Acum citesti
Turul Franței 2014 pleacă din Leeds, trece peste pavate și include 5 finișuri în urcare

Marea Buclă cu numărul 101 a fost prezentată în urmă cu câteva ore la Paris, în cadrul unei ceremonii cel puțin la fel de fastuoase precum cursa în sine. De ar fi să alegem un cuvânt pentru a caracteriza ediția din 2014, acesta, probabil, ar fi „varietate”, căci primele trei etape sunt programate în Anglia, o etapă va comemora 100 de ani de la Primul Război Mondial, trecând prin pavatele din zona Ypres, va exista un singur contratimp individual și 5 etape cu final în ascensiune.

turul_frantei_2014

Duminică, 5 iulie 2014, se va auzi focul de pornire al Turului Franței, în orașul englez Leeds, pentru ca periplul să se încheie 3.656 de kilometri și 22 de zile mai târziu, la Paris. Pământul englez va fi gazda primelor trei etape, ultima dintre ele încheindu-se la Londra, după care urmează câteva etape în nordul Franței/Belgia, locuri faimoase pentru pavatele lor, dar și pentru măcelurile din Marele Război. Se va aduce un omagiu celor căzuți în prima conflagrație mondială și datorită faptului că se împlinește un secol de la debutul acesteia, însă rutierii vor avea propriile lupte pe drumurile cu piatră cubică care fac deliciul spectatorilor în clasicele de primăvară.

 

turul_frantei_2014_harta

Munții Vosgi urmează să le pună probleme participanților, mai ales prin finișul de la La Planche des Belles Filles (etapa 10), însă Alpii vor defini clasamentul general, prin cele două finaluri în ascensiune de la Chamrousse și Risoul (etapele 13 și 14), la fel ca Pirineii, unde sunt programate alte două astfel de finaluri, la Plat d’Adet și Hautacam (etapele 17 și 18).

Penultima zi a Turului ne rezervă contratimpul individual de 54 de kilometri, singurul de orice fel din această ediție, pe când alte etape de urmărit sunt a 16-a, între Carcassone to Bagneres-de-Luchon, cea mai lungă, măsurând 237 de kilometri sau cea de-a 5-a, între Ypres și Arenberg Porte du Hainaut, lungă de 156 de kilometri și cu 15 kilometri de pavate.

Etapa 1: Sâmbătă, Iulie 5 – Leeds – Harrogate – 191km
Etapa 2: Duminică, Iulie 6 – York – Sheffield – 198km
Etapa 3: Luni, Iulie 7 – Cambridge – Londra – 159km
Etapa 4: Marți, Iulie 8 – Le Touquet Paris-Plage to Lille – 164km
Etapa 5: Miercuri, Iulie 9 – Ypres – Arenberg Porte du Hainaut – 156km
Etapa 6: Joi, Iulie 10 – Arras – Reims – 194km
Etapa 7: Vineri, Iulie 11 – Epernay – Nancy – 233km
Etapa 8: Sâmbătă, Iulie 12 – Tomblaine – Gerardmer – 161km
Etapa 9: Duminică, Iulie 13 – Gerardmer – Mulhouse – 166km
Etapa 10: Luni, Iulie 14 – Mulhouse – La Planche des Belles Filles – 161km
Marți, Iulie 15 – zi de odihnă
Etapa 11: Miercuri, Iulie 16 – Besancon – Oyonnax – 186km
Etapa 12: Joi, Iulie 17 – Bourg-en-Bresse – Saint-Etienne – 183km
Etapa 13: Vineri, Iulie 18 – Saint-Etienne – Chamrousse – 200km
Etapa 14: Sâmbătă, Iulie 19 – Grenoble – Risoul – 177km
Etapa 15: Duminică, Iulie 20 – Tallard – Nimes – 222km
Luni, Iulie 21 – zi de odihnă
Etapa 16: Marți, Iulie 22 – Carcassone – Bagneres-de-Luchon – 237km
Etapa 17: Miercuri, Iulie 23 – Saint-Gaudens – Saint-Lary-Soulan Plat d’Adet – 125km
Etapa 18: Joi, Iulie 24 – Pau – Hautacam – 145km
Etapa 19: Vineri, Iulie 25 -Maubourguet Pays du Val d’Adour – Bergerac – 208km
Etapa 20: Sâmbătă, Iulie 26 – Bergerac – Perigueux – 54km contratimp individual
Etapa 21: Duminică, Iulie 27 – Evry – Paris – 136km

 

 

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

six + six =