Inițiatorul proiectului FreeRider.ro, are la activ peste 250 de biciclete…
Pe 5 mai, anul curent, va lua nastere primul centru de reciclare a bicicletelor din Romania. Acest centru va fi infiintat de doi tineri pasionati de mersul cu bicicleta. Acestia au trait in Danemarca si Olanda, unde mersul pe bicicleta este un stil de viata. Cei doi au ajuns sa cunoasca si sa inteleaga viata din tarile mai sus mentionate, iar acum ei isi doresc ca si romanii sa vada pedalatul ca pe un mod de viata sanatos, iar bicicleta ca pe o necesitate.
Ovi se ocupa de design si IT, iar Costel de partea mecanica si de cea administrativa, se completeaza unul pe altul si fac o echipa potrivita pentru acest job. Pot repara, schimba, imbunatati orice bicicleta le aduci, oricat de veche ar fi.
Costel ne povesteste despre cum a luat nastere acest vis: „Totul a inceput in ziua in care tatal meu si-a scos vechea bicicleta din sopron pentru a o arunca la fier vechi. In cele 30 de minute, cat am asteptat cu tatal meu sa vina masina pentru a ridica bicicleta si alte fiare vechi, tata si-a amintit nenumaratele amintiri pe care le avea cu aceasta bicicleta. Facuse naveta cu bicicleta timp de 20 de ani, cate 20 de km in fiecare zi.
Bicicleta era ca o autobiografie a tatei, era jurnalul lui. Atunci am realizat ca acea bicicleta ruginita este ca o carte prafuita, si desi timpul si-a lasat amprenta asupra ei, tot el a transformat-o intr-o valoare sentimentala ce ascunde povestea unei vieti de om.” Acela a fost momentul in care mi-a spus: „Aceste biciclete nu ar trebui sa moara. Ele ar trebui sa-si duca povestea mai departe, sa fie liantul dintre generatii.”
Dupa experienta din tariile nordice si cea traita de Costel alaturi de tatal sau, cei doi pasionati au decis ca impreuna pot sa-si imbine aptitudinile pentru a conserva valori, recicla selectiv si pentru a promova un stil de viata mai sanatos, atat pentru noi cat si pentru planeta. Asa a inceput totul, cu o singura bicicleta veche, dar care ascundea tainele unei vieti, cu dorinta de a schimba ceva si cu pasiunea ce ii motiveaza!
Acum am pornit o campanie de crowdfunding prin intermediul careia vom aduna suma de bani necesara demararii acestui proiect. Pentru a reusi sa ne indeplinim visul si pentru ca acest proiect sa prinda viata avem nevoie de ajutorul vostru, al fiecaruia din voi.
Daca va place ceea ce facem, ne puteti ajuta sa ne indeplinim visul donand chiar si o suma modica. Pentru noi conteaza si face diferenta. De asemenea, avem pregatite cateva cadouri pentru oamenii care ne sunt alaturi in acest inceput de drum, iar ca sa devenim si mai credibili, va invitam la o discutie cu noi.
Informații pe larg despre proiect pe pagina crestemidei.ro sau pe Facebook.
Inițiatorul proiectului FreeRider.ro, are la activ peste 250 de biciclete testate și evaluate în mod obiectiv. Pedalează din 1998 pe mountainbike și din 2009, aproape zilnic, pe site-ul de față.
Minunata ideea, nou, inovator, nemaivazut. Cine s-ar fi gandit vreodata sa faca asa ceva?