Acum citesti
Merida Big Trail 600 (2023): dacă te ține

Merida Big Trail 600 a fost lansată în pandemie și nu a primit toată reclama necesară, mai ales că nici stocurile nu erau prea mari. Bicicleta însă a început să iasă la iveală în principal prin 2021, iar vânzările au luat un avânt mai mare începând cu anul trecut. Astfel, există acum în gama Merida un hardtail pentru poteci de munte, cu un preț modest (comparat cu cel al unui full-suspension) și cu o echipare care va face față majorității provocărilor, cu mici excepții. Să vedem împreună ce are de oferit noul Big Trail.

Pe scurt:

  • hardtail cu cadru din aluminiu
  • furcă cu pe aer cu o cursă de 140mm și brațe superioare de 34mm
  • preț de achiziție: 8.390 Lei
  • roți 29 inch
  • pentru ture montane, nivel moderat spre dificil
  • poziție: dreaptă
  • geometrie: adaptată urcărilor scurte și coborârilor mai abrupte

Pentru cine este această bicicletă?

Big Trail este un hardtail pentru cei puternici, pentru cei care încă se mai pot da repede la vale pe un cadru rigid fără să acuze dureri de spate, pentru cei care vor să se distreze cu bani puțini, dar și pentru cei pentru care aplicații precum Strava nu există. Geometria este modernă, cu un head angle de 65.5 grade, capabil să te ducă și pe coborâri mai abrupte, un seat tube poziționat la 75.5 grade pentru un pedalat eficient la deal (se stă bine pe Big Trail și la deal) și un chainstay scurt, de 435mm, care face ca această bicicletă să fie foarte manevrabilă. Reach-ul, în dimensiunea M, are tot 435mm.

Pipa scurtă și două distanțiere.
Cockpit-ul în toată splendoarea.

Cockpit-ul reprezintă o combinație între o pipă scurtă, de 50mm și un ghidon lat, de 780mm, similar cu combinația de pe bicicleta mea de enduro. Cu aceste valori, alături de geometria cadrului, bicicleta îți oferă multă încredere când vine vorba de datul la vale și pare chiar mai potentă decât este de fapt – un lucru care-ți dă încredere și nu face altceva decât să mărească viteza la vale.

Cât despre culoare, fiecare decide pentru el.

În ceea ce privește cadrul, acesta este foarte bine finisat, așa cum era de așteptat, și vine cu cablurile/conductele trase prin interior, oferind 3 prinderi pentru bidoane sau alte accesorii (precum o pompă). Interesant este că pe seat tube nu se află nicio astfel de prindere, ci două se află deasupra downtube-ului și una sub top tube. Headtube-ul este conic, iar prinderea roții de spate se face cu ax de 12mm, așadar totul în grafic la acest capitol. Fiind un cadru pentru transmisiile 1x, pe acesta nu se regăsește o prindere de schimbător de foi, ci doar un chainguide menit să țină lanțul pe foaie.

Aici vei pune setul de imbusuri pe care-l primești gratuit cu bicicleta.

Ce echipare are?

Să începem cu transmisia 1×12, construită cu un schimbător, un shifter și pinioane din gama Shimano Deore (10-51), alături de angrenaj Race Face Ride (cu foaie de 32) și un lanț KMC X12. Combinația de foaie/pinioane este una clasică, iar rapoartele sunt suficiente pentru majoritatea traseelor pe care vei dori să le abordezi. Dacă ești începător, poate că o foaie de 30 te va face să te simți mai confortabil la deal.

Furca Marzocchi Bomber Z2 are o cursă de 140mm și brațe de 34mm, utilizând un cartuș de aer. Amândoi cei care am testat bicicleta am fost mulțumiți de cum a funcționat aceasta, de feedback-ul oferit, de rigiditate și de confort, în condițiile în care pentru Ciocanu am utilizat un Sag de 25% și rebound-ul la mijloc. Presiunea din furcă se poate ajusta foarte lejer, ca în cazul oricărei furci cu cartuș de aer.

Furca poate fi blocată. Dar n-ai de ce să faci asta.

Frânele provin de la Shimano și au discuri de 180mm, însă sunt slabe față de ceea ce așteptam de la o bicicletă de genul acesta. Frânele entry de la Shimano sunt suficiente pentru biciclete construite pentru trasee recreaționale, simple, însă nu se potrivesc deloc pe această bicicletă: forța de frânare este destul de slabă pentru vitezele cu care se coboară cu Big Trail, iar modulația este de tip on-off. Nemavorbind că lever-feel-ul chiar lasă impresia unor frâne foarte ieftine.

La capitolul roți, Merida mizează pe un set de Maxxis Dissector în dimensiunea 29×2.4, cu crampoane mari, care oferă o aderență foarte bună (dar nu la fel de bună precum Assgeai-urile) și care reprezintă totuși un compromis bun între viteza de rulare pe urcări și aderența la coborâre. Pe teren uscat și cu o presiune de 1.2 bar (cu cameră), am fost mulțumiți de acestea. Roțile sunt construite cu butuci Shimano MT400 și cu jante din aluminiu Merida Expert TR.

Ar mai fi de menționat tija de șa hidraulică, acționată mecanic cu ajutorul unui cablu instalat pe o comandă de la Shimano. Cursa de 150mm este suficientă, deși aici mereu se poate mai bine și dacă ar fi după mine, toate tijele hidraulice ar trebui să ofere o cursă de 200mm.

Șaua oferă un confort bun, la fel și manșoanele cu prindere lock-on.

Prezentare video

Așadar, în concluzie?

Văd Big Trail-ul ca pe o alternativă nouă de luat în seamă la bicicletele full-suspension. Hardtail-urile pe care sunt instalate furci cu o cursă mare pot fi foarte distractive dacă ești dispus să-ți pui spatele la bătaie sau dacă ești tânăr și distracția primează în fața confortului. Este o bicicletă competentă, care-ți permite să urci decent și să te dai la vale în voie, atâta timp cât iei în calcul un upgrade pentru frâne.

PLUS: cadru modern și bine finisat, geometrie echilibrată, furcă solidă, dropper
MINUS: frânele sunt slabe

Preț: 8.390 lei
Greutate: 14.4 kg (fără pedale, dimensiune M)
Distribuitor: bikefun.ro

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

3 + 7 =