Acum citesti
Ștefan Chivu despre MoonTimeBike 2017: „o să se plece ca la cursele de câini!”

Pentru mine acest concurs a fost capul de serie în 2016 pe lista concursurilor la care trebuia să particip, dar din păcate, anul trecut concursul nu s-a ținut din varii motive. La începutul anului 2017 nimic nu era sigur legat de organizarea Moontime Bike, iar cu doar câteva zile înainte de start, organizatorii au anunțat amânarea datei inițiale pentru 14 octombrie.

Subsemnatul în acțiune. Foto: 2Eyes

În ceea ce mă privește, cursa a început cu două săptămâni înainte de eveniment și cu siguranță nu doar pentru mine. La începutul lui octombrie potecile din Parcul Tineretului erau pline de cicliști, iar printre aceștia am fost prezent și eu, în anumite zile. Pregătirea bicicletei a început o dată cu antrenamentele în parc, dar și căutarea unui rulou pentru o încălzire corespunzătoare la start. Totul a decurs comform planului până la numărătoarea inversă de la start, de acolo totul era o mare necunoscută. Înaintea startului mai multe întrebări mi-au trecut prin cap „oare pe unde să mă strecor la start?”, „în ce tură să iau un alt bidon?”, „ ce trasă să aleg la ultimele scări?” și tot felul de întrebări fără un răspuns clar.

Startul a fost unul destul de bizar, deoarece nimeni nu s-a prins de sunetul „gun shoot-ului”, dar până la urmă a fost exact așa cum spunea prietenul meu Andrei Bănescu cu o zi înainte de start: „o să se plece ca la cursele de câini!”. Și exact așa a fost: nimeni nu se uita în stânga sau dreapta, fiecare căuta o gaură în plutonul format pe aleea principală a parcului gazdă.

Primele două urcări au întins plutonul destul de bine, iar eu mă aflam în primii 50 de oameni, destul de bine pentru un start extrem de rapid. Chiar dacă am plecat cu zâmbetul pe buze, la „urcarea lungă” veșnica mea durere de spate a apărut în peisaj, și așa lupta mea cu ceilalti concurenți s-a transformat în lupta mea cu durerea de spate.

În cea de-a doua tură, am observat că am format un mic grup cu încă 4 baieți, grup care a rămăs destul de compact până la final. Cum a fost competiția? Exact cum mă așteptam. Aveam să recuperez foarte mult pe coborârile scurte, dar tot avantajul se pierdea pe zonele de plat, dar și pe urcări. Așteptam ca un copil mic să intru în zona finală a traseului, să pot să cobor în cea mai mare viteză pe scări și să trec peste obstacolul surpriză, o Dacia Break.

Turele au trecut foarte repede, poate mult prea repede pentru numărătoarea mea. În tura 4, pe care am apucat s-o bifez în cap, am fost depașit de câștigătorul acestui concurs, Ede Molnar, ca să aflu aproape de finish că de fapt sunt în tura 5 și nu voi le voi mai prinde pe toate cele 6.

Am ajuns la finish pe locul 45 la general și 10 la categoria 19-29 de ani, destul de ok pentru antrenamentul meu din anul acesta.

Organizarea a fost așa cum mă așteptam, foarte bună. De la amenejarea traseului până la zona de start. Și anul viitor acest concurs va fi pe locul 1 pe lista competițiilor la care voi spune prezent.
Despre desfășurarea cursei nu se pot spune prea multe, deoarece sportivul echipei Dinamo Bikexpert Racing Team, Ede Molnar, a dominat fără drept de apel. Acesta a condus toată cursa, fiind urmat de către Lucian Logigan de la Scott Geiger Team, ultima treapta a podiumului fiind ocupată de catre Ion Valentin Rosoaga de la echipa NoMad Merida CST.

Ede Molnar și-a adjudecat victoria fără drept de apel. Foto: MoonTimeBike

În clasamentul fetelor, mezina echipei Carcover Racing Team, Eszter Bereczki a arătat cum poți ajunge pe prima treaptă a podiumului la doar 16 ani. Aceasta a fost urmata de catre Bondor Salome și de Emese Fodor, ambele de la echipa NoMad Merida CST.

Eszter a fost cea mai puternică fată a zilei. Sau a serii? Foto: Maxim Albert

Material redactat de Ștefan Chivu.

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

13 − thirteen =