Inițiatorul proiectului FreeRider.ro, are la activ peste 250 de biciclete…
Cum îți sună o să creată de un doctor urolog? Tocmai despre acest lucru vorbim în cazul șeilor SQlab, care sunt opera doctorului german Stefan Staudte. De menționat însă că doctor Ștefan este și un priceput ciclist și practicant a numeroase sporturi extreme, iar șeile sale nu sunt bricolate prin vreun garaj ci se bucură de succes în întreaga lume, ceea ce a făcut din SQlab o companie deschizătoare de drumuri în ceea ce privește ergonomia
Concret, care este ideea cu șaua SQlab 611 Active, pe care o testez deja de săptămâni bune la curse de mountain-bike, în toate condițiile posibile? Ei, bine, pot să spun că ea este o şa custom, dar pentru care nu a trebuit să merg la un atelier anume, ci am primit-o de-a gata, în urmă unor măsurători. Cum subiectul e sensibil atât la propriu cât și la figurat, am să încerc să fiu cât mai concis: de regulă, părțile care ni se “odihnesc” pe şa sunt cele care țin de zona perineala, mai exact, țesuturi moi, vase de sânge, nervi, care pot cu ușurință să preia presiunea, lăsând chiar și o falsă și temporară impresie de confort. Întrucât pe termen lung, situația nu e prea sănătoasă, dr. Ștefan s-a întrebat cum ar fi să stai direct pe oasele pubisului, care sunt folosite în mod natural atunci când ne așezam pe un scaun.
Desigur, o şa de bicicletă nu este un scaun, dar pentru ca presiunea să fie preluată de puternicele oase ale pubisului, SQlab a recurs la următoarele soluții: pe de o parte reducerea presiunii pe zonele sensibile prin înălțarea părții posterioare a șeii și realizarea unui “nas” plat și alungit. Practic, se obține o “depresiune” în mijlocul șeii, diferită însă de șeile care sunt decupate în această zonă, dar păstrează două secțiuni mult rotunjite, pe care e pusă în continuare multă presiune. Ținând cont de diferențele inter-individuale, abordarea SQlab ar fi doar un alt exercițiu frumos de design, de aceea de abia acum urmează partea interesantă: măsurarea distanței între cele două oase ale arcadei pubiene sau pentru a recurge la cunoștințele mele de osteologie, tuberozitatile ischiatice. Întrucât la femei osul pubian este mai coborât și implicit tuberozitatile ischiatice ușor mai depărtate, probabil ne întrebăm dacă nu ar trebui realizat un model separat. Acest lucru nu este necesar, deoarece șeile SQlab vin cu lățimi diferite, iar acestea sunt în cazul lui 611 Active, 12 cm, 13 cm, 14 cm și 15 cm. Foarte interesant este procesul de determinare a lățimii, pe care l-am efectuat la standul 1KTM, importatorul acestor șei, chiar la Expo Bike.
Practic te așezi pe un scăunel, pe care se așează – într-o suprafața specială, un carton ondulat. Cu ajutorul a două mânere laterale, îți presezi bazinul de scăunel, te înclini ca pentru câteva viraje, iar amprenta tuberozitatilor ischiatice se imprimă pe carton. Cu ajutorul unui marker, se încercuiesc cele două amprente, determinate de zonele de presiune, se marchează centrele acestora, se măsoară cu o rigla specială, iar apoi, în funcție de uzul șeii se adaugă o valoare, de la 0 la 4. Cu cât postura ciclistului e una mai dreaptă, așa cum e în cazul bicicletelor de touring sau de oraș, cu atât presiunea este mai mare, iar lățimea șeii trebuie să crească. Într-o poziție alungită pe față, așa cum e la triatlon sau șosea, presiunea se mută direct pe osul pubian, de aceea șaua trebuie să fie îngustă. Potrivit SQLab această e o situație în care se adaugă 0, iar pentru mountain-bike se adaugă 2, aşa cum a fost în cazul meu.
Aceasta nu este însă tot. Întrucât vorbim despre variantă Active, șaua e dotată cu doi elastomeri plasați între corpul ei și cele două brațe (material utilizat CrMo), care permit o ușoară mișcare în plan lateral, în jurul axei longitudinale a șeii, pentru a fi mai exact, dar și o flexibilitate în jurul unei ipotetice axe latitudinale. Șaua vine echipată cu trei seturi de astfel de elastomeri, soft, medium și hard. Eu l-am păstrat pe cel mediu, gata instalat şi recomandat pentru rideri cu greutate între 65 și 85 de kilograme. După această lungă introducere teoretică, haideți să vedem cum se comparta șaua SQLab 611 Active în teren.
