Horaţiu pedalează şi merge pe munte de când se ştie,…
Alături de modelele de top Trek de șosea, enduro și trail, acum și modelul de competiție de XC Supercaliber 2020 cu suspensia sa originală integrată IsoStrut cu cursa de 60 mm și stay-uri flexibile este disponibil prin programul de personalizare a componentelor și schemei de culori Project One. Înainte de a face o achiziție, cumpărătorii noului model pot să configureze echiparea și estetica noii lor biciclete după propriile preferințe. În imagini cei de la Bikerumor.com au configurat un model cu transmisie SRAM XX1 Eagle în mai multe variante posibile.
Trek e printre puținele mărci ce permit configurarea completă a schemei de culori și a echipării direct din platforma online înainte de achiziție. Platforma lor se numește Project One și se alătura celei oferite de Orbea cu denumirea MyO. Supercaliber poate fi modificat aproape complet în Project One, incluzând vopsirea în scheme de două culori, cu finisaj mat sau lucios, autocolantele suspensiei, culoarea siglei și a tuturor înscrisurilor, anvelopele, tija de șa, șaua, suportul de bidon, ghidonul, grip-urile, pipa, cuvetele și roțile. Modelul Supercaliber 9.9 AXS standard are un preț de 9.200 Lire iar pentru personalizarea în Project One costul suplimentar e de 100 Lire.
Există chiar mai multe tipuri de scheme de culori disponibile, pe lângă cele standard. Supercaliber se califică pentru schemele premium, dar care vor adăuga 550 Lire la costurile totale, însă gama de culori ICON este o colecție de opere de artă, cu efecte 3D, sclipici și aspect extrem de atrăgător.
Katy Winton de la Trek Factory Racing Enduro Team și-a personalizat de exemplu Trek Slash-ul în Project One cu schema ICON Cosmos. Tot Project One permite și inscripționarea numelui pe top tube cu 3 fonturi diferite la alegere, pentru un aspect profesionist.
Personalizarea în Project One poate începe de la zero, sau de la una din următoarele variante:
-
Supercaliber 9.9 AXS
-
Supercaliber 9.9 XX1
-
Supercaliber 9.9 XTR
-
Supercaliber 9.8 GX
-
Supercaliber 9.8 XT
Mai multe informații găsiți pe pagina producătorului.
Informații de pe bikerumor.com
Horaţiu pedalează şi merge pe munte de când se ştie, dar s-a apucat serios de mountain bike şi de participarea la concursuri în 2006, iar de cursieră în 2010. Când nu pedalează, aleargă pe poteci de munte, iar iarna practică schi-alpinism. Iubeşte potecile de MTB din Carpaţi şi şoselele şerpuitoare ale Alpilor. Zona sa preferată de MTB este Bran-Moieciu.