Acum citesti
Fluturasul Vidrarului


O tura de MTB prin muntii Fruntii si Ghitu.


Muntii Fruntii si Muntii Ghitu sunt doua subgrupe ale Muntilor Fagaras, situate la sudul acestora, de o parte si de alta a raului Arges si, respectiv, a lacului de acumulare de la Vidraru.

Acest traseu de MTB este format din doua circuite, unul care face un tur al muntilor Ghitu, iar celalat un tur al muntilor Fruntii. Ele se aseaza relativ simetric de o parte si de alta a lacului Vidraru, formand pe harta o imagine similara cu aripile unui fluture, de unde mi-a venit si ideea numelui. Ambele au o lungime de putin sub 50 km si in jur de 1800 m diferenta de nivel.


Cele doua trasee pot fi parcurse de ciclistii buni intr-o singura zi, ca si un singur circuit de 80 km si 2300 m diferenta de nivel, sau in doua zile. In ultima varianta, va puteti petrece un weekend minunat in zona Vidraru, traseele lasand loc in fiecare zi si de alte activitati, doua dintre ele pe care vi le propun fiind vizitarea cetatii Poienari si o plimbare pe Valea lui Stan. In zona e plin de pensiuni, iar preturile nu sunt foarte mari.


Traseul in jurul Muntilor Ghitu incepe din centrul comunei Corbeni. Se trece podul peste Arges si se continua pe drumul asfaltat din stanga. Nu se urca pe drumul abrupt din fata, acesta se termina la o manastire. Se urmareste drumul pana in capatul satului. Acesta devine neasfaltat si, de la ultima casa, se strica devenind nepracticabil cu masina. Drumul trebuie continuat pana in Bradet, pe valea Valsanului. In functie de pregatirea participantilor, contine bucati de urcare grea sau pushbike. De asemenea, in functie de ploile din ultima perioada, poate fi intalnit mult noroi. In zona sunt multe drumuri care se intersecteaza, dar trebuie tinut cel care merge relativ sub liniile de curent. Un GPS este binevenit.


Pe harti, drumul este trecut ca DJ, desi mai mult ca sigur nu a fost niciodata amenajat. Coborarea in Bradet este placuta, cu bucati de viteza si cateva mici obstacole mai tehnice. Aceasta este cea mai dificila parte a drumului.


Dupa ce se ajunge la asfalt, in Bradet, se urca in amonte pe valea Valsanului pana la complexul turistic Bradetu, unde se poate face o pauza de racoritoare.


La nici un km amonte, se trece un pod peste vale in stanga si se ajunge in drumul care traverseaza culmea spre lacul Vidraru. Acesta este de calitate destul de buna, urcand in serpentine abrupte. La prima intersectie, se alege directia stanga, apoi se tine drumul pana se ajunge inapoi in Transfagarasan, pe malul lacului, destul de putin amonte de baraj. Pentru a ajunge la Corbeni, se continua in jos pe Transfagarasan. Pentru a face legatura cu traseul din Fruntii, se traverseaza barajul si apoi se merge amonte pe cealalalt mal al lacului.


Traseul in jurul Muntilor Fruntii incepe din Arefu. Spre deosebire de cel din Ghitu, acesta este mult mai dificil ca orientare. Nu recomand parcurgerea fara GPS, sansele de ratacire fiind maxime.In prima parte, el traverseaza creasta pana pe valea Topologului, in comuna Salatruc. Traversarea este cea mai grea parte a turei. Ea include parcurgerea unor drumuri prin pasuni, uneori de-abia conturate. Urcarea este grea, tehnica.


La coborarea in Salatruc, se prinde un forestier de calitate mai buna. Pe valea Topologului se regaseste din nou asfaltul, dar pentru putin timp. El dispare destul de repede in amonte, drumul devenind forestier. Intra in niste chei unde, dupa cativa km, se ajunge intr-o intersectie cu un drum la dreapta. Se urca pe acesta, care la randul lui este parasit pentru a intra pe o retea de drumuri forestiere de exploatare.


Pe acestea, se trece o culme muntoasa si se coboara in partea amonte a vaii lui Stan. Se coboara pe vale, insa aceasta se termina cu o portiune de chei salbatice, asa ca drumul o paraseste, mai trece un deal si coboara pe malul drept al lacului Vidraru, intre baraj si cabana Cumpana. De acolo, se continua spre baraj si pe Transfagarasan inapoi in Arefu.  Ar fi de interes si parcurgerea acestui traseu in sens invers, aceasta fiind recomandarea mea in cazul in care se parcurge intr-o singura tura impreuna cu circuitul din Ghitu.


Urcarile sunt usoare iar pe zonele mai grele se coboara.
Parcurgand acest traseu, veti trece prin zone foarte rar umblate, salbatice, cum se gasesc foarte rar prin muntii nostrii mai populari. De asemenea, veti avea de-a face cu dificultati tehnice medii, atat la urcare cat si la coborare, care va vor pune abilitatile tehnice la incercare, dar si cu urcari si coborari lungi si placute, unde sa va incercati abilitatile de pedalare.


Daca va hotarati sa parcurgeti acest traseu, va garantez un weekend placut in sa alaturi de prieteni…


Track-urile de GPS


http://www.bikemap.net/route/192031
http://www.bikemap.net/route/228655
http://www.bikemap.net/route/228179


Multumiri : Horatiu Campian | Fotografii : copyright Horatiu Campian





Vezi Comentariu (1)
  • salut.

    Am fost duminica 23 iunie 2013 pe varianta corbeni – bradetu – molivis – vidraru – retur. Atentie mare dupa ploi, coborarea spre Bradetu este IMPRACTICABILA, noroi pana aproape axul rotii, cam 2km de fagase / balti / urme de vaci fara variante de cololire … un cosmar. Am facut 3 ore pe aceasta bucata. Cred ca ar trebui specificat mai clar acest amanunt in posturi. In rest multumesc lui Horatiu pt. track si informatii ! spor la pedalat ! Ionut

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

4 × four =