Acum citesti
TransAlpin Bike Marathon 2012

Avand in vedere succesul pe care l-a inregistrat anul trecut prima editie a competitiei de maraton mountain bike, TransAlpin Bike Marathon – Ranca, si feedback-ul pozitiv venit din partea concurentilor, Asociatia Sportiva TransAlpin Bike va organiza in acest an cea de-a doua editie sub acelasi nume.

Competitia va avea loc in data de 12 august 2012, urmand traseele cunoscute deja de cei 220 de concurenti atat din tara cat si din strainatate care au participat la prima editie. Ceea ce o diferentiaza de celelate competitii organizate pe teritoriul Romaniei pana in acest moment, este altitudinea la care se desfasoara, la peste 2.100 m, intersectandu-se cu Transalpina –  cea mai inalta si spectaculoasa sosea din tara.

Vor fi trei trasee diferite ca lungime şi dificultate, marathon (55 km cu diferentă de nivel pozitiva 2.300 m), classic (35 km cu diferentă de nivel pozitiva 1.200 m) si family (10km – un părinte + copil de maxim 14 ani), având startul şi sosirea în acelaşi punct la baza partiei M1 in fata apres-skiului. Urmarim anul acesta sa eliminam zonele dificile de push bike, sa avem mai multa grija la marcarea traseului, o instruire mai buna a arbitrilor de pe traseu.

Aici in muntii Parang, natura in generozitatea sa, ne rasplateste oferindu-ne o priveliste ce iti taie respiratia. Padurile nesfarsite de brazi , raurile repezi , verdele crud al ierbii intrerupt de pete roscate caracterisice cimbrisorului de munte, combinat cu albastrul pur al cerului si o liniste totala ne dau senzatia de inceput de lume. Startul competiţiei va avea loc la 1.600 m altitudine, traseele vor strabate padurile de brazi pe coborarea spre Baia de Fier, vor urma cursul raului Galben iar apoi vor urma catarari provocatoare ce vor ajunge pe creasta la altitudinii de peste 2.100 m.

La fel ca la prima editie, vrem ca TransAlpin Bike Marathon sa imbine frumusetea traseului, buna organizare si prietenia iar la sfarsit sa plecam sanatosi si fericiti.

Alte informații pe transalpinbike.blogspot.com.

via TransAlpin Bike Marathon

Vezi Comentariu (1)
  • Suna minunat! Sper ca si paza si indicatoarele ce feresc natura de gunoaie sa fie pe masura personajelor ce vor umple peisajul…:)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

15 − 8 =