Acum citesti
Fabric Scoop Flat Pro (2016)

După primul contact cu o șa de la Fabric am rămas impresionați de calitate, greutate și confort, în condițiile în care nici prețul de achiziție nu era mare. După un an de la primul test, o să încep prin a mărturisi că am rămas cel puțin la fel de impresionat, dar trebuie să menționez că în articolul de față vorbim despre un produs mai scump. Prin urmare, era de așteptat să obținem mai mult.

Scoop Flat Pro face parte din gama Scoop, în care ai variante diverse: arcuire diferită a șeii, lungime diferită, materiale diferite. Flat Pro nu este foarte arcuită, iar partea frontală este destul de aplecată pe față, pentru a oferi un confort cât mai bun. Iar aceasta este și calitatea cheie a modelului Flat Pro: confortul deosebit. Evident, ca în cazul oricărei șei, va necesita o mică perioadă de acomodare, dar vei aprecia rapid faptul că această șa chiar flexează când pedalezi, iar asta nu poate înseamna decât un singur lucru: că lucrează împreună cu tine și nu împotriva ta. Lateralele sunt cele care se lasă atunci când poziția piciorului tău este dreaptă, nu la fel de mult ca în cazul unei șei realizate integral din carbon, dar suficient pentru o șa cu o bază construită din plastic.

Șinele sunt construite din carbon și oferă astfel produsului o greutate mică, de doar 182 de grame. Calitatea șeii este de asemenea impresionantă, căci nu vei vedea cusături sau capse pentru prinderea învelișului. Acesta este perfect integrat în design și este închis de partea inferioară a șeii, ca și cum șaua ar fi compusă din două bucăți suprapuse. Suprafața exterioară este rezistentă la apă dar și la zgârieturi, ceea ce reprezintă un plus.

Pe scurt, nu mă așteptam la mai puțin de la o șa Fabrica, ba din contră, la mai mult. Și bine am făcut, căci cu modelul de față producătorul a demonstrat că poate să concureze fără probleme și în segmentul high-end. În orice caz, acesta nu este vârful de gamă, căci există un alt model, mai ușor și după cum circulă vorba, mai performant.

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

two + fifteen =