Acum citesti
RAAW oferă cursă de 160mm pe noul enduro 29 Madonna

Cei de la Raaw împing limitele bicicletelor din aluminiu de trail cu tuburi cu forme alungite pe noul 29 Madonna pentru enduro. Cu o cursă de 160 mm bicicleta e gata să atace orice trail fără să se teamă de niște urcări dacă e nevoie.

Madonna nu a avut ca scop să fie o bicicletă de enduro din aluminiu ieftină față de cele din carbon. Mai degrabă Raaw au vrut să vadă ce e posibil să facă cu rezistența serioasă a aluminiului. Folosind un aliaj cunoscut pentru rezistența la lovituri și cu o viață lungă, bicicleta de trail speră să fie perfectă pe orice teren!

Proiectată pentru trail, Madonna are o geometrie modernă lungă cu unghiul furcii mic, pentru manevrabilitate rapidă și stabilitate. Numele l-a primit de la unul dintre cele mai dificile trasee din zona Finale Ligure – Madonna della Guardia. Gama de mărimi e destul de limitată dar ar trebui să se potrivească cicliștilor între 165-200 cm. Unghiul furcii și înălțimea monoblocului s-au păstrat egale pe toate mărimile, dar fiecare primește o lungime specifică de chainstay, un unghi al tijei de șa și un reach personalizate, pentru a oferi aceiași senzație pentru toate dimensiunile de cadru.

Raaw nu au vrut să folosească formele tuburilor doar pentru a obține un design original ci pentru a le permite să aibă cele mai bune linii drepte ale cadrului, ce să ofere treceri fine între elemente și o funcționalitate perfectă.

Madonna a fost proiectată integral în Bavaria de sud, la poalele Alpilor. Raaw au pus multă atenție în detalii chiar și la cele mai mici componente, făcând ca fiecare pivot, ureche sau prindere să folosească aceiași cheie imbus de 5 mm pentru a simplifica întreținerea.

Cadrul este confecționat manual în Taiwan în fabrica Genio Bikes de care cei de la Raaw sunt foarte mândri.

Bicicleta e construită din tuburile hidroformate ce sunt întâi prelucrate CNC și apoi sudate manual. Cadrul din aluminiu 6066 T6 este apoi tratat termic în cuptor. La final sunt prelucrate fin cupele dulmenților și punctele de contact cu componentele.

Madonna folosește o suspensie destul de clasică Horst-link cu patru brațe și o basculă mare. Suspensia spate folosește un amortizor reglat personalizat FOX DPX2 Factory ce e proiectat să se comporte asemănător cu unul cu arc.

Singurele piese ce nu sunt produse de firmă sunt rulmenții, dar și aici Raaw au optat pentru modele mărimea 10 de 28 mm, pivotul principal folosind un set de 52 mm, pentru a elimina uzura acestora în timp!

Madonna are o adâncitură mare pe downtube deasupra monoblocului pe unde sunt rutate cablurile din calea suspensiei, în rest fiind prinse extern de downtube. Rămâne loc acolo și pentru o cameră de rezervă. Amortizorul ajunge în respectiva adâncitură la capătul cursei sale.

Toptube-ul din două bucăți are un buzunar în partea orizontală ce conține o mică trusă de scule atașată cu un magnet. În aceasta încape un multitool mic, un cartuș CO2 și alte câteva piese mici care nu vor produce zgomot. Toate mărimile de cadru au și un suport de bidon în triunghiul principal.

Cadrul proiectat pentru roți de 29, construit din AL 6066 T6, are o cursă de 160 mm în spate și acceptă furci cu offset de 51 mm și cursa tot de 160 mm.

Butucii Madonnei sunt de tip Boost, cu un ax DT Swiss 12×148 mm în spate. Este compatibilă doar cu transmisii 1x, cu foaia maximă de 36T. Anvelopele maxime sunt de 29×2.6. Monoblocul e de tip standard 73 mm BSA filetat, tija de 31.6 mm iar prinderea pentru frâna spate e de tipul post mount pentru 180 mm, putând fi demontată și înlocuită cu una pentru discuri de 160 mm sau 203 mm, disponibilă separat.

Toate cablurile în afară de cel al tijei dropper sunt rutate extern cu prinderi modulare ce permit montarea și unui cablu de blocare pentru amortizor. Greutatea completă a cadrului fără amortizor este de 3.6 kg pentru mărimea M.

Madonna a fost lansată de-abia acum, în octombrie 2017, fiind încă în faza de precomandă. Prețul este de 2690 Euro pentru cadru, disponibil în culorile negru mat sau roșu lucios, dar și în culoarea originală a metalului. Pachetul include cadrul într-una din mărimile M, L sau XL, amortizorul Fox DPX2 Factory, headset-ul Across, axul spate DT, geanta de scule din toptube și prinderea pentru camera de rezervă pe downtube. Livrările internaționale sunt programate să înceapă în martie 2018.

Mai multe informații aflați pe pagina producătorului.

Informații de pe bikerumor.com

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

3 − two =