Inițiatorul proiectului FreeRider.ro, are la activ peste 250 de biciclete…
Marc Sandu ne povestește în cele ce urmează despre cum să iei virajele strânse, peun traseu de MTB. Să-i dăm cuvântul:
Voiam de mult să scriu acest articol şi acum, pentru că sunt într-o pauză competitionala şi de antrenamente, am în sfârşit ocazia să o fac. Ideea mi-a venit la Somova XCO Zone, în prima etapă a Campionatul Dobrogei la MTB, unde, pe foarte frumosul traseu pus la punct de Explorer Tulcea, puteai găsi un astfel de viraj, în urcare, pe stânga. Majoritatea concurentilor a coborât de pe bicicletă, pierzand astfel nu doar timp în concurs ci, chiar mai important, o porţie bună de distracţie.
Prima regulă în cazul unui astfel de viraj, al cărui radius poate varia, de la 180 de grade la 45 de grade sau chiar mai puţine este, chiar dacă sună oarecum hilar, să îl vrei să îl iei pedalând, să te concentrezi pe ce ai de făcut şi să rămâi pe bicicletă. Cele mai importante „ingrediente” în rezolvarea ecuaţiei sunt, într-o primă fază, privirea şi trasa. Haideţi să vorbim dintâi de privire. De când am început să merg pe motocicletă, mi s-a spus de către riderii cu experienţă că acolo „unde te uiţi, acolo mergi”. Perfect adevărat şi am experimentat asta în special pe circuit, unde, cu cât priveam mai departe, mai în „adâncime”, cu atât reuşeam, parcă fără efort, să iau mai rapid câte un viraj. Ţinând cont că în acest timp te şi deplasezi, se presupune că o faci cu oareşce, viteză, e limpede că „orizontul” se schimbă rapid. Desigur, se pune întrebarea, ce faci dacă, virajul este unul fără vizibilitate, aceasta fiind obturată de copaci sau de înclinaţia versantului. Răspunsul este: scanezi. Una din regulile de bază, în „supravieţuirea” pe un rock-garden este să îţi laşi privirea să curgă în căutare de trase, evitând să fixezi un punct anume, se aplică şi aici. Dacă ar fi noapte şi ai avea o lanternă cu care îţi luminezi calea, mergând pe jos printr-un labirint, ai încerca din reflex să îndrepţi acea lanternă cât mai devreme după colţ. Ei bine, această „lanternă” este chiar privirea ta!
Urmează acum trasa. E simplu şi aici, trebuie să intri cât mai larg posibil în viraj. Dacă ai un viraj de stânga, o iei dintăi pe partea din dreapta cărării, iar dacă ai unul de dreapta, îl iei cât mai din stânga. Sună alambicat, dar nu e. Deşi pare „ofertant” ca la un ac de păr de stânga, fie că e vorba de cărare fie că e vorba de asfalt, să laşi bicicleta să curgă „din timp” spre punctul său maxim, această manevră te va scoate automat pe „exterior”, iar „exterior” înseamnă o râpă sau contrasensul. Poţi face un test cu bicicleta ta, să iei ghidonul la maxim într-o parte, pentru a descrie un arc de cerc şi vei observa că dacă roata spate de abia îşi modifică poziţia, faţa se mişcă mult mai mult. Luând din timp trasa mai largă sau exteriorul cărării, practic îi oferi timp roţii faţă să îşi „facă” trasa.
Urmează apoi lucrul cu trunchiul. Ajută foarte mult să îl ţii cât mai coborât, de fapt, este chiar necesar şi nu te zgărci să încarci, atenţie, pe urcare, roata faţă şi să orientezi trunchiul în direcţia în care vrei să mergi. Aici, în decursul timpului, am observat că mă ajută foarte mult să îmi folosesc braţul de la exterior, asemeni unei macarale, cu care împing ghidonul în direcţia în care vreau să merg. Pentru că toată manevra se va desfăşura la viteză mică, merită să îţi exersezi echilibrul, practicând track-stand.
Pentru coborâre, desigur, lucrurile se condimentează puţin. Trebuie să îţi cobori cât mai mult centrul de greutate, să îţi ajustezi viteza şi raportul de transmisie pentru a putea ieşi cât mai rapid din viraj. Pentru că oricum pe coborâre, toată greutatea corpului e lăsată în pedale, în timp ce laşi frâna faţă – în momentul în care eşti pe punctul să ajungi în punctul maxim, cobori pedala de la exterior, desigur, cât mai încărcată şi controlezi „întoarcerea” din frâna spate, care te poate ajuta foarte mult. La fel, privirea este de bază aici, ca şi la urcare, e vorba de două momente importante: când ai luat linia exterioară şi te uiţi la punctul maxim al acestuia şi când te afli pe acesta şi te uiţi în lungul cărării. Desigur, ca rider trebuie să scrutezi practic tot ce vine şi să legi cât mai bine „cadrele” peliculei.
Unde vei găsi astfel de situaţii? La Geiger, la tura lungă sunt câteva destul de stresante, pentru că în ecuaţie intră şi bolovani, dar şi la Arena Platoş, atât pe traseul de XCO, cât şi pe cel XCP. Cele mai frumoase switchbacks pe urcare se găseau pe traseul vechi de XC de la Păltiniş, în zona vilei în care a trăit Constantin Noica. La Câmpulung, le vei găsi în Trofeul Muscelului, dar practic orice concurs de XC care se respectă va avea la „ofertă” câteva astfel de zone, tehnicile descrise mai sus mi s-au părut foarte utile pe traseul de Urban XCC, de la Romexpo, care, chiar dacă nu a avut single trails de la natura, a fost suficient de întortocheat doar din… dispunerea benzilor de marcat. Dacă te întrebi când mi-a fost cea mai utilă tehnica pe care am încercat să o disec aici, în Spania, la Rioja Bike Race, bine „scuturat” de bolovani pe astfel de viraj în coborâre, mi-am cam pierdut controlul şi am început să mă îndrept suav câtre o ditai râpa, moment în care o voce mi-a urlat parcă în ureche – Privireeeeea, am „bulbucat” ochii în direcţia cărării şi am reuşit cumva să ajung acolo unde trebuie.
Material redactat de Marc Sandu.
Inițiatorul proiectului FreeRider.ro, are la activ peste 250 de biciclete testate și evaluate în mod obiectiv. Pedalează din 1998 pe mountainbike și din 2009, aproape zilnic, pe site-ul de față.
Serios? un articol tehnic fara clip video ? Naratiunea foarte frumoasa….scopul si l-a atins oare ?
Eu cred că da.