Acum citesti
Skunk Lock, antifurtul cu gaze vomitive

Skunklock-closeupProbabil că toți cei ce iubim bicicletele le dorim hoților de biciclete tot ce e mai rău, sincer și din tot sufletul. Daniel Idzkowski, după ce i-a fost furată bicicleta, a nutrit aceleași sentimente, așa că a realizat un lacăt surpriză – Skunk Lock!

În momentul în care un hoț încearcă să taie lacătul, acesta eliberează un gaz puternic (dar legal) ce face respirația dificilă, provoacă orbirea temporară și induce voma. Mai mult ca sigur hoțul va abandona ideea de a merge mai departe.

Skunklock-specs-imageProducătorii Skunk Lock spun că practic cu sculele potrivite orice lacăt cedează în mai puțin de un minut. Produsul lor e construit din oțel de maximă rezistență, fiind la fel de bun ca orice produs de top de pe piață, dar ceea ce îl face unic este că în interior conține gazul presurizat. Odată ce tăietura ajunge la camera sub presiune, gazul este eliminat sufocând hoțul și provocând voma. În plus, toate hainele acestuia vor fi compromise definitiv, ceea ce ne va face o mare plăcere suplimentară, deoarece îi va produce pagube materiale.

Gazul va fi eliminat strict în jurul bicicletei, așa că sunt șanse foarte mici să afecteze persoanele din jur. Produsul poate fi curățat de pe bicicletă urmând instrucțiunile pe care le veți primi de la producător în cazul în care se întâmplă evenimentul, dar lacătul e proiectat să degajeze gazele spre hoț nu spre bicicletă.

Lacătul nu conține componente electronice și este garantat să fie sigur la utilizare, fără posibilitatea de a elimina accidental gazele. Acestea sunt introduse într-o cameră etanșă în interiorul barei și doar cu flexul sau un fierăstrău puternic se poate ajunge la ele.

skunklock-w-keyFiecare lacăt are un cod unic cu ajutorul căruia se pot comanda chei suplimentare dacă este nevoie, acestea fiind expediate cel târziu a doua zi.

Lacătul ar trebui să fie legal, fiind echivalat cu un spray de autoapărare.

skunklock-on-rackSkunk Lock se lansează printr-o campanie Indiegogo, așa că mai au nevoie de fonduri pentru a începe producția. Acesta poate fi comandat acum la prețul de lansare de 109 USD cu livrarea estimată pentru iunie 2017. Este însă posibil să nu poată fi expediat cu avionul, ceea ce va face livrarea mai complicată în Europa, rămâne de văzut.

Mai multe informații găsiți pe pagina Indiegogo a produsului.

 

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

11 − one =