Acum citesti
Puma Funk (2011)

După o iarnă cum nu a mai fost de mulți ani, pofta de mers pe bicicletă parcă e mai mare ca niciodată. Și cu atâtea modele destinate atât de multor feluri de bicicliști, cum să nu fie așa? De exemplu, amatorii de fixie/singlespeed își pot îndrepta atenția spre Puma Funk, una din acele biciclete care sigur va întoarce câteva capete după ea pe stradă.

Pentru început, e bine de știut că Puma Funk nu este fabricată de Puma, ci pentru Puma. Compania din spatele bicicletei este nimeni alta decât Biomega, marcă cunoscută pentru colaborările cu designeri de top de pe mapamond și pentru bicicletele sale de oraș de nota 10.

Faptul că bicicleta face parte din gama lărgită de produse pentru lifestyle a Puma nu garantează că este un vârf în materie de tehnologie, motiv pentru care am luat-o la un test pe străzile Bucureștiului.

Din start, am putut remarca faptul că pentru cadru și furcă s-a depus ceva muncă. Și s-au folosit niște materiale de calitate. De fapt, aceste două componente de bază sunt punctul forte al bicicletei. Sudurile sunt foarte bine realizate, iar formele furcii de față și a celei de spate sunt foarte suple și elegante, chiar dacă aerodinamica nu este un criteriu esențial în oraș. Mai mult, cadrul ale cărui țevi sunt supradimensionate pe alocuri stă bine când vorbim de rezistență. Segmentele mai groase se fac resimțite însă când vine vorba de greutatea totală a bicicletei, care este de 9,5 kilograme. Valoarea nu o poziționează mai sus de media acestei categorii de biciclete.

Tot legat de furcă și cadru, nu am putut să nu observ headset-ul foarte robust, bine izolat și discret în același timp. Deci, punct plus pentru manevrabilitate și mentenabilitate, Funk!

Trecând mai departe la componente, nu am fost foarte încântat de acestea. Sunt piese funcționale, dar faptul că restul sunt no-name, în afară de frânele Tektro RL-570, parcă nu se potrivește cu Funk. Altminteri, butucii se învârt fără cusur, iar fiabilitatea care a consacrat fixie-urile și singlespeed-urile se poate regăsi în totalitate și la acest model. Axul pedalier capsat este și acesta o promisiune a puținelor vizite pe care le vei face la service cu Funk. Totuși, fii un pic atent cu frâna de față. Nu funcționează mereu ca la carte.

Mantele de frână au un aspect ușor ieftin, mai ales dacă ne raportăm la aspectul general al Puma Funk. Repet, funcționează decent, dar poate bicicleta ar fi meritat niște piese mai alese. Un avantaj al acestor manete este faptul că sunt ușor de montat și reglat pe ghidon. Legat de frâne, ar mai fi faptul că drumul cablului frânei de spate trece prin cadru. Nu se poate numi tocmai o lovitură de grație în materie de imagine, dar o face aparent mai sofisticată și nici nu te încurcă atunci când te urci pe biciclete. Sau când cobori de pe aceasta.

Ghidonul este o altă componentă care sporește atracția pentru Funk. Nu are ceva ieșit din comun, dar tocmai acesta este și farmecul său. Este un ghidon clasic de velodrom care cucerește prin simplitate și, implicit, eleganță. Mulțumită acestuia poți alege între o poziție mai sportivă, când prinzi ghidonul de partea de jos și una mai relaxată, când mâinile se află pe partea dreaptă a acestuia. Pe deasupra, este parțial învelit cu ghidolină de calitate, deci confortul va fi ultima grijă atunci când mergi la o tură.

Și pentru că am adus vorba de confort, șaua cu arcuri merită trecută în revistă. Este una comodă, dar nu excelează. Până la urmă, Puma Funk nu este o bicicletă dedicată celor care pedalează timp de ore întregi.

Roțile sunt foarte bine alese pentru destinația bicicletei. Drumurile din oraș nu sunt în cea mai bună stare, mai ales după o iarnă ca și cea care se încăpățânează să plece. Aici intervine profilul înalt al jantelor care sporesc rezistența roților. Desigur, aceasta nu este o invitație să supui la test setul de roți atacând cele mai înalte borduri sau cele mai adânci gropi, dar poți fi sigur că se vor descentra mai greu ca unele normale, cu profil jos. Anvelopele Kenda nu sunt dintre cele mai strălucite, dar oferă aderența necesară unei deplasări în siguranță prin oraș.

Un alt lucru pe care s-a pus accent este aspectul. Și pot zice că acest lucru le-a reușit celor de la Biomega. Bicicleta atrage atenția și, poate mai important, parcă îți face mai plăcută plimbarea, sau măcar mai distractivă! Funky!

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

15 − eight =