Acum citesti
Shimano au lansat pantofii speciali de gravel XC5

La cât succes a avut conceptul de gravel bike în ultimii ani și cum au exlpodat vânzările și numărul de modele de pe piață era doar o chestiune de timp până să apară și… pantofi de gravel! Noii pantofi de gravel bike Shimano XC5 au fost lansați la Interbike anul acesta și sunt așa cum te-ai aștepta: destul de performanți dar cu un aspect elegant spre hipster-esc, cu șireturi și aspect de piele lucioasă. Potriviți oarecum cu tipicul proprietarului de gravel bike! Cei de la bikerumor.com au primit o pereche și au prezentat cum arată și cum se comportă!

Partea superioară este sintetică din piele artificială micro-perforată și modelată pe forma Dynalast. Aceasta oferă spațiu mult la degete și un fit confortabil, pentru a fi purtați o zi întreagă, iar modelul acesta corespunde perfect așteptărilor. Partea inferioară este din material compozit întărit cu fibră de carbon în partea mediană pentru a adăuga rigiditate, dar permite flexarea în față și în spate pentru a permite mersul confortabil.

Toată talpa e învelită în cauciuc Michelin care aderă excelent la orice suprafață, fie ea asfalt, pământ sau pietriș. Câteva blocuri de crampoane în extremități oferă aderența suplimentară necesară pe zone alunecoase, existând și găuri de prindere pentru crampoane în față.

În față există o protecție din două trepte pentru degete iar în spate sunt dotați cu o bandă reflectorizantă.

Shimano au anunțat greutatea de 301 g pentru mărimea 42. Mărimea 47 testată a avut 354 g, foarte puțin murdară, ceea ce e destul de puțin pentru un pantof cu talpa complet învelită în cauciuc și fără elemente din plasă în structură!

Găurile pentru șireturi sunt aplatizate și dau acestora un aspect ordonat.

Cea mai interesantă tehnologie e însă MPS, prescurtarea de la Mini Power Strap. Aceasta este acolo pentru a ține piciorul pe poziție și face o treabă excelentă în a oferi o tensionare diferită la mijlocul și la vârful tălpii, practic șiretul se poate strânge cu două tensionări diferite!

Pantofii sunt practic suficient de rigizi pentru a pedala eficient dar suficient de comozi pentru mersul pe jos. Sunt disponibili pe lângă negru și în culoarea gri, ambele variante fiind disponibile și cu șireturi portocalii. Prețul anunțat e de 150$ dar sunt disponibili deja la preț redus la unele magazine.

Mai multe informații găsiți pe pagina producătorului.

Informații și imagini de pe bikerumor.com

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

five × one =