Inițiatorul proiectului FreeRider.ro, are la activ peste 250 de biciclete…
Toată lumea s-a întrebat care fi următorul pas al lui Rémy Métailler după plecarea de la Commencal. Rider-ul a câștigat foarte mulți fani datorită filmelor sale din Whistler, spectaculoase de fel, dar și datorită stilului său inconfundabil. Între timp, cei de la Cube au anunțat că Remy va concura pentru ei în sezonul 2017, nu doar în BikePark-uri sau în diverse concursuri ci și în cadrul celei mai dificile competiții din lume, Red Bull Rampage!
Marko Haas, responsabil cu marketing-ul la Cube a declarat că este mândru să-l aibă pe Remy în familia Cube și în ciuda faptului că are doar 26 de ani, este unul dintre cei mai cunoscuți freerideri de pe scena mondială. În plus, astfel vor avea ocazia să profite de experiența lui în construcția viitoarelor biciclete. Remy, pe de altă parte, a declarat că este foarte încântat să coopereze cu una dintre cele mai mari companii din lume.
Nu ne mai rămâne deci, decât să așteptăm pentru a urmări evoluția lui Remy din acest sezon, în special pe cea de la Red Bull Rampage.
via Cube
Inițiatorul proiectului FreeRider.ro, are la activ peste 250 de biciclete testate și evaluate în mod obiectiv. Pedalează din 1998 pe mountainbike și din 2009, aproape zilnic, pe site-ul de față.