Acum citesti
Felt Six 40 (2014)

Trebuie să recunosc că a trecut ceva timp de când nu am mai pedalat pe o bicicletă cu roți de 26 de inch, cu o echipare mid-level. După atâtea biciclete 29er sau 27.5, pot spune că mi-am clătit simțurile cu acest Felt, pe care l-am simțit mai manevrabil decât orice bicicletă testată anul acesta. Da, poate fi și o impresie, căci atunci când cobori de pe roțile uriașe de 29 de inch, viața pe 26 pare o joacă de copii, poate chiar un privilegiu. Pe lângă faptul că a fost distractiv să-mi petrec câteva zile pe această bicicletă, am putut vedea mai bine și câteva dezavantaje ale vechiului concept. Care înainte de roata de 29 de inch nici măcar nu erau luate în calcul deoarece nu aveai alte opțiuni. Să vedem ce poate bunul și aproape vechiul 26er.

Cadru/Pe traseu

În ceea ce privește cadrul lui Six 40, acesta este lucrat așa cum te aștepți de la un producător premium, deși nu s-a pus accentul neapărat pe suduri finisate, fiind păstrate sub forma de solzi de pește. Cu toate acestea nu există scăpări, iar calitatea vopselei și a graficelor este la cote înalte.

Controlul bicicletei este însă diferit și față de alte modele cu roți de 26 de inch testate până în prezent. Cei de la Felt au optat în cazul seriei Six pentru un headtube poziționat la 69 de grade, ceea ce ne duce cu gândul mai mult la bicicletele de all-mountain full-suspension edcât la un hardtail. Unghiul îi imprimă o stabilitate de invidiat, însă direcția nu este foarte agilă. Dar această specificație îți lasă mult loc de joacă și după cum poți vedea chiar din fotografia principală nu am ezitat să ducem bicicleta la un alt nivel. Sare cu mare plăcere, este foarte stabilă la aterizare și permite să iei virajele cu o viteză mai mare. Ghidonul lat de 680 de mm și pipa cu o lungime de 75mm se suprapun cu preferințele noastre în materie de dat la vale. Și după cum bine poți vedea, aceste valori sunt de asemenea apropiate unor biciclete full-suspension de enduro.

La deal însă lucrurile se schimbă. Pe urcările abrupte roata de față se ridică constant de la sol și roata de spate rupe aderența, ceea ce te va obliga direct la un push bike. Pe de altă parte, nu există foarte multă presiune pe roata de față. Poziția corpului este totuși corectă, cei de la Felt aranjând seat tube-ului lui Six 40 sub un unghi de 73 de grade. Oricum, este greu să le ai pe toate, în special când te lupți cu bicicletele 29er, care sunt să recunoaștem, cele mai stabile. Greutatea de 13.3 kg a bicicletei este acceptabilă, deci poate reprezenta un bonus atunci când vine vorba de cățărări.

Greutatea cadrului este de 1.86 kg în dimensiunea M, nimic impresionant la acest capitol, la fel cum nici rigiditatea de 88.6 Nm/grad nu este remarcabilă, ci se încadrează în medie. Pe cadru regăsim două prinderi pentru bidon dar și o prindere de portbagaj, care trădează aspirațiile sportive ale bicicletei.

Echipare

Raportând echiparea la preț nu am fost foarte încântați de furca Rock Shox XC30 pe arc și nici de frânele Avid DB1. Am fi preferat o furcă pe aer din gama entry-level și nu că XC30-ul ar fi prea rău, însă se cere o furcă mai performantă pentru costul de achiziție al bicicletei. Furca oferă o cursă de 100mm, este dotată cu un arc de duritate medie care pentru cele 67 de kg ale a fost în regulă și opțiunea de a fi blocată pe urcări cu comandă pe ghidon. De asemenea, Preload-ul este funcțional și poate fi setat de pe brațul stâng.

Frânele sunt acceptabile atât timp cât traseele nu sunt foarte abrupte, însă după coborârile lungi se încing puternic iar puterea de frână scade simțitor. În acest sens o pauză este bine-venită. Cazul de care vorbesc este o coborâre continuă de 10 km, de la o altitudine de 1.200 de metri până la 600 de metri.

