Acum citesti
Trek oferă Madone într-o versiune mai ieftină, SL, cu fibre OCLV 500

 

Cu siguranță mulți și-ar dori o Trek Madone SLR dar prețul nu este accesibil pentru ei! Acum pot să spere la una, în noua versiune Madone SL. Construită pe aceleași matrițe ca SLR, noul SL e produs cu fibre de carbon un pic mai grele, dar care reduc prețul și fac Madone mai accesibilă decât a fost vreodată.

Cadrul Madone SLR e extrem de frumos iar noul SL nu diferă cu nimic. Până la urmă sunt ambele produse în aceleași matrițe. Totuși, pentru SL Trek folosește fibre de carbon OCLV 500 în loc de cele OCLV 700 folosite la SLR. Acest lucru adaugă aproximativ 100 g la greutatea cadrului, un cadru Madone SL de 56 cm vopsit având greutatea de 1225 g.

Deoarece cadrul e identic, se regăsesc pe acesta elementele specifice Trek cum e unitatea reglabilă IsoSpeed de pe top tube ce permite reglarea fină a nivelului de amortizare a vibrațiilor, prin mutarea butonului culisant. De asemenea sistemul de prindere a tijei de șa e același ca la SLR.

În față, SL folosește aceiași furcă ce e pusă și pe SLR, dar o mare diferență e că sunt folosite ghidon și pipă standard în locul celor integrate de pe SLR. Acest lucru reduce costurile dar și face ca bicicleta să fie mai ușor de reglat pentru mai mulți cicliști, de asemenea permițând folosirea aerobar-urilor clasice.

La fel ca la SLR, regăsim prinderile integrate de lumini și computer ce folosesc sistemul Bontrager Blendr.

În rest cadrul are aceleași specificații ca SLR, cu prinderi de etriere flat mount, ax de 12 mm thru la ambele roți, rutare internă a cablurilor, compatibilitate Duo Trap S, monobloc BB90 și spațiu pentru anvelope de 28 mm. Bicicleta are o geometrie H1.5 fit de performanță și tuburi cu profil aero KVF fiind la fel de pregătită de competiție ca modelul mai scump.

Vor fi oferite două echipări, modelul SL 7 fiind cu Shimano Ultegra Di2 și roți Bontrager Aeolus Pro 5 din carbon în timp ce SL 6 va avea grupul Shimano Ultegra mecanic cu frâne hidraulice și roți Bontrager Aeolus Comp 5 din carbon. Chiar dacă Madone SL 7 se apropie ca preț de Madone SLR 6, modelul SL oferă în plus transmisie Di2 față de cea mecanică de pe SLR. Este disponibil și kit-ul cadru+furcă pentru cine vrea să își construiască singur bicicleta.

Toate modelele sunt în stoc și disponibile, prețul fiind de 4699.99 $ pentru Madone SL 6 Disc, 6499.99 $ pentru Madone SL 7 Disc și de 3499.99 $ pentru cadru+furcă.

Mai multe informații găsiți pe pagina producătorului.

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

20 − 15 =