Acum citesti
Raleigh și DiamondBack, acum în România

Salutăm prezența a două noi brand-uri de biciclete pe piața din România, Raleigh și DiamondBack, prezente prin importatorul Rovelo. Majoritatea dintre voi probabil au auzit de aceste brand-uri, însă importatorul ne pune la dispoziție un scurt istoric al acestora, util de asemenea și pentru cei care nu sunt încă familiarizați cu aceste mărci.

Raleigh

Fondată în 1887 în Nottingham – Anglia, Raleigh este una dintre cele mai vechi și, probabil, cea mai cunoscută firmă de biciclete din lume. Producția sa acoperă practic orice segment de piață, de la bicicletele pentru copii, cele de oraș, MTB, BMX, electrice, velodrom, etc., până la biciclete de curse pe șosea, cu calitate de top.

CLASSIC-ROAD

Raleigh a fost promotorul sportului cu pedale atât in Anglia cât și pe plan mondial, obținând de-a lungul timpului performanțe absolut remarcabile care au rămas în istoria sportului pe două roți. Astfel, în anul 1893, an în care a fost sponsorizat de Raleigh, A.A. Zimmerman a devenit primul campion mondial de ciclism, iar în 1908 Harry Green a parcurs în mai puțin de trei zile incredibila distanță, pe atunci, de 837 mile (cca. 1.350km.), folosind o bicicletă Raleigh cu schimbător integrat.

SPECIAL-EDITION

Un alt sportiv intrat în legendă sub culorile Raleigh a fost Tommy Godwin care a stabilit în 1939 un record absolut, neegalat nici în ziua de astăzi, și anume parcurgerea unei distanțe de 75.065 mile (120.800km) într-un singur an, adică o medie zilnică de 331km. Cine oare ar fi acum capabil, în era bicicletelor ultraperformante, a echipamentelor ultramoderne și a șoselelor perfecte să egaleze un astfel de record!?

tommy-godwin

În istoria recentă Raleigh a câștigat, în 1980, Turul Franței (și 11 etape din acea ediție!) prin Joop Zoetemelk și, în 1989, Turul Italiei prin Laurent Fignon. Alte nume de cicliști celebri (și cicliste!) care au atins gloria pe bicicletele lor Raleigh au fost Reg Harris, Ray Booty, Jan Rass, Gerrie Knetemann, Barrie Clarke, Nicole Cooke, Lizzie Armistead etc.

DiamondBack

Specializat în MTB-uri și BMX-uri performante, fiind astăzi unul dintre numele cunoscute și respectate, Diamondback a luat ființă în 1978 în Camarillo, California, ca un producător de biciclete BMX. După scurt timp Diamondback s-a extins, intrând în lumea bicicletelor MTB. Diamondback s-a remarcat prin continua cercetare si inovație – Dual Response, WCF bikes si Knucklebox Suspension fiind asociate cu o permanentă preocupare pentru îmbunătățirea și perfecționarea calității și performanței bicicletelor MTB.

diamondback

Sportivi celebri ca Martyn Ashton, Kelly McGarry, Billy Lewis, etc., au propulsat brandul Diamondback în preferințele a mii de pasionați din America, iar astăzi acest nume devine din ce în ce mai cunoscut și în Europa.

DB_15_MissionPro_27.5_RocketRed_Angle

Despre importatorul celor două brand-uri, Rovelo

Rovelo biciclete este implicată activ în susținerea pasiunii pentru ciclism a sportivilor profesioniști sau a celor amatori, indiferent de vârstă sau sex. Rovelo propune, în calitate de importator și distribuitor pentru Romania, o ofertă atractivă de biciclete, accesorii și piese de schimb purtând numele unor mărci consacrate: Carrera, Diamondback, Pantani, Raleigh, Selle Royal, etc.

Rovelo înseamnă prețuri corecte, produse de foarte bună calitate, servicii profesionale și o continuă deschidere către clienții săi.
Decizia de a importa Raleigh şi Diamondback a venit în mod firesc, pe o piață în continuă dezvoltare, piață care are nevoie şi de branduri de mare tradiţie, care să poată acoperi o varietate de bugete, de vârste şi de utilizări.
Rovelo biciclete are în vedere câteva direcţii principale de dezvoltare:
a. Crearea unei reţele de distribuitori Raleigh (pentru biciclete de oraș, trekking și MTB precum și accesorii Raleigh și piese de schimb), Diamondback (biciclete BMX, MTB, trekking) și Selle Royal (șei de top pentru toate tipurile de biciclete). Primul pas pentru 2015 va fi semnarea de contracte cu magazine partenere pentru acoperirea principalelor zone din România (Bucureşti şi câteva dintre cele mai importante orașe din ţară).
b. Vânzări prin showroom-ul propriu. Primul magazin Rovelo biciclete se va deschide la începutul lunii martie în Șos. Berceni 8, Sector 4, București.
c. Vânzări prin magazinul on-line Rovelo, cu un accent în plus pe linia de biciclete de curse (Carrera, Pantani și Raleigh), având astfel în vedere costuri mai mici și, implicit, un preț final cât mai accesibil.
Plaja de referințe este una foarte largă, cuprinzând produse de la medium până la high-end.
Bicicletele Raleigh sunt preponderent urbane şi de şosea, având un excelent raport preț-calitate (inclusiv pentru linia de biciclete pentru copii sau pentru femei, care sunt unice prin varietate și design).
Bicicletele MTB Diamondback completează gama de mountain bike deja existentă în România, oferind o posibilitate de alegere în plus, iar bicicletele BMX Diamondback sunt reprezentate de o linie completă, de la cele pentru copii și începători până la cele pentru riderii experimentați, la o calitate de top “affordable”.
Pe o piață foarte concurențială, Rovelo dorește mai întâi de toate să ofere clienților săi ”biciclete cu suflet” și să creeze în acest fel o legătură afectivă puternică între cumpărători și bicicletele achiziționate. Acest lucru se poate realiza nu doar prin nivelul de preț pe care ni-l propunem a fi unul decent și accesibil, ci și prin ceea ce fiecare brand în parte oferă: design particular, culori atrăgătoare, robustețe și fiabilitate. În doar două cuvinte, biciclete bune și frumoase, care atrag atenția și întorc după ele pe stradă toate privirile.

Mai multe informații pe rovelo.ro.

via Rovelo

Vezi Comentariu (1)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

six + seventeen =