Horaţiu pedalează şi merge pe munte de când se ştie,…
Cei de la Bikerumor au observat la Cupa Mondială din acest weekend un nou model de anvelopă Continental Race King pe bicicleta Focus al Lindei Indergand. Este un lucru interesant deoarece Race King este un profil care e nemodificat din 2009, deși după părerea mea are neajunsurile lui în ceea ce privește aderența laterală.
Cea mai mare diferență este că a fost lăsat mai mult spațiu între crampoanele din centru și din lateral. Crampoanele grupate câte 4 în centru au fost modificate, două dintre ele și-au pierdut vârful. Următoarele rânduri sunt mai rare iar cel dinspre exterior are triunghiuri din nou cu vârful tăiat, ceva mai mici.
Scopul modificărilor pare să fie eliminarea mai ușoară a noroiului și (în sfârșit sperăm) o aderență laterală ceva mai bună. Dacă pe modelul vechi doar crampoanele din exterior aveau marginile înălțate, aici toate crampoanele sunt construite în acest mod pentru a crește aderența.
Se pare că anvelopa va folosi tot materialul Black Chilli, foarte bun de altfel iar carcasa Protection rămâne neschimbată, la fel cu cea a modelului actual oferit doar în dimensiunea 2.2 pentru XC, pentru roți de 29, 27.5 sau 26. Nu există, evident, nicio informație despre când sau dacă aceste îmbunătățiri vor intra în producția de serie.
Informații și imagini de pe bikerumor.com
Horaţiu pedalează şi merge pe munte de când se ştie, dar s-a apucat serios de mountain bike şi de participarea la concursuri în 2006, iar de cursieră în 2010. Când nu pedalează, aleargă pe poteci de munte, iar iarna practică schi-alpinism. Iubeşte potecile de MTB din Carpaţi şi şoselele şerpuitoare ale Alpilor. Zona sa preferată de MTB este Bran-Moieciu.