, în toate nuanțele posibile de galben.

Babet trail, sub Vf. Moroianu

Babet este poteca facută faimoasa de concursul Măcin Mountain Fun. La final zi de octombrie, cu un apus superb și sute de nuanțe de galben, noi am putut să ne bucurăm de ea fără graba cursei, dar mai ales pe bicicletele potrivite pentru terenul stâncos al masivului Moroianu.

Și aceasta pornește rapid, pe un drum mai larg, un tunel format din copaci, ca apoi să intre pe un single trail nisipos, punctat de sectiuni tehnice de granit spart, cu dropuri și trepte. Cine a știut le-a dublat, alții au reușit să țină minte liniile și să taie câteva curbe. Aici aveți, fără dubii, cele mai faine peisaje ale Doborgei de Nord. Cu apusul fix în față, soarele coborând după masivul Turcoaia, cu Pietrele Mariei jos în Vale, dar mai ales cu lumina aurie a serii, poteca te îndeamnă la viteză, să lași frânele și sa privești înainte. Este o experiență deosebită, în care simți cu adevărat ca ești atunci, acolo, în moment. Chiuielile mele din film spun totul 🙂

Către final se îngustează și intră în pădure, unde covorul de frunze galbene de octombrie se ridică pe roți și dezvăluie poteca. Totul e căptușit de frunzele căzute, iar sunetul lor sub anvelope îmbie la derapaje în fiecare curbă. Ideal este de dat la prima oră, sau la apus, pentru că în timpul zilei, de obicei, este plină de turiști.

Iar plăcerea turelor aici, în Măcin, este că la fiecare coborâre esti înapoi în sat, în Greci. Cu tărie cred că dacă acest sat se afla în oricare altă țară la vest de aici, ar fi fost un mecca al sportului de orice fel. Cu trasee de trail run, poteci de MTB, faleze de cățărat, lacul Iacobdeal aproape și Delta la doar 1 oră de condus, ar fi atras oameni de peste tot. Mie, însă, îmi place și așa cum e acum, puțin neîngrijit, mai rustic, însă cu gospodării aranjate. Dar mai ales cu farmecul său aparte, unde câinii prietenoși aleargă cu tine pe stradă, cu magazinele unde găsești plăcinte proaspete făcute la fabrica din sat, sau chiar înghețată artizanală, gemuri și zacuscă de casă. Fiecare coborâre de pe munte poate fi o mică răsplată gustoasă.

Despre Măcin eu am tot vorbit, fie ca am povestit unde poți campa, fie că am explorat Delta Dunarii pe SUP și canoe, sau am povestit despre concursurile de la Greci sau Luncavița. Dacă te-a inspirat oricare poveste, zic eu că merită să faci o vizită. Locul are o energie unică în Romania. Să ne vedem cu bine, pe poteci!