Acum citesti
Specialized Demo 8 2012


Printre cei mai importanți jucători în segmentul bicicletelor de downhill se numără evident și Specialized. Aproape toți admiratorii genului așteaptă cu nerăbdare la final de an (și început de sezon) primele fotografii cu noile creații ale marilor producători.

Specialized susține că pentru 2012 a creat cea mai rapidă bicicletă pentru coborâri, aceasta beneficiind de o cursă de amortizare de 200 mm cu ajutorul unei furci Rock Shox Boxxer World Cup și al unui amortizor performant Cane Creek Double Barrel (prezentat recent).


Setările pe care le poți face bicicletei în funcție de terenul pe care-l abordezi sunt de asemenea numeroase. Amortizorul spate de la Cane Creek spre exemplu, suportă setări de compresie high și low speed dar și pentru revenire. Furca beneficiază de aceleași setări iar roata poate fi prinsă cu ajutorul unui ax de 20 mm. Iar dacă tot am adus vorba de ax, cel de spate este tot de tip thru-axle, fiind oferit în formatul 150 x 12 mm.


Pe noua bicicletă de downhill regăsim componente de la Sram, inclusiv frâne Avid Code X0 World Cup cu disc de 200 mm pe față și 180 de mm pe spate. Greutatea nu este specificată, dar aceasta ar trebui să se învârtă în jurul valorii de 17-18 kg. Prețul este de 5.700 de euro pentru bicicleta completă sau de 2.800 de euro doar pentru cadru.


via Specialized


Vezi Comentariu (1)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

five × 3 =