Acum citesti
Bicicleta Cube DEHLI Disc

Drumurile cu bicicleta prin oras, pot fi de multe ori o provocare, mai ales daca tinem cont de orasele din ce in ce mai aglomerate in care traim. Am ales pentru acest test o bicicleta Cube, mai precis modelul Delhi, care sa faca fata cerintelor de zi cu zi intr-un trafic aproape sufocat. Daca si cum a reusit vei putea citi in continuare.

Bicicletele de oras, au un avantaj mare comparativ cu bicicletele Mountain Bike sau cele pliabile. Cum tot ce tine de viteza pleaca de la roti, trebuie sa stii ca modelul Delhi, beneficiaza ca orice city bike de roti cu diametrul de 28″. Deci, mai mare cu 2″ decat rotile de mountainbike si cu 8″ decat rotile bicicletelor pliabile sau bmx-urilor. Aceasta dimensiune mare se traduce prin viteza mai mare care se obtine printr-un pedalat mai lejer. La viteza mai contribuie si latimea rotilor, care in acest caz sunt foarte subtiri (apropiate de cele de cursiera). Automat, un cauciuc subtire cu un talon mic scade confortul biciclistului, dar cei de la Cube nu au lasat problema nerezolvata si au adaugat bicicletei si o furca cu suspensie.

Un Suntour NCX-D RL cu o cursa de 63 de mm. Ce-i drept, nu este o cursa mare, dar poti sa ne crezi pe cuvant, ca diferenta fata de o furca rigida chiar se simte pe suprafetele denivelate. Mai mult, aceasta furca beneficiaza si de functie de lock-out, deci o poti transforma oricand intr-una rigida. Este o furca preferata de multi producatori, care-si echipeaza bicicletele de oras sau de trekking cu acest model de Suntour. Desi Suntour nu este un nume sonor printre producatorii de furci cu suspensie, in mod particular, acest model se descurca foarte bine pe traseele citatdine. L-am testat in mod special la trecerea peste gropi si denivelari mici si la urcarile peste borduri. Parerea noastra este ca amortizeaza atat cat trebuie pentru o asemenea furca. Nu te astepta sa nu simti nimic la urcarea unei borduri, dar nici nu vei avea impresia ca ai o furca rigida montata pe bicicleta.

Franele de pe acest model, erau Hayes Stroker Trail, model testat de noi intr-un articol anterior. Un sistem de franare mai mult decat suficient pentru oras, care-si face treaba exemplar. Chiar si pe trasee de trekking, aceste frane nu au absolut nicio problema in a incetini bicicleta atunci cand trebuie. Si o fac foarte ferm.

Piesele ce echipeaza bicicleta sunt peste medie si aici enumeram urmatoarele : schimbator pinioane Shimano XT, schimbator de foi Shimano SLX, sa Fi’zi:k, butuci de roti Shimano Sport Hub, jante Alex Rims si ghidon FSA XC 300 Lowriser. Si ca am adus vorba de ghidon, aceasta are marele avantaj ca este ingust, deci nu vei avea absolut nicio problema in a te strecura printre masini sau spatii mici. Este un ghidon pe care ai o pozitie foarte buna si mai presus de toate, este produs de FSA, deci te poti baza pe el foarte mult timp. Atat din punct de vedere calitativ cat si din punct de vedere al fiabilitatii.

La o asemenea bicicleta, conteaza si pedalele foarte mult. De aceea le-am testat suplimentar si ude. Adica, le-am stropit cu apa pentru a simula o situatie de ploaie. Daca uscate, acestea ofera un grip foarte bun datorita partii superioare cauciucate, in momentul cand sunt udate, coordonatele se schimba, iar talpa aluneca de pe pedala. De aceea, am putea recomanda inlocuirea acestora cu unele care beneficiaza de un grip mai bun, eventual cu tinte.

Luminile, atat farul din fata cat si stopul montat in spate, sunt produse de catre B&M Lumotec si sunt actionate prin dinam. Bicicleta testata de noi, avea optional un sistem de transportat bagaje montat pe portbagajul din spate, care s-a dovedit a fi foarte incapator si in acelasi timp foarte util.

O bicicleta, care obtine chiar si spre surprinderea noastra putine puncte in minus. Butucii rotilor se spune ca nu sunt prea eficienti si ca cedeaza in timp, dar aceasta bicicleta rulase aproximativ 4.000 de km inainte de test, iar acestia se descurcau de minune. Despre greutatea acesteia am avea de comentat, o bicicleta de 14,5 kg nefiind printre cele mai usoare, dar daca te gandesti ca te invarti cu ea doar prin oras, este mai mult decat in regula, deoarece nu este nevoie s-o ridici constant. Ca sa poti face o comparatie, cea mai usoara bicicleta de Trekking de pe piata cantareste aproximativ 9.7 kg. Cube Dehli este insa una din bicicletele care intr-adevar isi merita toti banii, mai ales ca nu este exagerat de scumpa (undeva peste 3.000 de lei), raportat la ceea ce ofera. Daca vrei o bicicleta de oras rapida, eficienta si cu care sa mai poti si transporta obiecte de dimensiuni mici si medii, aceasta este alegerea ideala.

Vezi Comentarii (2)
  • Da, asa este cum ai observat si tu. Este vorba de un butuc Shimano, DH-3D72 care mai poarta denumirea de „Dynamo Hub”.

    Este buna intreabarea ta, dar n-am sesizat nicio diferenta notabila la pedalat fata de o bicicleta dotata cu butuci clasici. Oricum in niciun caz nu este comparabila cu un dinam al carui cap actioneaza pe laterala anvelopei.

    Din ce-am discutat cu un utilizator al acestui sistem, mi-a spus ca nu este in totalitate multumit de puterea luminii generate. El trecuse de la un far cu led-uri si acumulatori la acest model. (dar este si normal sa fie o diferenta intre cele doua sisteme).

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

five × 4 =