Acum citesti
SRAM eTAP comunică acum cu computerele Garmin

SRAM-eTap-wireless-Garmin-control-600x406De acum, toți utilizatorii de grupuri de componente electronice de la cei trei mari producători au posibilitatea să vadă informațiile despre funcționarea acestora prin ANT+ pe computerele noi Edge 520 și 1000 de la Garmin. Pot fi vizualizate informații despre treapta de viteză aleasă și despre încărcarea bateriei. Această funcționalitate a fost promisă de SRAM încă de la început și a fost în sfârșit implementată. Diferența față de Shimano și Campagnolo este că sistemul SRAM nu necesită componente noi, doar un update de software disponibil din Garmin Express.

Shimano a introdus această funcționalitate încă de acum 2 ani cu ajutorul dispozitivului D-Fly. Campagnolo au adăugat și ei un transmițător la sistemul EPS și au dezvoltat o aplicație de smartphone MyCampy pentru citirea informațiilor. Acum câteva zile, Shimano a lansat XT Di2 care aduce funcționalități noi, cum ar fi controlul computerului Garmin de la butoanele din levierele de schimbare a vitezelor, vizualizarea  poziției deraiorului direct pe ecranul computerului și interconectarea cu sistemele de suspensie electronice.

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

thirteen − one =