Sistemul de transmisie (3×10) în schimb punctează bine în clasament, fiind alcătuit dintr-un schimbător de pinioane Shimano XT care funcționează rapid, silențios și ireproșabil, un schimbător de foi Shimano Deore și amnete din gama Deore, cu funcția 20way-release, pe deplin apreciată. De asemenea, angrenajul cu 3 foi demontabile provine tot din gama Deore, având brațele goale pe interior și cântărind relativ puțin.

Roțile cântăresc 4.881 de grame, dar ținând cont că sunt în formatul de 26 de inch, s-ar mai fi putut face economie la greutate. Anvelopele X-King (26×2.2) oferă o tracțiune și o aderență bună, însă nu la fel de fermă precum X-King-urile din gama superioară, cele de față fiind modelul entry-level. Viteza de rulare este de asemenea bună, deci te poți mișa în voie fără prea mult efort. Jantele sunt rezistente, provin de la WTB, modelul Speed Disc și sunt duble și capsate pentru durabilitate în timp.

În ceea ce priveșe elementele de confort șaua este acceptabilă pentru distanțe mai lungi, în schimb manșoanele ar fi putut fi ceva mai moi, ținând cont de grupul țintă al acestei biciclete.

Concluzie

Deci, pentru ce fel de teren recomandăm această bicicletă? Cu siguranță pentru munte în primul rând, unde a făcut o figură frumoasă și ne-a oferit ore bune de distracție, judecând prin prisma abilităților oferite de unghiurile cadrului și de cockpit-ul ales de către producător. Nu este un cățărător bun, iar furca și frânele nu se încadrează neapărat în prețul de achiziție, în schimb compensează puternic la nivelul sistemului de transmisie, care nu lasă loc de comentarii. În al doilea rând, prin păduri sau pe potecile plate bicicleta este mai mult decât suficientă, dar cu toate acestea nu te vei putea bucura de toate calitățile sale pe acest tip de teren.

Pentru nostalgicii care încă sunt în căutarea unui 26er cu o echipare medie, aceasta poate reprezenta o opțiune bună, mai ales dacă te uiți către un brand premium. Este gata și pentru competițiile de Cross Country, atâta timp cât nu vorbim de trasee cu diferențe de nivel de peste 1.000 de metri.

Date relevante  

Greutate totală: 13.34 kg
Greutate cadru: 1.860 grame
Greutate roți*: 4.881 grame
Greutate furcă: 2.162 grame
Lățime ghidon: 680 mm
Greutate angrenaj (+Bottom Bracket): 957 grame
Rigiditate headtube: 88.6 Nm/grad
STW**: 47.6

*Greutatea roților cu anvelopă, pinioane, disc și quick release
**SWT (Stiffness to weight): raportul între rigiditatea cadrului și greutatea acestuia

Pentru: Cross Country
Pe urcări: 5/10
Pe coborâri: 9/10

Galerie foto:

Vezi Comentarii (5)
  • Ma gandeam ca faceti si voi o concluzie cu ce e bun la un 26 VERSUS 29 in afara de stabilitate fata de manevrabilitate…. incepusesi frumos… pacat!!!

  • Buna ziua, am o curiozitate legata de testul dumneavoastra cu legatura la bicicleta de mai sus.

    Cum ati ajuns la concluzia „Pe urcările abrupte roata de față se ridică constant de la sol și roata de spate rupe aderenț” avand in vedere poza nr.10 care arata clar o pozitie gresita a ghidonului(3 distantiere sub ghidon) si peste toate acestea pipa cu unghiul in sus pentru o bicicleta de xc cu cursa de 100mm ?
    Dumneavoastra ati vazut cum sunt puse inainte de test(pentru o plimbare comoda in oras), sau nu ati stiut sa reglati bicicleta pentru un test de xc? Va multumim , asteptam un raspuns aici.
    Multumesc !

  • Salut, noi testăm bicicletele așa cum vin din fabrică și le explicăm comportamentul pe drumuri de munte. Dacă vei analiza cu atenție rubrica de teste, vei vedea că unele biciclete vin cu gâtul furcii direct tăiat (deci cu ghidonul poziționat mai jos), iar altele nu se ridică în ciuda faptului că există două distanțiere sub pipă. Toate cele bune!

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

3 × five =