Acum citesti
Sistemul Mondraker Mind Telemetry analizează modul în care te dai cu bicicleta

Cei de la Mondraker au lansat noul sistem Mind, care va fi disponibil pe bicicletele Foxy Carbon și Crakty Carbon și care, complet wireless, se va conecta la o aplicație unde vei vedea date importante despre felul în care ai mers cu bicicleta și setup-ul suspensiilor. Astfel, vei știi exact cât trebuie ajustat SAG-ul sau presiunea, cât timp ai petrecut în aer la sărituri sau cât ai folosit din cursa suspensiilor. Această tehnologie era rezervată de principiu profesioniștilor, cu mici excepții disponibile și pentru amatori – însă destul de complicate.

Ceea ce face ca MIND-ul să fie atât de special este că reprezintă un sistem integrat, wireless, cu care chiar nu-ți bați capul. Tot ceea ce trebuie să faci este să descarci aplicația pe telefon, iar acolo vei primi cele mai importante informații. Un senzor este montat pe furcă și altul pe cadru, iar cei doi senzori măsoară practic puterea câmpului magnetic generat, știind astfel precis cât de mult și cum au lucrat suspensiile. Alături de cei doi senzori mai există un senzor GPS montat în pe roată, care oferă date precum viteza medie, distanța parcursă, diferența de nivel și cam tot ce oferă orice alt sistem similar. Odată aplicația pornită, toate aceste informații se transferă direct acolo și desigur, nu vei mai avea nevoie de… hmmm… Strava spre exemplu. Deși îl poți conecta și cu această aplicație dacă vrei să urci acolo traseul pe care l-ai parcurs ca să-l vadă prietenii tăi.

Nu în ultimul rând, aplicația integrează și un sistem anti-furt. Când bicicleta este mișcată, utilizatorul primește pe telefon un mesaj, care furnizează imediat poziția bicicletei prin GPS. Sistemul cântărește doar 199 de grame și are o durată de utilizare de până la 20 de ore până la următoarea reîncărcare. În modul stand-by, acesta are o autonomie de 15 ore.

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

seventeen − thirteen =