Acum citesti
Sram lansează noile frâne Guide T, mai ieftine, dar cu 4 pistoane în etrier

La început de an, Sram ne anunță că familia de frâne Guide se mărește, însă nu cu un model mai scump, ci cu unul ieftin. În fond, cel mai ieftin. Așadar, noile Guide T se vor alătura familiei compuse din alte 5 versiuni, dar care vor avea un preț recomandat de 117 euro, cu siguranță mai ieftine pe site-urile de specialitate.

Până în prezent, versiunea RE figura ca fiind cea de bază, însă trebuie amintit din capul locului că aceasta este o frână pentru e-bike-uri. Restul de modele încep cu versiunea R, cu un preț de pornire de 139 de euro și pot ajunge până la 214 euro, pentru versiunea RSC. Guide Ultimate este de fapt versiune de top, dar am decis s-o exclud deoarece utilizează o manetă din carbon.

Care sunt diferențele principale între noul model entry și cel de top?

La aruncarea unei priviri superficiale cele două frâne seamănă între ele, dar diferența se face la nivel de detaliu. Astfel, nici măcar forma corpului sau al manetei nu sunt similare, etrierul fiind foarte asemănător (cu materiale diferite pentru șuruburi).

Maneta lui Guide T nu are niciun fel de reglaj adițional, iar greutatea sistemului este mai mică decât în cazul celorlalte modele, una din explicații fiind probabil lipsa componentelor adiționale de pe manetă. Frânarea promite a fi consistentă.

Prin comparație, maneta modelului RSC pare venită din alte vremuri.

Montajul se face facil, prin strângerea a două șurburi, nefiind necesarea scoaterii manșonului de pe ghidon. Este disponibilă doar în culoarea neagră, este dotată cu plăcuțe de frână organice, iar materialul utilizat pentru construcție este aluminiul. Este recomandată utilizarea pentru All-Mountain sau Enduro.

Greutate: 280 de grame, cu conductă de 800mm
Preț recomandat: 117 euro

via Sram

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

17 − 3 =