Cu bicicleta pe Transfagarasan

Am reusit! am reusit si anul aceasta sa urcam pana la lac, se pare ca devine o obisnuinta anuala urcarea pe transfagarasan. Si cum omul este obisnuit sa invete din greseli asa am invatat si noi din ani trecuti… si ne-am conformat, am fost mai pregatiti. Nu a mai carat nimeni bagaje de 10 kg in spate – am avut masina de asistenta, nu am mai luat lucruri inutile cu noi si cel mai important stiam la ce sa ne asteptam.

Asa ca ne-am intalnit pe tren vreo 7: eu, Sica, Andrei, Cata, Marius, Adi si Sebi + 2 fete si soferul masinii de asistenta (Titanu). Ne asteptam la vreme urata pentru ca la Brasov plouase mult cu o noapte in urma,dar nu a fost groaznic … doar innorat.

Am plecat din gara din Arpasul de jos cu voie buna si ne-am oprit curand, in Cartisoara sa facem ultimele cumparaturi. Chiar de la primul viraj de pe urcare ne-am triat… Marius, Sica si cu mine am rulat impreuna fara pauza pana la cascada care a venit surprinzator de repede, ne-a urmat Andrei si Cata care a avut cateva probleme la muschi si in urma Adi cu Sebi (in blugi 🙂 ). La cascada ne-am despartit, masina de asistenta a urcat linistita; Adi, Sebi si Marius au luat telecabina iar eu, Cata, Sica si Andrei ne-am inhamat sa urcam cea mai grea portiune, pana la lac, pentru prima oara.

Cred ca am fost foarte avantajati de vreme : innorat, ceata si umezeala multa, chiar frig pe ultimii km…probabil ca un soare torid ne-ar fi incetinit mult si cu siguranta ne-a ajutat faptul ca am urcat fara bagaj. In orice caz eu ma asteptam la altceva… a fost greu dar nu infiorator, incet si cu grija am ajuns toti 4 sus destul de repede. Andrei s-a distantat mult si fara pauza a ajuns primul sus, urmat de Sica, eu si Cata cu crampe musculare.

Sus surpriza mare, cacat, ce surpriza ca stiam ca o sa fie tigania de pe lume. Mai lipseste un banner mare in ultima curba: Welcome to Balea lake – the mountain version of Costinesti !  Si cam aici am inceput sa ma intristez, totul e distrus, compromis total, de nedescris: mizerie, manele, idioti, Q7-uri de Bucuresti cocotate pe peste tot, claxoane incontinuu in tunel, doze de timisoreana in lac, hartii iginenice dupa fiecare piatra. Cu greu ne-am gasit un loc decent de campare, undeva langa 9 corturi pline cu polonezi sau ceva … macar ne simteam mai protejati langa niste straini decat langa romanasii nostri.

Dupamasa ramasa am rezervat-o unei plimbari pana in partea argeseana a transfagarasanului si o catare pe una dintre crestele ce ne inconjurau (pt poze de hi5); iar seara a ramas rasetelor si povestilor la botu’ unei sticle de vodka.

A doua zi, ne-am strans incet si am plecat la vale, nu inainte de a mai avea o supriza „placuta”: am strans tot gunoiul intr-un sac mare si l-am dus jos la singura pubela de gunoi din parcare, care culmea era aproape goala…pe cand valea duhnea de coji de pepeni.

Mda, hai valea de aici ca vin bucurestenii…ne-am dat drumu’ : nebunie, viteza si bale pana urechi :), deabia acum ne dam seama cat am urcat si in sfarsit vedem si un peisaj – doua. Am mai facut o pauza la cascada si una in Cartisoara pentru sampania / inghetata invingatorilor. Drumul pana acasa a fost lung si molesitor, parca si locomotiva era obosita de pe transfagarasan.

Frumos, excelent, raiul ciclistului catarator si in acelasi timp cel mai bun exemplu de bune maniere de care dispune turistul compatriot. Felicitari! Ma gandesc ca nu o sa mai suport acest obicei anual pentru mult timp.