Acum citesti
Merida Big.Trail 2025: ce este nou?

Importatorul Merida în România ne-a trimis de curând un Big Trail pentru teste, iar mirarea nu mi-a fost mică deoarece avusesem același model în urmă cu 2 ani într-un scop similar. După ce i-am sunat am rezolvat nedumerirea: deși poate că seamănă vizual cu cu modelul din 2023, cel actual nu mai seamănă din punct de vedere tehnic. Cum Big.Trail-ul era deja o bicicletă bună, am considerat că modificările care i s-au adus, în special cele de geometrie, nu aveau decât să o transforme într-o bicicletă și mai capabilă. Așadar, am rămas la stadiul de prezentare cu acest nou model, iar dacă vrei să afli mai multe despre cât de bine se descurca oricum versiunea anterioară, te invit să accesezi aici pagina cu recenzia.

Design curat, linii clare.
Furcă cu cartuș de aer Rock Shox Psylo pentru versiunea 500.

Noul model este disponibil în 3 versiuni de echipare, notate 300, 500 și 600, prima fiind și cea mai ieftină dintre toate, oferită pentru 5.690 de lei. Noi am avut la dispoziție modelul 500, oferit pentru 6.650 de lei (redus de la 7.390 de lei), iar ceea ce ar trebui să înțelegem din aceste cifre este că discutăm despre un model pe care și l-ar permite un public mai larg, comparativ cu banii pe care ar trebui să îi cheltui pe un full-suspension. Iar comparația cu full-suspension-ul o fac deoarece Big Trail este gândit pentru poteci agresive, dovadă stând furca cu o cursă mai mare, de 140mm și geometria care te va ajuta să cobori acele poteci cât de tare poți. Așadar, vorbind despre bugete, un hardtail nu doar că va fi mai ieftin la achiziție, însă și mentenanța va costa mai puțin. Comparând cu un full-suspension entry-level, se poate spune că și greutatea este mai mică (deși varianta prezentată de noi nu era neapărat foarte ușoară – 15.5 kg), dar chiar și așa, pune pe cântar mai puține kilograme decât un full de 140mm echipat entry. Fiind ceva mai ușoară, vei urca și mai ușor cu ea la deal.

Protecție serioasă pentru chianstay. Versiunea 500 are o transmisie Deore cu 12 pinioane, cea entry-level, 300, are o transmisie CUES cu 9 pinioane.
Anvelope zdravene.
Pe aici intră cămășile și conductele în headtube și apoi în cadru.

În ceea ce privește geometria bicicletei, aceasta a suferit de fapt cele mai multe modificări. Pe bicicletă se stă perfect, chiar dacă reach-ul a fost mărit cu 20mm (în dimensiunea M). În plus de asta, unghiul head tube-ului este acum mai agresiv (amplasat la 64 grade versus 65.5 de grade versiunea anterioară), seat tube-ul are un grad în plus, ajungând la 76.5 grade și poziționându-te astfel și mai eficient către în față atunci când urci, iar BB-drop-ul este acum mai jos cu 3.5mm pentru un centru de greutate cât mai jos. În orice caz, dimensiunea cadrului o alegi în funcție de cât de agilă sau cât de stabilă vrei să fie bicicleta (de la XS la XL – adică scurtă sau lungă).

Cadrul poate găzdui anvelope foarte late.
Chainguide inclus în echipare.
Frâne cu 4 pistoane de la Shimano, dar destul de greu de modulat.

Big Trail are acum și cablurile plus conductele trase prin headtube, printr-un port al cuvetelor, iar astfel vine cu un design și mai curat decât versiunea anterioară. Chainline-ul a fost modificat la 55mm pentru a permite instalarea de anvelope și mai groase, chiar de 2.6 inch, iar seat tube-ul are un diametru de 34.9mm, pentru a permite instalarea dropperelor folosite pe restul de full-suspension-uri din gamă.

Ce mi-a plăcut: geometria, cadrul arată și mai curat, opțiuni numeroase de stocare pentru diverse obiecte, poziția pe bicicletă, anvelope capabile
Ce nu mi-a plăcut: frânele nu-s grozave, greutate destul de mare

Video:

Concluzii?

Dacă ești în căutarea unei biciclete capabile de dat la vale și ești dispus să renunți la confortul unui full pentru a plăti o sumă mai mică, atunci Big Trail este una dintre puținele opțiuni rezonabile de pe piață pe care le ai în acest moment. Cum versiunea de intrare costă puțin peste 1.000 de euro, dar oferă o furcă pe aer, frâne hidraulice și o transmisie cu 9 pinioane, se poate spune că este unul dintre puținii care combină toate aceste avantaje cu o geometrie special gândită pentru coborâri, iar asta face ca modelul Big Trail să fie poate rezervat pentru un segment mai mic de cumpărători, însă acolo unde este, stă confortabil, fără teama unui concurent acerb.

Importator: BikeFun România
Preț: de la 5.690 lei

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

sixteen − nine =