Acum citesti
Gepard Roar: bicicletă ușoară pentru copii și un preț absolut decent

Încerc pe cât posibil să evit mențiunea legată de preț în titlul unei prezentări de produs, însă bicicleta pentru copii Gepard Roar este într-adevăr extrem de competitivă pe piața bicicletelor ușoare construite pentru cei mici. Cât de ușoară? Puțin peste 6 kg, adică mai ușoară decât punga ta de cumpărături de la supermarket. O bicicletă cu o greutate mică este esențială pentru copii, căci nu trebuie scăpat din vedere raportul dintre greutatea rider-ului și a angregatului pe care pedalează. Dacă tu, la 70 de kg ale tale, pedalezi pe o bicicletă de 14 kg, cel mic, care are o greutate de 18 kg, ar avea nevoie de o bicicletă de 2 kg. Cum așa ceva nu există, și cele 6.2 kg ale lui Roar sunt foarte binevenite.

În centrul atenției în cazul acestui Roar, pe lângă greutate, este cadrul bicicletei. Extrem de bine finisat, cu suduri excelent realizate, construit din aluminiu și cu o furcă dreaptă tot din același material. Singura problemă în ceea ce privește această bicicletă ar fi prinderile pentru ambele roți, care nu beneficiază de quick release ci de un ax care se fixează cu ajutorul a două șurburi, care pot fi desfăcute doar cu un imbus de 6. Asta înseamnă că trebuie să-l ai permanent cu tine în cazul în care cel mic face o pană de cauciuc.

Trecem mai departe la transmisie, o foaie, un singur pinion, ideal pentru plimbări pe teren plat, de preferat în parcuri. Lanțul vine cu o protecție adițională din plastic, astfel încât cel mic să nu se murdărească pe picior, iar brațele angrenajului (amuzant de mici de altfel) sunt construite din aluminiu.

Tot din aluminiu sunt construite și jantele, dar și frânele V-Brake, acestea din urmă având clești înalți, prin urmare o putere mare de frânare atâta timp cât nu plouă afară. De remarcat că și manetele de frână sunt mai mici, astfel încât să se potrivească cu necesitățile unui om mic cu o mână mică și degete scurte. Ghidonul are un rise mai mare (este înălțat) pentru a oferit o poziție cât mai comodă.

În ceea ce privește șaua, aceasta pare comodă și moale, deși nu am putut s-o încerc cum se cuvine. Mai merită menționat faptul că aceasta poate fi reglată pe înălțime foarte ușor, prin acționarea cheiței rapide care fixează tija de cadru.

Acest model este potrivit pentru copiii cu vârste între 4 și 6 ani.

PREZENTARE:

Una peste alta, am rămas plăcut surprins de calitatea acestei biciclete, de greutate, dar și de preț, reușind să devanseze concurenții direcți nu prin greutate (deși diferența nu este atât de mare), ci prin preț (aici diferența este chiar mare).

Preț: 1.600 Lei
Greutate: 6.2 kg
Importator: Gepard

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

7 − three =