Acum citesti
Tacx Neo 2016 – un nou trainer de la Tacx

TacX a prezentat la Eurobike NEO Smart, cel mai performant trainer de pe piaţă la ora actuală ca şi putere, inteligenţă şi zgomot de funcţionare. Lipsa oricăror transmisii fizice îl face să fie în mod real un sistem cu acţionare directă. Şoseaua este simulată foarte realist, fără pierderi de putere. Motorul puternic poate să aplice rezistenţă de până la 2200 W şi să simuleze realist pante de până la 25%. De asemenea, accelerează la coborâri. Acest lucru asigură cea mai realistă experienţă de ciclism, chiar şi la căţărări.

DSCF9352Lipsa transmisiei fizice şi a oricăror piese care se ating şi pot face zgomot asigură silenţiozitatea fantastică a trainerului. În plus, acesta nu are nevoie de calibrare şi nu are uzură la funcţionare. La fel cu restul trainerelor inteligente, NEO comunică prin ANT+ sau Bluetooth Smart, putând fi conectat rapid la aplicaţiile soft de la Tacx. Informaţiile despre antrenament pot fi vizualizate în timp real de pe mai multe dispozitive simultan, inclusiv smartphone-uri, computere de bicicletă şi ceasuri pentru sport.

DSCF9354Când NEO Smart nu este conectat la un smartphone, o tabletă sau un computer, el funcţionează ca şi un trainer fluid. Acest lucru înseamnă că trainer-ul reacţionează progresiv: cu cât creşte viteză, cu atât creşte şi rezistenţa. Trainerul poate fi deci folosit şi deconectat. În plus, Tacx NEO dispune de tehnoloigie Plug in/Plug out şi poate fi folosit conectat sau nu la o sursă de electricitate. Când trainerul nu este alimentat, acesta va funcţiona ca şi o frână simplă magnetică. Acest lucru înseamnă că el nu va putea să accelereze la coborâri. Trainerul poate fi deci folosit oriunde şi oricând, chiar şi dacă smartphone-ul nu este la îndemână.

DSCF9355Pentru a obţine mai multe de la trainer decât poate să ofere aplicaţia Tacx, acesta poate fi conectat la un computer pentru a fi folosit împreună cu Tacx Trainer Software 4 Advanced. Spre deosebire de smartphone şi tabletă, calculatorul poate să regleze rezistenţa şi să citească datele despre performanţă. De asemenea, acesta oferă filme mai lungi de calitate HD sau Blu-Ray. În timpul antrenamentului, rezistenţa este ajustată automat dacă panta creşte sau scade.

Pentru conectarea lui NEO Smart la computer este nevoie de pachetul Upgrade Smart, care conţine programul Tacx Trainer 4 Advanced, o telecomandă de control ce se montează pe ghidon şi antena ANT+.

Din păcate, aplicaţiile Tacx de ciclism pentru iPad nu se pot încă conecta cu NEO Smart. Acest lucru este valabil doar pentru iPad, aplicaţiile pentru tabletele cu Android şi smartphone-urile cu Android sau iOS funcţionează. Problema va fi rezolvată în luna Octombrie.

Alte produse din standul TacX de la Eurobike, în galeria de mai jos:

Importator TacX în România: magazinuldebiciclete.ro.

 

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

five × four =