Literalmente, prima impresie, odată șaua montată si… încălecată, a fost că mi-am așezat fundul pe o palmă. Deși multă lume e intial surprinsă – “cum domnule, să stai direct pe oase?” și chiar SQLab avertizează că e necesară o perioadă de acomodare, de cinci-șase ieșiri, probabil că eu sunt un tip mai rezistent, căci m-am acomodat în vreo… cinci minute. Să nu uităm de exemplu că, a propos de oase, femurul are consistența betonului, deci e mult mai sănătos se ne sprijinim în oase și nu în țesuturile moi! Șeile moi sunt recomandate turelor de maxim 30 de minute, după care situația devine dureroasă, iar mușchii și tendoanele au de suferit. Astfel, din experiență proprie relatez, mușchiul iliopsoas, care are originea pe suprafețele laterale ale vertebrelor T12 și L-15 (psoas major) ajungând până pe fosă iliaca a pelvisului se poate contracta, “trăgând” după el și mușchii spatelui, erectorii spinali în speță. De luat aminte că un iliopsoas scurtat sau încordat poate chiar cauza o compresie a discurilor vertebrale!
Iar faptul că sistemul de elastomeri permite șeii să urmeze mișcarea biomecanică a pelvisului înseamnă o scădere a presiunii atât pe faimoasele tuberozități ischiatice (ok, pentru cei care s-au săturat de denumiri științifice, oasele pe care stai) dar mai ales o mobilizare a discurilor verebrale, care sunt scutite de presiune! Plus că, după cum am simțit, șaua SQLab te pune într-un contact mai bun cu bicicleta, nașul lung și drept (cu 25 mm mai lung decât majoritatea altor şei) nu interferează cu mișcarea de pedalare și ai tot spațiul din lume să îl folosești pe urcări. De notat că mișcarea de balans nu e deloc exagerată, șaua rămâne o platformă solidă de pe care să pedalezi și după primii kilometri parcurși am și uitat de ea. Cum la Prima Evadare, din cauza unui concurs de împrejurări am beneficat de o furcă blocată, pot declara cu mâna pe inimă că flexibilitatea șeii mi-a făcut viață mai ușoară, în special pe frământata porțiune de la final, fără a-mi stânjeni pedalatul. Pe urcări, când vrei să pui putere în pedale, la fel, ușoara flexibilitate a șeii mi se pare un avantaj, putând angaja mai puternic musculatura coapselor. După atâtea laude, se cuvine și critica, pe coborârile de neuitat de la Rioja Bike Race, am simțit spatele șeii prea lat, în momentele în care în care îmi coboram bazinul deasupra roții spate. E posibil ca adăugând doar un centimetru la distanța între – le voi numi oasele bazinului, să nu spuneți că am devenit un snob al științei, problema să fie rezolvată. Cum nu sunt câtuși de puțin un “weight weenie”, nu am o problemă cu greutatea de 289 de grame, pentru mărimea 13, cea care mi se potrivește. Mai degrabă apreciez faptul că materialul din care e făcută șaua este rezistent la abraziune și noroi, rămânând până în prezent intact. Concluzionând, abordarea SQlab este inovativă și fundamentată științific, aduce lucruri eminamente noi pe piață, iar șaua 611 Active este o opțiune serioasă pentru orice rider atent la aspectele ce țin de ergonomia pedalatului.
Inițiatorul proiectului FreeRider.ro, are la activ peste 250 de biciclete testate și evaluate în mod obiectiv. Pedalează din 1998 pe mountainbike și din 2009, aproape zilnic, pe site-ul de față.
Imi pare rau sa va anunt dar nu este absolut nimic nou, nu este nici o inovatie nici macar masuratoare cu scaunel , ( fara sa fac nici un fel de reclama ) cei de la bontrager au ceva asemanator de mai bine de 6 ani si se numesc bontrager seria nebula si in special nebula plus ( pe care o recomand din toata inima, NU MA CREDETI PE CUVANT testati este cel mai simplu) tot sistemul lor se numeste inform si contata in un scaunel cu o tabla care are un fel de lichid alb inauntru pe care te asezi si astfel poti masura exact distanta dintre oasele care intra in contact cu saua
Idiotul care a pus pretul pe Sa e constient ca nu e justificat ? in comparatie cu RockShox XC30 TK care e in aceeasi bani si nu poti zice ca nu s-au folosit materiale de calitate si complexitatea ansamblului construit si acesta e doar 1 exemplu ce ai putea sa faci cu ~585 RON
Super articol. Felicitari pentru ceea ce pare o super sa. Dupa măsurătorile propriu-zise, in cat timp se livreaza saua?
Un mic comentariu. Zona de contact cu saua bicicletei este zona osoasa numita tuberozitatea ischiatica (asa cum ai mentionat si tu de altfel) si nu „oasele pubisului”. Sa nu se creeze o confuzie cu simfiza si arcada pubiana ce potrivit similitudinii termenului ar putea fi asociate cu „oasele pubisului” (desi ele de fapt nu prea sunt oase). 🙂 In plus, chiar acceptand termenul, sa stai pe „oasele pubiene” ar trebui cumva sa stai pe burta, intr-o usoara extensie. 🙂
unde gasim aceasta sa?
http://www.saua.ro