Inițiatorul proiectului FreeRider.ro, are la activ peste 250 de biciclete…
Capra este probabil una dintre cele mai reușite biciclete de enduro la ora actuală pe piață. Cel puțin din punct de vedere al aspectului, dar dacă dăm crezare celor spuse de germani, probabil și din punct de vedere tehnic. YT Industries a prezentat de curând fotografii oficiale ale noului model, alături de datele tehnice și de prețuri. CEO-ul YT Industries, Markus Flossmann a declarat: „am dorit să proiectăm o bicicletă unică, cu o ținută de downhill, dar care poate urca asemenea unei biciclete de Cross Country.”
Pentru a duce la bun sfârșit acest plan, cei de la YT au mizat mult pe geometria bicicletei: un unghi de 65.5 grade pentru headtube asigură stabilitate mare, chainstay-ul scurt de 430 mm va oferi mai multă agilitate pe teren tehnic, iar unghiul seat stay-ului, de 75 de grade, oferă o poziție eficientă pe bicicletă. Capra utilizează bineînțeles, un cadru din carbon.
Suspensia utilizată de Capra este aceeași V4L întâlnită pe bicicletele de downhill și oferă în funcție de configurație o cursă între 165 și 170mm. Prețurile vor fi așa cum ne-au obișnuit cei de la YT, aproape imbatabile: cele 3 versiuni ale modelului Capra, vor costa între 3.299 și 3.999 euro.
Modelul de top spre exemplu, va fi echipat cu o furcă BOS Devile și cu un amortizor BOS Kirk, ambele oferind o cursă de 170 de mm, roți Mavic Crossmax 27.5, sistem de transmisie Sram X01 și frâne Avid X0 Trail. Greutatea este de doar 12.9 kg.
via YT Industries
Inițiatorul proiectului FreeRider.ro, are la activ peste 250 de biciclete testate și evaluate în mod obiectiv. Pedalează din 1998 pe mountainbike și din 2009, aproape zilnic, pe site-ul de față.