Inițiatorul proiectului FreeRider.ro, are la activ peste 250 de biciclete…
Cu cele 155 de grame ale sale, schimbătorul de pinioane Campagnolo Super Record se numără printre cele mai ușoare schimbătoare ale anului 2012. Dacă îl analizezi cu atenție, vei realiza că acesta este o operă de artă în sine, aspectul fiind de departe o apariție remarcabilă. Dar, cel care-l vede va trebui să se simtă norocos, deoarece nu se vor comercializa prea multe în sezonul care urmează. Și asta pentru că vor fi cu siguranță foarte puține persoane cu mână suficient de largă încât să plătească 360 de euro pentru Super Record 11.
Este compatibil cu casetele de 11 pinioane, are corpul dar și patina din carbon iar rotițele utilizează rulmenți pentru durabilitate crescută. Prima reacție ar fi să afirm că cei de la Campagnolo au exagerat cu carbonul, însă aceaștia susțin că materialul nu a făcut decât să crească rigiditatea schimbătorului și să-i mărească performanțele. Dar și pentru a se distinge mai bine de modelul anului trecut.
Sunt multe de aflat despre Super Record, așadar te invit pe site-ul Campagnolo pentru a te documenta pe larg.
via Campagnolo
Inițiatorul proiectului FreeRider.ro, are la activ peste 250 de biciclete testate și evaluate în mod obiectiv. Pedalează din 1998 pe mountainbike și din 2009, aproape zilnic, pe site-ul de față.